CFR anunță cu mândrie că trenurile vor circula mai încet, pentru că… e cald afară.
Nu e glumă, e realitate.
Când temperatura urcă spre 35°C, pe la noi șinele încep, se pare, să ofteze și să-și piardă verticalitatea morală.
Așa că, preventiv, trenurile frânează viteza – nu cumva să alunece România pe lângă ele.
Un prieten care a trăit peste 40 de ani în Australia îmi povestea că acolo, vara, temperatura urcă frecvent la 45–47°C.
Și nu în termometrele de pe peron, ci direct în aerul care topește asfaltul.
Cu toate astea, trenurile australiene își văd de drum.
Ba chiar de drum lung.
De exemplu, linia Sydney – Perth, vreo 4340 km de șine care unesc estul de vest, este parcursă de celebrul Indian Pacific, un tren legendar care taie continentul de la un ocean la altul.
Iar dacă vrei mai multă aventură, poți urca în The Ghan, care străbate Australia de la nord la sud, din Darwin până în Adelaide, cam 3000 km, fix prin mijlocul deșertului, acolo unde soarele pare că ți-a pus piciorul în gât.
Și totuși… trenul merge.
Marge mai încet pentru că trenurile astea nu sunt niște trenulețe ca la noi, cu mai puține vagoane decât un tramvai din Timișoara, ci trenuri serioase, cu 30-38 de vagoane și lungimi care ajung la 1 km.
Nu cu 300 la oră, nu e TGV sau Shinkansen, dar merge.
Constant. Fără panică termică.
Sigur, putem argumenta că nici australienii nu au trenuri de mare viteză – dar nici noi nu avem.
Noi avem trenuri de viteză istorică, care se ghidează după calendar, nu după ceas.
Diferența e că ei par să fi făcut ceva ca infrastructura să reziste la căldură, la drum lung și la logică.
Noi în schimb, când vine vara, stropim șinele cu cisterna.
Poate n-ar fi rău ca cei de la CFR să trimită o delegație în Australia.
Să învețe cum se face ca șina să nu transpire de la soare.
Până atunci, ne rămâne doar să ne bucurăm de mersul „mai încet”. Nu cumva să ajungem prea repede înapoi în realitate.
