Consumul unei mari cantităţi de vitamina D nu ajută la prevenirea sau la tratarea COVID-19, potrivit unui studiu internaţional publicat vineri de BMJ, Nutrition, Prevention and Health.
Studiul, realizat de cercetători din Marea Britanie, Europa şi SUA, avertizează împotriva consumului în cantitate mare a suplimentelor de vitamina D, subliniind că nu există dovezi ştiinţifice care să demonstreze că această vitamină poate fi benefică pentru prevenirea sau tratarea noului coronavirus.
Vitamina D este un hormon pe care îl produce pielea la expunerea la soare şi ajută la reglarea cantităţii de calciu şi fosfat din corp, necesare pentru bună sănătate a oaselor, dinţilor şi a muşchilor.
„Un nivel adecvat de vitamina D în corp este crucial pentru sănătatea noastră, un nivel prea scăzut poate duce la rahitism sau la dezvoltarea de osteoporoză, dar o cantitate prea mare poate duce la o creştere a nivelului de calciu în sânge, ceea ce ar putea fi dăunător”, a avertizat Sue Lanham-New, responsabilă la Department of Nutritional Sciences al Universităţii din Surrey şi principala autoare a studiului.
După rapoarte neverificate că doze mari de vitamina D (peste 4000IU/d) ar putea reduce riscul îmbonăvirii de COVID-19 şi trata cu succes noul coronavirus, cercetătorii au studiat baza ştiinţifică a acestor afirmaţii.
După ce au trecut în revistă literatura de specialitate, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există nicio bază ştiinţifică care să sprijine teoria că ingerarea unor doze mari de vitamina D poate fi benefică împotriva virusului.
Cercetătorii cred, de asemenea, că nu există o legătură fermă între consumul de vitamina D şi rezistenţa la infecţiile căilor respiratorii.
Totuşi persoanelor care ies puţin la aer liber sau sunt obligate la izolare şi nu pot sta la soare (de unde organismul îşi procura vitamina D), li se recomandă să ia suplimente cu această vitamină, dar sub recomandările stricte ale ghidului Public Health England.
Acest ghid de sănătate recomandă suplimente de vitamina D de 10 micrograme pe zi în lunile de iarnă, între octombrie şi martie, sau pe toată perioada anului dacă expunerea la lumina soarelui este limitată, scrie Agerpres.
Nivelul de vitamina D poate fi completat şi prin diferite alimente, precum peştele, carnea roşie, gălbenuşul de ou şi cerealele.