Redacție April 7, 2022

 

 

Comunicat de presă Direcția de Sănătate Publică Timiș

PLANETA NOASTRĂ – SĂNĂTATEA NOASTRĂ. Să înlăturăm poluarea aerului, apei și hranei! Pentru un Viitor Sănătos.

În 7 APRILIE, Ministerul Sănătății, prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății organizează campania ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII cu sloganul: PLANETA NOASTRĂ – SĂNĂTATEA NOASTRĂ Să înlăturăm poluarea aerului, apei și hranei ! Pentru un Viitor Sănătos

Ziua Mondială a Sănătăţii abordează în fiecare an câte un subiect de importanţă majoră, ce afectează sănătatea globală. În anul 2022 Ziua mondială a Sănătății este dedicată Sănătății Planetei noastre.

OMS estimează că peste 13 milioane de decese în întreaga lume în fiecare an se datorează unor cauze de mediu care pot fi evitate.

Instituția noastră acordă o atenție deosebită monitorizării apei potabile.

La nivelul județului nostru sunt 15 zone mari de aprovizionare cu apă potabilă ce deservesc 64,25% din populația județului, volumul de apă distribuit fiind de aproximativ 45.338.475 m3/an.

Parametrii monitorizați prin Laboratorul de Diagnostic și Investigare în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Timiș, au fost:

– din punct de vedere bacteriologic: număr bacterii coliforme, număr Escherichia coli, număr Enterococi intestinali, număr colonii la 22 grade Celsius și număr colonii la 37 grade Celsius. Când sursa de aprovizionare cu apă este din ape de suprafață se determină și număr Clostridium perfringens.

– din punct de vedere fizico – chimic: miros, culoare, pH, turbiditate, conductivitate, amoniu, cloruri, clor rezidual liber, fier, mangan, nitrati, nitriți, duritate totală, oxidabilitate.

Zonele mici de aprovizionare cu apă potabilă sunt în număr de 188 și deservesc 31,04% din populația județului. Sunt monitorizați aceeași parametri ca și în cazul aprovizionării zonelor mari cu apă potabilă.

Citește și:  Vaccinare doar cu cartea de identitate, la Maratonul Vaccinării de la Timişoara

Informații despre calitatea apei potabile puteți afla la: https://www.dsptimis.ro/informatii-publice/data_files/content/files/raport-apa-potabila-2021-02-03-2022.pdf

Campania este implementată la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică a județului Timiș, iar suportul metodologic al campaniei este asigurat de către Institutul Național de Sănătate Publică.

 

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*