Revista presei cu Anton Kovacs – 28.06.2025

Titlul „Germania va simplifica normele legale în încercarea de a accelera creşterea apărării” sună, la prima vedere, paşnic și rezonabil.
Cine ar fi împotriva apărării?
E ca și cum ai fi împotriva unei umbrele când plouă.
Dar dacă te uiți mai atent la ce înseamnă în realitate „creșterea apărării”, constați că traducerea practică e mult mai concretă: mai mulți bani pentru armament, mai multe contracte cu industria militară, mai multe trupe, mai multă retorică belicoasă.

Adesea, în istorie, când statele au vorbit despre „apărare”, în subtext era vorba despre înarmare.
Și nu o înarmare simbolică, ci una serioasă, cu rachete, drone, blindate și… interese.
Să ne amintim doar de „cursa înarmărilor” din Războiul Rece, care a fost justificată tot prin nevoia de „apărare”.
Sau, mai ales în cazul Germaniei, putem merge și mai mult în trecut.

Așadar, ce înseamnă că Germania „simplifică normele legale”?
Înseamnă că lucrurile care altădată trebuiau dezbătute, votate, analizate – adică acele mecanisme democratice care mai țineau un pic în frâu zelul militar – vor fi acum expediate mai repede.
Sub pretextul urgenței.
Pentru că, nu-i așa, pericolele ne pândesc de peste tot.

Dar pericolul cel mai mare e, uneori, tocmai în graba cu care dăm jos barierele legale ca să facem loc „apărării”.
Fiindcă nu e pentru prima oară când „apărarea” a fost o scuză frumoasă pentru a umfla arsenalele, a face profit și a împinge lumea cu câțiva pași mai aproape de un conflict.

Poate ar trebui să păstrăm ghilimelele în jurul cuvântului „apărare”.
Ca să ne amintim că nu întotdeauna înseamnă ce pare.

*

Jumătate dintre elevi nu pot folosi în viața de zi cu zi matematica învățată în școală.
Asta nu e o părere, e o constatare.
Tristă, dar previzibilă.
Și înainte să dăm vina, cum e tradiția, pe „lenea elevilor” și „copiii din ziua de azi”, poate că ar trebui să ne uităm și în cealaltă direcție: spre manuale, spre profesori, spre sistemul care încă mai predă matematica ca și cum toți ar urma să devină ingineri aerospațiali.

Poate că nu elevii sunt problema.
Poate că școala românească, în înțelepciunea ei piramidală, nu le predă copiilor matematica de care au nevoie ca să înțeleagă lumea, ci una care pare scrisă pentru olimpiade.
Câți dintre voi – oameni mari, cu rate, joburi și griji reale – ați avut nevoie vreodată să calculați un logaritm în viața de zi cu zi?
Sau să determinați natura rădăcinilor unei funcții de gradul al treilea?

Știu, ni se spune că nu e vorba despre aplicații practice, ci despre „antrenarea gândirii logice”.
Sună frumos.
Doar că, între timp, realitatea logică din România a produs un președinte matematician, un prim-ministru matematician și un sistem politic care funcționează mai degrabă pe principiul probabilității absurde decât pe cel al rațiunii.

Dacă matematica predată chiar ar dezvolta gândirea, poate că țara asta ar fi ceva mai coerentă.
Sau, cel puțin, un pic mai predictibilă decât un aruncat de zaruri în beznă.

*

Uniunea Europeană pare că a descoperit un nou sport olimpic: auto-sabotajul instituțional. Și se antrenează zilnic, cu ambiție, trăgându-și gloanțe în propriile picioare.
Ultima performanță?
Bruxelles-ul a decis că site-urile care nu pot fi accesate de către persoane cu diverse dizabilități — de exemplu, de către cei nevăzători — ar trebui amendate.
Căci, în viziunea eurocraților, un internet fără cititor vocal încorporat și eventual o inteligență artificială care să-ți dicteze în ce parte să miști cursorul mouseului e o crimă împotriva umanității.

Desigur, nu e nimic rău în ideea de accesibilitate.
Dar ridicolul începe atunci când reglementarea devine parodie.
Ne putem aștepta, în același spirit, să fie amendați și producătorii de strunguri care nu pot fi folosite de oameni fără mâini?
Sau firmele de încălțăminte care nu produc pantofi pentru cei fără picioare?
Cât mai e până când se va cere ca telefoanele să funcționeze și pentru cei care nu aud, nu văd și nu au degete?

Dar nu-i nimic, UE merge înainte.
Cu frâna de mână trasă și ochii închiși.
Iar în spatele perdelei de bune intenții, se insinuează controlul excesiv, birocrația sufocantă și iluzia unei lumi perfect normate, în care toată lumea trebuie să fie perfect adaptată… altora.

La fel și cu povestea cu DeepSeek — inteligența artificială chineză care, vai de mine, „ne fură datele și le duce în China”.
Nu contează că 90% dintre aplicațiile pe care le folosim zilnic își duc deja datele în SUA.
Sau că ne vindem intimitatea online pentru un filtru de selfie mai simpatic.
Important e că DeepSeek e chinezesc.
Acolo e problema.
Nu faptul că noi nu producem nimic comparabil.

Dar asta e UE de azi: o structură care se teme de umbrele propriei incompetențe, dar care compensează prin directive aplicate cu zel dogmatic.

*

Propunerea profesorului Dorel Săndesc, conform căreia țările bogate ar trebui să plătească României pentru medicii formați aici și apoi importați cu entuziasm, nu e deloc rea.
Ba chiar e logică și justă.
Doar că enu prea cred că o să reusim noi să primim bani de la țările bogate.

Poate că ar trebui să întoarcem puțin problema pe dos.
Să nu mai așteptăm cu mâna întinsă, ci să ne organizăm.
În loc să plângem că ne pleacă medicii, poate că ar fi timpul să planificăm, să controlăm fluxurile, să introducem puțină matematică în haosul actual.

Ce-ar fi dacă, în fiecare an, Statul Român ar calcula câți medici va avea nevoie peste 5 ani?
Nu e vreo filozofie: știm evoluția populației, știm câți medici ies la pensie, știm câți trebuie la mia de locuitori.
Adăugăm o marjă de siguranță – nu cerem perfecțiune, doar un minim de planificare.

Apoi organizăm admiterea la medicină doar pentru acest număr.
Fiecare candidat admis intră într-un contract: statul sau un angajator privat îi plătește studiile, poate și o bursă, iar în schimb, studentul se obligă să lucreze o perioadă după absolvire – să spunem 6 ani – acolo unde e nevoie.
La Spitalul Județean, la Dispensarul din Frătăuții Noi, ori la Unitatea de Primiri Urgențe din Timișoara.

Vrea să plece mai devreme în Occident?
Foarte bine – dar plătește înapoi costul formării, exact cum ai plăti un leasing la mașină dacă vrei s-o vinzi înainte de termen.
Corect și cinstit pentru toată lumea.

Ceilalți studenți – cei care nu doresc să se lege de un angajator sau de un contract – pot învăța pe banii proprii sau într-un sistem privat.
Nimeni nu-i oprește.
Doar că luxul independenței vine, firesc, cu o notă de plată.

Acest sistem poate fi extins la ingineri, profesori, informaticieni – oricare domeniu în care formăm specialiști, ca să-i dăm apoi pe gratis la export. Dacă tot vrem să fim „țară europeană”, măcar să învățăm ceva de la Germania: acolo nu-ți formează statul un chirurg ca să opereze apoi la Paris.

Așa se face o țară funcțională: nu cu lozinci, ci cu contracte, responsabilitate și puțină aritmetică.

***

Imnul de luptă al Republicii Tehnologice

Magnații tehnologiei reflectă asupra binelui comun – dar asta nu înseamnă că planurile lor ar fi bune pentru națiunea noastră.

Un fapt frapant al experienței britanice din Primul Război Mondial este că, proporțional, clasele superioare au plătit cel mai greu preț. „Fiii celor mai «bune» familii s-au grăbit spre steaguri în 1914”, relatează un istoric al războiului, „iar listele de morți din școlile publice aristocratice au fost mult mai mari decât media generală”. Clasa conducătoare a completat corpul ofițerilor, iar ofițerii – primii care au „depășit așteptările” – aveau o probabilitate de aproape o dată și jumătate mai mare de a fi uciși decât soldații obișnuiți.

Privind în urmă, există ceva în această privință care uimește, mai ales pentru o țară atât de inegală precum Regatul Unit de dinainte de 1914. Dar noblesse oblige , nimic mai puțin decât o cultură remarcabil de încrezătoare în sine, a fost cea care a transformat Marea Britanie într-un imperiu care se întinde pe glob. Nici această situație nu a fost unică. De-a lungul istoriei, elitele cu pielea în joc au fost o caracteristică a celor mai reușite state. În schimb, societățile ai căror cetățeni de frunte își pierd simțul datoriei – ne gândim la Roma imperială în secolele sale de amurg sau la Franța chiar înainte de Revoluție – nu vor mai trăi mult timp în această lume.

Alexander Karp și Nicholas Zamiska, autorii cărții „Republica Tehnologică” , au luat în serios această lecție. Ei avertizează că propriile elite americane au devenit detașate de orice sens al unui scop mai larg: o derivă fără scop îi afectează pe cei mai buni și mai inteligenți, care își irosesc talentele pe lucruri efemere și banalități. Problema este deosebit de acută în sectorul tehnologic, bijuteria coroanei economiei americane. „Grandiosul strigăt de mobilizare al generațiilor de fondatori din Silicon Valley a fost pur și simplu să construim”, observă autorii. „Puțini s-au întrebat ce trebuie construit sau de ce.” Rezultatul a fost o retragere din munca cu adevărat provocatoare sau utilă și o tendință corespunzătoare de a căuta îmbogățirea personală și de a evita să facem valuri. În loc să vindecăm cancerul sau să colonizăm spațiul, am creat Uber și Instagram.

Şeful ONU critică fundaţia umanitară din Gaza susţinută de SUA: Ucide oameni

Israel şi SUA vor ca ONU să colaboreze cu controversata Fundaţie Umanitară pentru Gaza (GHF), însă organizaţia a refuzat, invocând lipsa de neutralitate şi acuzând modelul de distribuţie că militarizează ajutorul şi forţează strămutarea populaţiei din zonă, potrivit Reuters.

„Orice operaţiune care direcţionează civili disperaţi către zone militarizate este, prin definiţie, nesigură. Ucide oameni”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în faţa presei.

El a afirmat că eforturile umanitare conduse de ONU sunt „strangulate”, că lucrătorii umanitari înşişi suferă de foame, şi că Israelul, în calitate de putere ocupantă, are obligaţia de a aproba şi facilita livrarea ajutoarelor în şi în interiorul enclavei palestiniene.

„Oamenii sunt ucişi doar pentru că încearcă să-şi hrănească familiile. Căutarea hranei nu trebuie să devină o condamnare la moarte”, a spus Guterres. „Este timpul să găsim curajul politic pentru o încetare a focului în Gaza”, a adăugat el.

Germania va simplifica normele legale în încercarea de a accelera creşterea apărării

Creşterea rapidă a capacităţilor armatei germane „nu trebuie să eşueze din cauza unor proceduri de achiziţie prea complexe sau a unor procese de autorizare îndelungate”, se arată în document. Acesta avertizează în acelaşi timp că obiectivele de război ale Moscovei se extind dincolo de Ucraina.

La summitul NATO de la Haga, liderii au convenit miercuri să majoreze ţinta de cheltuieli pentru apărare a alianţei la 5% din PIB-ul naţional, cu 3,5% dedicate apărării de bază şi 1,5% problemelor de securitate conexe.

Rusia își va reduce cheltuielile militare începând de anul viitor. Putin: „Așadar, cine se pregătește pentru acțiuni agresive? Noi sau ei?”

Președintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia intenționează să reducă cheltuielile militare începând de anul viitor, în contrast cu planul NATO de a crește investițiile în apărare în următorul deceniu, transmite Reuters. Statele membre…

Legătura dintre noua șefă a serviciilor secrete britanice și spionii naziști. Bunicul ei era poreclit „Măcelarul”