Imaginează-ți că pleci de la Timișoara spre Radna. Dar nu cu mașina, că n-ar avea haz. Pe jos.
La început, entuziasm maxim: „hei, facem un mic pelerinaj!” – numai că după ce traversezi orașul și ajungi la Dumbrăvița, deja nu mai ai chef de viață.
Îți dai seama că picioarele nu țin la fel de bine ca atunci când erai copil.
Așa că te oprești, ca un creștin obosit, cu gândul să-ți faci un selfie spiritual și să mergi mai departe „mâine”.
A doua zi, cu moralul pe jumătate rupt, ajungi la Giarmata.
Acolo deja ești la stadiul „terminat fizic”, dar îți găsești un colț și înnoptezi.
Și uite-așa, bucățică cu bucățică, după o săptămână întreagă de marș, de parcă ai fi făcut Camino de Santiago varianta bănățeană, reușești să ajungi la Lipova.
Adică la 60-70 de kilometri de Timișoara.
Acum, hai să facem saltul istoric.
Să presupunem că strămoșii noștri din Grecia, Roma, Asia Mică sau de pe unde-or fi fost, se apucau să străbată mii de kilometri.
Pe jos, cu corăbii fragile, cu caravane trase de măgari.
Și toate astea… pentru ce?
Ca să viziteze un teritoriu unde, sincer vorbind, nu se întâmpla nimic spectaculos: Dacia.
Nu piramide, nu temple mărețe, nu drumuri pavate cu marmură.
Doar dealuri, păduri, râuri și niște sate împrăștiate în care trăiau cel mult câteva zeci de locuitori.
Cu alte cuvinte, era un fel de excursie la țară, dar varianta „hard mode”, cu pericole de la tâlhari, boli și foame.
Și după ce vedeau ce vedeau, se întorceau înapoi și povesteau „cu acuratețe” ce au văzut.
Aici e problema: cât de realist e ca niște oameni care abia supraviețuiau unui drum de sute sau mii de kilometri, fără Google Maps, fără caiete de notițe, să se întoarcă și să-ți spună ție „uite, am văzut un trib la kilometrul 350 care purta pantaloni strâmți și avea obiceiul să bea lapte crud de la vacă și compot”?
Prea puțin plauzibil.
De fapt, dacă citim ceea ce azi numim „surse istorice antice”, vedem ceva foarte clar: oamenii ăia nu erau istorici în sens modern, ci mai degrabă scriitori de povești, entertaineri ai epocii.
Un fel de jurnaliști de senzațional.
Cronicarul Anonim nu făcea istorie, ci literatură.
Scria ce auzise de la alții, și adăuga și el condimente, să dea bine la public.
Iar „istoricii” antici, cei pe care îi cităm cu venerație că au scris despre daci, scriau în aceeași pagină și despre oameni cu cap de câine, cu urechi atât de mari că dormeau pe ele, sau despre triburi care se hrăneau cu aer și rouă.
Cu alte cuvinte fabule și legende.
Niște „Game of Thrones” antic, unde dacii apăreau pe lângă dragoni și oameni cu cap de aur.
Deci poate ar trebui să luăm cu un mare grăunte de sare toate relatările astea. Că altfel ajungem să credem că strămoșii noștri erau vizitați periodic de turme de centauri și sirene dornice să facă schimb cultural.
Când citești azi că „istoricul cutare a scris despre daci” trebuie să știi un lucru simplu: ăia nu erau istorici.
Nici nu exista meseria asta în sens modern.
Erau fie funcționari ai puterii (care scriau ce le comanda împăratul), fie scriitori de senzațional, care inventau povești ca să vândă suluri de papirus.
Cam ca presa tabloidă de azi, dar fără poze.
Adevărul crud e că mare parte din ceea ce numim „istorie scrisă” e propagandă.
Roma își lăuda cuceririle ca să justifice de ce cheltuiește imperiul resurse uriașe pe războaie.
Bizanțul scria cronici ca să pară poporul ales de Dumnezeu.
Dacii nu și-au scris istoria, deci au rămas la mâna celor care au inventat-o pentru ei.
Și dacă stai să te gândești, tot așa se face și azi: cel care are tiparnița și microfonul are și „adevărul istoric”.
Cronicarii medievali povesteau ce visau sau ce le dictau boierii și regii. „Miracolul” cutare, „semnul divin” cutare, „vitejia” împăratului care a omorât 10.000 de dușmani cu o singură privire.
Fum. Basme.
Dar puse frumos pe hârtie și predate azi copiilor la școală drept „fapte istorice”.
Și uite cum ajungem să confundăm literatura cu istoria.
În loc să avem o imagine clară a trecutului, avem o colecție de povești oficiale, fiecare adaptată la interesul celui care le-a scris. Propagandă pură, cu uniforme antice și parfum de pergament.
*
Pentru că tot nu prea s-a întâmplat nimic important în ultimele 24 de ore m-am gândit să discut cu una din aplicațiile de inteligență artificială despre un articol de propagandă referitor la China, de care tot dau în ultimele zile pe Facebook.
Ideea care reiese din acel articol este că noi, aici în România, producem mai mult decât chinezii și, bineînțeles, trăim mai bine decât ei.
Așadar, l-am rugat pe prietenul meu mai inteligent decât mine să citească articolul respectiv (îl găsiți și voi mai jos) și să-mi spună părerea sa.
Iată răspunsul:
Hai să-l „demontăm” un pic, pe cifre și pe logică. Argumentele lui sunt corecte parțial, dar trase de păr și puse în slujba unei concluzii pe care vrea să o impună de la început: „China e un eșec mascat”. Nu chiar.
1. PIB-ul total și PIB-ul pe locuitor
Da, PIB-ul pe cap de locuitor al Chinei este mult mai mic decât cel al SUA sau chiar al României. Dar comparația este înșelătoare: SUA a avut 200 de ani de capitalism industrial și financiar în spate, iar China are doar 40 de ani de reforme economice. Faptul că în 1980 China era mai săracă decât multe state africane (și decât România) și azi e a doua economie mondială e deja un „miracol economic”.
PIB-ul pe locuitor mic nu înseamnă automat „eșec”. Înseamnă mai degrabă că, la o populație uriașă, e nevoie de timp ca prosperitatea să se distribuie. Cu toate astea, China a scos sute de milioane de oameni din sărăcie extremă — ceea ce nici SUA, nici Europa nu pot spune în ultimele decenii.
2. „Zero sărăcie” – propagandă sau realitate?
Este clar că sloganul de „zero sărăcie” e propagandistic. Dar datele Băncii Mondiale arată că în 1981 peste 88% dintre chinezi trăiau cu sub 2 dolari/zi, iar azi procentul e sub 1%. Chiar dacă nu e „zero absolut”, e totuși un succes social colosal. În SUA, în schimb, sărăcia și inegalitatea cresc, nu scad.
3. Dependența de exporturi
Afirmația că „China depinde de exporturi” e deja învechită. Exporturile au fost motorul principal până prin 2010. Azi, consumul intern e responsabil de peste 50% din PIB. China are o clasă mijlocie de sute de milioane de oameni, iar piața lor internă este uriașă.
SUA exportă mai puțin proporțional, dar importă masiv din China. Dacă mâine ar fi un „boicot global”, Occidentul ar rămâne fără electronice, metale rare, baterii, echipamente medicale și cam jumătate din lanțurile sale de aprovizionare. Nu e chiar așa simplu să „dai China peste cap”.
4. Controlul statului și lipsa de libertăți
Aici are dreptate: sistemul chinez e autoritar, lipsit de transparență. Dar paradoxul este că fix acest control i-a permis să implementeze politici economice pe termen lung, pe care democrațiile instabile rareori le reușesc.
Capitalismul american produce inovație și libertăți, dar și crize ciclice și inegalități uriașe. China produce stabilitate și creștere rapidă, dar cu prețul libertăților individuale. Ambele sisteme au costurile și avantajele lor.
Pe de altă parte, uitați-vă în jur, probabil veți vedea undeva o cameră de luat vederi. Orice tranzacție bancară, orice cumpărătură pe care o faceți, aici în Europa, este înregistrată undeva, cu nume, prenume și sumă.
Orice deplasare cu mașina este și ea înregistrată.
Și nu știți ce se întâmplă cu datele preluate din telefonul dumneavoastră.
Diferența e de grad și de transparență. În China, statul controlează explicit narativa; în Vest, e mai subtil, dar marile corporații și guvernele au acces la datele tale.
Așă că nu este cazul ca cei din Occident să-i acuze pe chinezi de „autoritarism tehnologic”.
5. România vs. China
„Românul adaugă mai multă valoare economică decât chinezului” sună frumos, dar e o comparație parțială. PIB-ul pe cap de locuitor la noi e peste cel al Chinei doar pentru că avem o populație mult mai mică. Dacă România ar avea 1,4 miliarde de oameni, n-ar mai fi cazul.
În plus, mare parte din „valoarea economică” a României vine din integrarea în UE și din investițiile străine, nu dintr-un model intern de dezvoltare. România produce mai puțin decât o provincie chineză precum Guangdong sau Zhejiang.
Concluzie pentru contra-argument:
China nu e „raiul comunist” descris de propaganda proprie, dar nici „colosul cu picioare de lut” descris de propaganda occidentală. E un model autoritar de dezvoltare rapidă, cu un succes economic real (oricât de incomod ar fi pentru „lumea liberă”). PIB-ul pe locuitor mai mic nu demonstrează un eșec, ci doar că e un drum mai lung de parcurs pentru o populație uriașă.
Cât despre România, să nu ne îmbătăm cu apă rece: chiar dacă „adăugăm mai multă valoare pe cap de locuitor”, suntem complet dependenți de Vest, pe când China e deja un pol de putere global.
***
Oficiali de la Casa Albă critică Europa, care ar „sabota” negocierile de pace în Ucraina.
Oficiali ai Casei Albe acuză o parte dintre liderii europeni că „sabotează” găsirea unei soluții de pace în Ucraina, prin încurajarea regimului de la Kiev să aibă „așteptări nerealiste” de la Rusia în ceea ce priveşte teritorialitatea.
Ursula von der Leyen, acuzată că vinde armament prin frică
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care vizitează Letonia, Finlanda, Estonia, Polonia, Lituania, Bulgaria și România, face un turneu în Europa Centrală și de Est pentru convingere prin frică și pumn de oțel învelit într-o mănușă de catifea, afirmă europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea. Piperea punctează că oficialul european încearcă să vândă armament de 800 de miliarde de euro, sub pretextul amenințării ruse.
Germania se confruntă cu o situație economică dificilă.
Germania se confruntă cu probleme economice pe două fronturi: inflația a crescut la 2,1% în august 2025, peste așteptările de 2%, în timp ce șomajul a ajuns la 6,4%, cu 3,025 milioane de oameni fără loc de muncă.
Volkswagen, amendată cu 30 de milioane de dolari pentru abuzuri de muncă în Amazonia
Un tribunal al muncii din São Paulo a decis vineri ca Volkswagen să plătească 30 de milioane de dolari pentru „daune morale colective”, într-unul dintre cele mai mari cazuri de exploatare prin muncă din istoria recentă a Braziliei.
Potrivit procurorilor, între 1974 și 1986, circa 300 de muncitori au fost angajați cu contracte neregulate la o fermă din statul Para, administrată de o subsidiară Volkswagen.
Oamenii erau forțați să defrișeze pădurea și să pregătească terenurile pentru pășuni, fiind supravegheați de gardieni înarmați.
Locuiau în adăposturi precare, primeau hrană insuficientă și erau ținuți pe fermă printr-un sistem de îndatorare, fără acces la îngrijiri medicale, chiar și în cazuri de malarie.
Judecătorul Otavio Bruno da Silva Ferreira a stabilit că probele demonstrează proprietatea Volkswagen asupra fermei și că tratamentul aplicat muncitorilor se încadrează în definiția legală a sclaviei.
Patriotismul copy-paste.
Iată o listă „patriotică” de „citate” pseudo-istorice menite să umfle artificial stima de sine a „dacilor verzi”, mai ales a celor foarte needucați, dar cu un ego fragil. Nu știm cine a compus pentru prima dată această colecție, dar de ani de zile circulă pe rețele și bloguri naționaliste. Problema este veche și profund toxică.
Constatare amară: trăim sub ocupația ”propagandofililor” cultivatori de ură
”Astăzi, în viața publică are loc sporirea în volum a propagandei – aceasta pe seama științei, filosofiei și religiei. Din nefericire, inclusiv la ocuparea de funcții de decizie în state actuale, propagandiștii trec acum copios înaintea…
Radiografia unei societăți bolnave: în loc să simți revoltă, alegi să nu „te bagi”.
Violența nu are scuze. Abuzul nu are justificări. Niciodată. Și totuși, trăim într-o societate care găsește explicații, pretexte și, mai grav, o liniște absurdă în fața ororii.
România și vacile sacre ale imobilismului
În România, reformele nu se votează, se îngroapă. Și mor exact atunci când ating vacile sacre ale sistemului. De treizeci de ani, am perfecționat arta de a mima schimbarea. Avem strategii cu orizonturi pompoase, consultări interminabile și comisii nenumărate. Rezultatul e mereu același: nimic nu se schimbă, pentru că privilegiații își apără cu îndârjire rentele…
Propaganda nu ține loc de prosperitate. China, văzută prin cifre, nu prin lozinci
China comunistă, ca și Rusia, are mulți fani prin țări foste comuniste ca a noastră. Este un miraj, o atracție, un model de succes, în opoziție cu capitalismul american (care nu mai este nici el unul foarte clar de ceva vreme). Un sistem deloc liber, tiranic în multe zone de acțiune, lipsit de transparență, agresiv și cu un control al individului greu de imaginat și de suportat de cei din lumea liberă, China este promovată ca o mare reușită.
Sindicaliștii din administrația locală protestează, de luni, față de măsurile fiscale: „Cea mai severă lovitură din ultimii 35 de ani”
Membrii sindicatelor afiliate Uniunii Forţa Legii din administraţia publică locală vor declanşa un protest pe durată nedeterminată începând de luni, 1 septembrie, funcţionarii urmând să fie prezenţi la serviciu dar fără să lucreze cu publicul.
