Un bărbat de 62 de ani, care se rătăcise în centrul Timișoarei în toiul nopții, a fost ajutat de jandarmii din Timiș să se întoarcă în siguranță acasă, în Dumbrăvița. Echipajul l-a identificat și condus la domiciliu cu ajutorul datelor primite de la Ambulanță.
Un bărbat de 62 de ani a fost ajutat de jandarmii timișeni să ajungă acasă, după ce s-a rătăcit noaptea trecută în zona centrală a Timișoarei. Incidentul a avut loc în jurul orei 03:10, în apropierea Palatului Administrativ.
Echipajul de patrulare al Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș se afla în misiune în momentul în care a observat un bărbat care mergea singur pe stradă și părea dezorientat. La vederea autospecialei, acesta le-a făcut semn să oprească.
După ce au discutat cu el, jandarmii au aflat că omul nu mai știa cum să ajungă acasă.
„Au avut răbdare, întrucât răspunsurile veneau mai greu. Așa au aflat că domnul O.C., are 62 de ani și ar avea domiciliul în localitatea Dumbrăvița, fără să mai cunoască și adresa exactă”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Timiș.
Echipajul format din doi jandarmi, Ionel și Teofan, a cerut sprijinul colegilor din dispecerat pentru a verifica în bazele de date posibila adresă a bărbatului. Informațiile decisive au venit de la Serviciul de Ambulanță, care a furnizat o ultimă adresă cunoscută, din anul 2020.
Jandarmii l-au transportat pe bărbat la acea adresă. Odată ajuns, acesta a recunoscut locul, a deschis poarta cu cheia și a intrat în curte, semn că ajunsese într-adevăr acasă.
„Familia acestuia a fost recunoscătoare și a mulțumit jandarmilor pentru gestul lor. Noi spunem că este un gest firesc și că, oricine ar avea nevoie de sprijin, vom fi la datorie! Însă acum, dorim să îi felicităm și să le mulțumim colegilor noștri Ionel și Teofan. Datorită lor, persoana condusă acasă este acum în siguranță”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.
Acțiunea jandarmilor a fost apreciată de familie, dar și de colegii din instituție, care subliniază că astfel de intervenții sunt parte din angajamentul zilnic pentru o comunitate în siguranță.
„Jandarmeria Timiș, mereu la datorie pentru o comunitate sigură!”, au transmis reprezentanții instituției.