Emmanuel de Martonne, un geograf francez specializat în România, a fost cel care a militat la Conferința de Pace de la Paris pentru ca granițele României să includă Timișoara, Arad, Oradea și Satu Mare, aspecte legiferate prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.
În calitate de președinte al Comitetului de Studii care a funcționat în cadrul Conferinței de Pace pentru trasarea frontierelor noilor state, de Martonne a făcut cercetări și a desenat hărți, călătorind în diferite regiuni ale României și întâlnind oamenii de acolo.
În Bihor, de exemplu, a vizitat Depresiunea Beiuș-Vașcău, descriind platforma Cârligata, calcarele din zona Meziad și văile de la sud de Budureasa.
Una dintre lucrările sale despre România, „Eseu asupra hărții etnografice a Țărilor Române”, care folosea principiul majorității etnice, a stat la baza dezbaterilor privind granițele României cu Ungaria, Serbia și Bulgaria din timpul Conferinței de Pace.
În cazul Oradei, s-a pus problema trasării graniței astfel încât România Mare să includă sau nu orașul, care avea o populație majoritar maghiară și era important din punct de vedere economic. Decizia s-a luat în cele din urmă pe baza recensămintelor austro-ungare, a reliefului și căilor de comunicație, precum și a faptului că Armata Română ocupase orașul pe 20 aprilie 1919.
Americanii, care încercau să mențină un echilibru de putere în regiune, doreau ca granița să fie trasată abia până la baza Munților Apuseni, pentru a crea o „contragreutate” față de Rusia.
