Cățel norocos. A călătorit 100 de km sub capota unei mașini și a scăpat nevătămat.
Un cățel din Timișoara a avut parte de o aventură incredibilă când s-a strecurat sub capota unei mașini și a călătorit 100 de kilometri în drum spre Cluj-Napoca, scăpând fără nicio zgârietură.
Povestea începe într-o zi obișnuită în Timișoara, când un șofer a plecat spre Cluj-Napoca pentru a-și vizita sora. După mai mult de 100 de kilometri parcurși, acesta a observat că mașina sa se comportă ciudat, fiind nevoit să oprească pentru a verifica.
Cu stupoare, șoferul a descoperit că un cățel se afla ascuns sub capota mașinii. Cu toate că întâmplarea ar fi putut fi una periculoasă, miraculos, cățelul a supraviețuit fără nicio zgârietură.
„Eu locuiesc in Timisoara și am venit în vizita la sora mea in Cluj. Pe drum am constat un comportament ciudat al mașinii mele și am fost nevoit să opresc sa vad care este problema. Când am deschis capota am găsit acest pui de câine, ascuns la motor. Norocul lui că a scăpat fără nicio zgârietură după mai bine de 100km parcurși cu el sub capota, și după jumatate de ora de chin pentru a-l scoate”, a scris șoferul pe grupul de Facebook „Adoptii Caini si Pisici – Judetul Cluj”, surprins de aventura neașteptată a cățelului.
Acum cățelul, care caută o familie iubitoare, se află în Cluj, iar șoferul speră să găsească un stăpân responsabil pentru el:
https://www.facebook.com/groups/536182603489535/permalink/1943813832726398/