Timişoara devine al treilea oraş din România în care se lansează serviciul de car sharing electric eGO, în parteneriat cu Banca Comercială Română, flota fiind formată din 10 autoturisme BMW i3, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
„Timişoara este al treilea oraş în care eGO se lansează, oferind locuitorilor o opţiune de transport prietenoasă cu mediul înconjurător, care contribuie la reducerea aglomeraţiei urbane şi oferă utilizatorilor un beneficiu important: plăteşti cât timp utilizezi efectiv maşina. În plus, ai la dispoziţie o maşină cu stil şi design inovator ori de câte ori ai nevoie de ea, fără a avea grija unor cheltuieli suplimentare generate de o maşină în proprietate personală, precum costuri de întreţinere, asigurări, taxe sau parcare. Utilizatorii eGO sunt persoane cu stil de viaţă activ, care fac decizii inteligente în ceea ce priveşte cheltuielile lunare şi îşi doresc să contribuie la un oraş şi un viitor mai puţin poluat”, a declarat Radu Papuc, Managing Partner eGO.
Toate maşinile disponibile sunt autovehicule electrice premium de ultimă generaţie – BMW i3, iar serviciul eGO este accesibil printr-o aplicaţie dedicată, care permite localizarea şi rezervarea autoturismelor, în timp ce cheia maşinii este înlocuită exclusiv de cardul bancar contactless, indiferent de banca emitentă.
Pentru a putea beneficia de serviciul BCR eGO, utilizatorii din Timişoara trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să deţină un card de debit sau credit contactless, indiferent care este banca emitentă şi să instaleze aplicaţia BCR eGO, disponibilă atât utilizatorilor de Android, cât şi de iOS.
Serviciul este conceput atât pentru clienţii persoane fizice, cât şi pentru companiile care doresc să ofere salariaţilor un serviciu modern de mobilitate urbană. În aplicaţia BCR eGO, utilizatorii vor putea localiza şi rezerva maşina cea mai apropiată de locaţia în care se află. De asemenea, vor putea vedea care este gradul de încărcare al fiecărui autovehicul electric şi, mai ales, unde pot găsi staţiile de încărcare.
Utilizatorii pot ridica şi lăsa maşinile în orice punct al Timişoarei. Clienţii care vor lăsa maşinile conectate la una dintre staţiile de încărcare disponibile vor beneficia de bonusuri suplimentare. Planurile tarifare pentru utilizarea serviciului BCR eGO pot fi consultate prin aplicaţie sau pe site-ul oficial, www.bcr-ego.ro, iar acestea vor varia în funcţie de alegerea unor pachete predefinite (retail, corporate). Clienţii retail BCR care au înregistrat în aplicaţie un card George, dar şi toţi clienţii aplicaţiei care au fost validaţi până la data de 22 iulie 2019, beneficiază de tarife subvenţionate: 15 lei ‘pornirea’ (cost fix per cursă), plus 20 de lei pentru fiecare 30 de minute.
Aplicaţia eGo poate fi descărcată din App Store sau Google Play. Serviciul BCR eGO este disponibil şi în Bucureşti şi Constanţa.
sursa Agerpres