Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a început implementarea proiectului „Construim pentru educație: Cămine studențești ale viitorului”, după semnarea recentă a contractului de finanțare prin PNRR. Proiectul va aduce un nou cămin studențesc în Ghiroda, care va respecta standardele nZEB plus, cu un consum de energie aproape de zero. Clădirea va avea o capacitate de 162 de studenți și va beneficia de o finanțare totală de peste 52,9 milioane de lei.
Proiect ambițios pentru educație și sustenabilitate
Începând cu 19 iulie 2024, UVT a demarat proiectul unui cămin studențesc modern în Ghiroda, care va fi finalizat până la 30 septembrie 2025. Acest proiect face parte din Investiția 17 a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și urmărește să ofere studenților un mediu de viață și învățare de înaltă calitate.
Căminul va avea 81 de camere, fiecare echipată cu mobilier integrat, utilități complete, grup sanitar propriu și balcon. Clădirea, cu o suprafață de 4.948 mp, va dispune și de locuri de parcare.
Beneficii pentru studenți și comunitate
Proiectul UVT vizează trei obiective majore: reducerea necesarului de energie primară cu cel puțin 20% sub cerințele pentru clădirile nZEB plus, crearea unui mediu modern și performant de învățare și asigurarea unei dimensiuni sociale incluzive. Astfel, 40% din cele 162 de locuri de cazare vor fi rezervate studenților din medii socio-economice defavorizate.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a subliniat importanța acestui proiect: „Proiectele cu finanțări PNRR contribuie la creșterea Timișoarei universitare. Prin cele trei obiective ale proiectului realizat de UVT cu finanțare PNRR „Construim pentru educație: Cămine studențești ale viitorului” vom asigura în mod complementar atât realizarea unui ecosistem de cazare studențească prin care să fie asigurată calitatea vieții, cât și reducerea necesarului de energie electrică, la care se adaugă și prioritizarea studenților proveniți din medii socio-economice defavorizate, până la 40% din noua capacitate de cazare. Este un proiect ambițios și inovator, amplasat în Ghiroda, viitor hub de utilități academice și de cercetare, satelit universitar în ascensiune, important pentru strategia de creștere metropolitană a Timișoarei în următorii ani.”