O gravă distorsiune a logicii și a bunului-simț politic internațional este că, atunci când vine vorba despre „teritoriile ocupate” din Ucraina, toată lumea are o părere — SUA, Rusia, „Occidentul european”, guvernul de la Kiev și domnul Zelensky. Singurii care nu sunt întrebați niciodată sunt cei care trăiesc acolo. Paradoxal, ei ar trebui să fie primii cărora să li se ceară opinia.
Vor să fie ruși? Vor să rămână ucraineni? Sau poate vor doar să nu mai fie carne de tun între două blocuri politice care își dispută hărți și orgolii? Într-o lume care pretinde că apără democrația și libertatea, e ciudat că ideea de a-i întreba pe oameni ce vor e considerată suspectă sau „manipulată”.
Da, s-a făcut un referendum acolo, la care puterile occidentale au refuzat să participe ca observatori, dar pe care apoi l-au declarat „ilegal”. Poate că a fost. Poate că nu. Dar dacă tot avem atâtea organisme internaționale, atâtea fonduri, atâta vorbărie despre dreptul popoarelor la autodeterminare, nu ar fi mai logic — și infinit mai uman — să organizăm un referendum adevărat, cu observatori din toată lumea?
Costă mai puțin decât un singur tanc trimis în zonă. Și, în loc să finanțăm un război care nu doar distruge orașe și vieți, dar și destabilizează întreaga planetă, am finanța o decizie luată de oameni, nu de generali. Dacă majoritatea vor să rămână ucraineni, așa să fie. Dacă vor să fie ruși — nicio problemă, vor fi ruși.
De ce un referendum adevărat e o idee rațională, nu naivă
Un referendum supravegheat de ONU, cu observatori din SUA, Rusia, UE, China, India, Brazilia, Africa de Sud etc., ar costa probabil sub 50 de milioane de dolari.
Un singur batalion de tancuri Abrams trimis în Ucraina costă peste 1 miliard. Matematic, e o afacere. Moral, e o obligație.
Precedentul Kosovo (1999–2008):
Occidentul a recunoscut independența Kosovo după un proces fără acordul Serbiei și cu un referendum contestat. Atunci era „dreptul popoarelor”. Acum, în Donbas, același principiu e „propagandă rusă”. Consistența? Zero.
Ce zice dreptul internațional?
Carta ONU (Art. 1) și Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice (Art. 1) garantează autodeterminarea popoarelor.
Poate că e timpul să recunoaștem că democrația nu înseamnă să spui oamenilor ce ar trebui să vrea, ci să-i asculți. Iar dacă tot ne place să ne considerăm „civilizați”, ar fi cazul să ne comportăm ca atare.
*
Ioan Stoica, Petrache Lupu, Arsenie Boca… trei personaje aparent fără legătură între ele, dar care spun multe despre felul în care funcționează mintea colectivă românească: credulă, dornică de miracol și gata să urmeze oricând un „mântuitor”, fie el financiar, spiritual sau televizat.
L-am „cunoscut” pe Ioan Stoica prin 1993, într-un număr din revista Tinerama.
Se vorbea despre Caritas, despre milioanele câștigate, despre un om care părea că descoperise formula fericirii naționale: dai un leu, primești opt.
În timp ce mergeam spre serviciu, am făcut un calcul simplu — dacă pentru fiecare câștig trebuie să contribuie alte opt persoane, la un moment dat se termină populația patriei.
Din calculele mele mentale rezulta că undeva în luna iulie sistemul va exploda.
Și, culmea coincidenței, pe 3 iulie, când s-a anunțat că „s-a defectat rețeaua de calculatoare”, s-a prăbușit și visul românesc de îmbogățire instant.
Caritas n-a fost o greșeală naivă, ci o escrocherie de stat.
Presa oficială îi făcea reclamă, Mihai Tatulici avea emisiuni dedicate la televiziunea națională, iar BOR, fidelă reflexului ei istoric de a binecuvânta orice aberație profitabilă, făcea slujbe pentru „salvatorul României”.
Nimeni nu s-a întrebat de ce un joc piramidal primea girul televiziunii publice și al bisericii, sau cum de ordinea era asigurată se oameni înarmați cu Kalasnikov, în condițiile în care la începutul anilor ’90 doar armata și poliția aveau așa ceva în dotare.
Răspunsul e simplu: pentru că era nevoie de un opiu al poporului, ceva care să-i țină pe oameni ocupați între cozi, inflație și devalorizare și să le ia banii câștigați prea ușor imediat după revoluție.
Petrache Lupu a fost un alt „miracol”, de data aceasta nu economic, ci religios.
Un cioban sărman, care, într-o epocă de foamete și frică, a spus că l-a văzut pe Dumnezeu.
Restul a fost treaba Bisericii, care a știut imediat să transforme halucinația unui om bolnav într-o sursă de pelerinaje, bani și control.
L-au canonizat simbolic, l-au transformat într-o figură mistică, dar omul a rămas același: un paznic de CAP, dus cu mintea, de care s-a profitat fără rușine.
Arsenie Boca e altă poveste. El chiar avea minte, cultură, inteligență și — paradoxal — simțul umorului.
Nu era un sfânt, ci un om cu o viziune artistică, un fel de monah filosof care îi privea cu ironie pe cei care îl divinizau.
Și, cum se întâmplă adesea în România, ironia i s-a întors în legendă: a devenit sfântul care râdea de sfințenie.
Într-o țară în care adevărul e plictisitor, iar minciuna are aură, Arsenie Boca a fost perfect.
A fost omul care a știut să tacă, iar tăcerea lui a născut mituri.
Astăzi, la Prislop, se vând brânză cu Arsenie Boca și apă sfințită la bidon.
El ar râde.
Mudava, Maytreya și Bivolaru — o altă categorie de „căutători ai absolutului” — au pornit sincer, prin yoga și meditație, dar au alunecat în abisul propriei ambiții. În spiritualitate, drumul e ca o urcare pe munte: dacă reușești să treci de culme, devii senin, înțelept, altruist; dacă nu, cazi, și cazi rău.
Mudava a ajuns aproape de vârf, ceilalți s-au prăbușit în cult, sex și grotesc.
Privite împreună, aceste personaje formează un fel de oglindă a societății românești — o lume care a schimbat dictatura cu iluzia, Ceaușescu cu Stoica, frica cu superstiția.
Toți promit ceva: bani, mântuire, nemurire.
Toți ne vând speranță.
Iar noi, în loc să învățăm să gândim, tot căutăm pe cineva care să gândească în locul nostru.
Și, din păcate, mereu îl găsim.
***
Ucraina nu are nicio speranță de a recâștiga vreodată Crimeea și teritoriile pierdute în fața Rusiei – ministrul italian al Apărării
Ucraina nu are nicio speranță de a recâștiga vreodată Crimeea și teritoriile pe care le-a pierdut în fața Rusiei de la invazia din 2022.
Omul de rang înalt al lui Zelenski este o mare problemă
O amenințare la adresa democrației ucrainene vine din interiorul casei.
Politica SUA față de Rusia și Ucraina pare să oscileze în funcție de liderul extern pe care președintele Donald Trump îl consideră în ultima vreme cel mai mare iritant și obstacol în calea păcii: Volodimir Zelenski al Ucrainei sau Vladimir Putin al Rusiei. Însă Trump ar trebui, din când în când, să-și îndrepte frustrările împotriva unei figuri mai puțin cunoscute: Andri Ermak, șeful de cabinet și mâna dreaptă a lui Zelenski. De la invazia Rusiei din februarie 2022, Ermak a devenit la fel de puternic ca președintele Ucrainei, dacă nu chiar mai puternic.
Iermak și-a folosit enorma influență în guvernul Zelenski pentru a controla fluxul de informații dintre conducerea Kievului și capitalele occidentale despre război; pentru a promova o poziție de negociere intransigentă pe care mulți analiști o consideră contraproductivă; și pentru a marginaliza miniștrii în încercarea de a controla canalele diplomatice ale Ucrainei. De asemenea, el a încercat să marginalizeze personalități și instituții cruciale pentru efortul de război, inclusiv Direcția Principală de Informații a Ucrainei. Șeful respectat și experimentat al agenției, Kyrylo Budanov, s-ar fi confruntat , se pare, cu încercări repetate din partea lui Iermak de a-l da afară din guvern.
Germania se roagă de americani să cruțe de sancțiuni filiala germană a Rosneft: Rămânem fără benzină și kerosen
Guvernul Germaniei poartă negocieri cu administrația SUA privind scoaterea de sub sancțiuni filialele companiei „Rosneft”, care se află sub administrare externă a autorităților germane. Potrivit publicației Bild, Berlinul se teme de consecințe pentru cele trei rafinării de petrol, în special pentru rafinăria din Schwedt, care aprovizionează cu combustibil Berlinul și aeroportul BER. Fără aceste active, […]
Bruxelles avertizează: România are cel mai mare deficit din UE
Oficialul a avertizat marți, la București, că nivelul actual al dezechilibrului fiscal este „nesustenabil” și a cerut Guvernului să accelereze măsurile de corecție România se află într-un punct critic din punct de vedere bugetar, cu un deficit de 9,3% din PIB în 2024, cel mai ridicat din Uniunea Europeană, potrivit comisarului european pentru economie, Valdis […]
„Salvatorii” controversați care au sucit mințile românilor.
Românii au fost cuprinși în trecut de psihoze colective, create de personaje controversate, care le-au promis împlinirea celor mai aprinse dorințe. Adesea, mulțimile au rămas dezamăgite, oamenii simpli au ajuns în pragul dezastrului, iar presupușii „salvatori” au fost dați uitării.
Primăria Timișoara face primul pas pentru transformarea Căii Șagului în „Magistrala Verde”
Primăria Timișoara a făcut un pas concret în direcția transformării Căii Șagului într-un coridor urban modern, numit „Magistrala Verde”. Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate, documentația tehnico-economică aferentă și indicatorii principali ai proiectului, care urmează să fie depus pentru finanțare europeană.
Ruben Lațcău: „Demolăm toate loturile de garaje din Calea Șagului și facem parcări”
Urmează o vastă operațiune de demolare a garajelor din Calea Șagului, care să facă loc mai multor locuri de parcare. Va fi nevoie de ele odată cu implementarea proiectului „Magistrala Verde”, care prevede desființarea mai multor astfel de spații. „Vom identifica, în perioada următoare, toate loturile de garaje din Calea Șagului care pot fi demolate […]
Ce facem astăzi, 29 octombrie 2025, în Timișoara?
