De la 1 septembrie, timișorenii racordați la Colterm vor plăti facturi mai mari la apă caldă și căldură. Primăria propune reducerea subvenției, ceea ce duce la creșterea costurilor pentru populație cu până la 960 de lei pe sezon, în funcție de mărimea apartamentului.
Timișorenii racordați la sistemul centralizat vor plăti mai mult pentru apă caldă și căldură începând cu 1 septembrie 2025. Primăria Timișoara anunță că va reduce subvenția acordată Colterm, pentru a putea continua investițiile în rețeaua de termoficare.
În prezent, prețul de producție al energiei termice este de 847,61 lei/MWh (fără TVA), însă populația plătește doar 349,78 lei/MWh, diferența fiind acoperită prin subvenții. Din toamnă, dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local, prețul de facturare către populație va urca la 466,19 lei/MWh (fără TVA), iar subvenția se va reduce la 381,42 lei/MWh.
Practic, asta înseamnă facturi mai mari pentru familiile timișorene. Între lunile noiembrie – martie, un apartament cu o cameră va plăti cu aproximativ 480 de lei mai mult pe sezon, unul cu două camere cu circa 700 de lei, iar la trei camere costul suplimentar va ajunge la aproape 960 de lei.
Primăria explică decizia prin necesitatea de a continua investițiile în infrastructura de termoficare: „Aceasta este singura măsură care permite Primăriei Municipiului Timișoara să continue investițiile în rețeaua de termoficare și să asigure funcționarea pe termen lung a sistemului”.
În ultimii ani, municipalitatea a schimbat 29 de kilometri de rețea și a modernizat 25 de puncte termice. De asemenea, aproape 3.400 de apartamente au fost reabilitate termic, iar noi lucrări de anvelopare sunt programate în cartierul Dacia.
Un proiect important aflat în procedură de achiziție vizează reabilitarea magistralei de la CET Sud, pe un traseu de 13 kilometri, unde sunt cele mai mari pierderi de agent termic. Investiția, evaluată la aproape 120 de milioane de lei, ar trebui să reducă semnificativ numărul de avarii și să crească eficiența livrării către timișoreni.
Municipalitatea a bugetat în acest an 155 de milioane de lei pentru susținerea sistemului de termoficare, la care se adaugă fondurile destinate lucrărilor de modernizare.










