Guvernul Serbiei a anunțat că s-a început producţia în serie a vaccinului rusesc Sputnik V în cadrul institutului de imunologie Torlak din Belgrad.
Serbia a fost una dintre primele ţări care a început imunizarea cu Sputnik V. La institutul Torlak din Belgrad se vor produce circa patru milioane de doze de vaccin rusesc în decurs de şase luni. De asemenea, Serbia va produce şi vaccinul chinezesc Sinopharm.
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucici, a afirmat că va urmări prin transmisiune video lansarea operaţiunilor la institutul Torlak, alături de omologul său rus, Vladimir Putin, scrie Mediafax.
Vaccinul rusesc este folosit în peste 65 de ţări, dar încă nu a primit aprobarea Statelor Unite şi Uniunii Europene.