Jucătorii Laurențiu Nica și Eduard Matei vor juca din sezonul viitor în tricoul campioanei României la SCM Timișoara, iar cele două mutări încheie campania de transferuri din această iarnă.
Laurențiu Nica revine la Timișoara unde a fost transferat temporar la divizionara secundă CSM Constanța, după a evoluat în alb-violet, în perioada iulie 2021-august 2023. Pilierul de 1,82 m și 111 kg a cohetat nu demult cu naționala României și a mai evoluat de-a lungul carierei la Universitatea Cluj și CSM Știința Baia Mare.
Matei scapă de coșmarul de la CSM Constanța
La rândul său, Eduard Matei, tot pilier de meserie, este văzut ca un jucător de perspectivă, statut confirmat de convocările din 2024, la naționala U20. Matei a semnat cu SCM Timișoara după ce a obținut statutul de jucător liber de la Federația Română de Rugby. Jucătorul în vârstă de 20 de ani nu a mai suportat situația de la club, unde nu era plătit de patru luni de clubul CSM Constanța, și a depus memoriu la comisiile federației pentru a putea fi declarat liber de contract. După depunerea memoriului, jucătorul a fost ajutat de oficialii clubului SCM Timișoara, care i-au trimis bani jucătorului, atât pentru a își putea asigura hrana, dar și pentru a-și procura biletele de tren. Matei va sosi luni la Timișoara, atunci când va și semna contractul în mod oficial.
Nica și Matei se alătură astfel altor doi jucători transferați în această iarnă de la CSM Constanța: Ngoni Chibuwe (Zimbabwe) și fijianul Waisake Raqili. În afara contingentului constănțean, SCM Timișoara a mai adus alți patru jucători: Tudor Butnariu (Steaua), Tudor Boldor, Ovidiu Neagu (ambii de la Dinamo, David Trăușan (Rapid).
Reunirea lotului este prevăzută pentru 20 ianuarie, când rugbiștii noștri vor face vizita medicală și, apoi, se vor pregăti la Timișoara sub comanda lui Mugur Preda, Valentin Popîrlan și Eugen Căpățînă.