Campanie gratuită de colectare a echipamentelor electrice și electronice uzate, derulată de Primăria Timișoara împreună cu ADID Timiș și Eco Positive. Predarea se face simplu, printr-un apel telefonic.
Primăria Timișoara a lansat, în parteneriat cu ADID Timiș și organizația Eco Positive, o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor electrice și electronice (DEEE). Până la data de 31 iulie 2025, timișorenii pot preda aceste deșeuri direct din locuință, printr-un apel la numărul 0756 706 707.
Sunt acceptate toate echipamentele electrice și electronice, de la aparate mari, precum frigidere, mașini de spălat, aparate de aer condiționat, boilere și centrale, până la dispozitive mai mici, cum ar fi televizoare, aspiratoare, aparate de bucătărie, unelte electrice sau echipamente de îngrijire personală.
„Municipiul Timișoara încurajează participarea activă la această inițiativă, pentru un oraș mai curat și la gestionarea responsabilă a deșeurilor electrice”, transmit reprezentanții primăriei.
În plus, cei care predau DEEE-uri pot participa la o tombolă cu premii, ce vor fi oferite la finalul campaniei.
Și firmele din Timișoara pot beneficia de această acțiune.
„Pentru echipamentele predate, partenerul eliberează documentele necesare scoaterii din gestiune”, se arată în informarea Primăriei Timișoara.
Campania își propune să reducă poluarea și să ofere timișorenilor o modalitate simplă de a scăpa de aparatura veche sau defectă. Totul se face gratuit și cu preluare de la domiciliu, printr-un simplu telefon.










