În Iran e rău.
De ce?
Pentru că statul e sufocat de teocrație.
În Israel, problema nu e doar războiul, ci și ideea tot mai apăsată că politica, legea și teritoriul trebuie justificate religios.
În America, o parte a clasei politice visează de ani buni la aceeași mizerie ambalată patriotic: Dumnezeu în Constituție, femeia la ordine, școala sub control moral și libertatea redusă la dreptul unora de a dicta viețile altora.
Și ca să nu fim corecți doar cu „ceilalți”:
Dacă credem că unele religii sunt mai bune decăt altele ar fi ca și cum am crede că doar flatulențele altora put, în timp ce ale noastre au mirosul unei grădini de trandafiri.
Nici creștinismul cu aureolă de export n-a fost inocent.
Maica Tereza a fost vândută ca icoană a milei, dar în spatele iconiței s-a strecurat și o idee infectă: că suferința îl înnobilează pe om.
Când durerea altuia devine „frumoasă” pentru că și Iisus a suferit, nu mai vorbim despre compasiune, ci despre cruzime sfințită.
Nici Dalai Lama și gașca lui teocratică din Tibet nu trebuie puși automat în vitrina cu „blândețe universală”. Tibetul vechi n-a fost un poem zen, ci un regim feudal în care clerul ținea în frâu populația cu robe, ritualuri și ierarhii sacralizate.
Și acum partea care ne privește direct:
România nu e deloc imună.
Am avut deja referendumul pentru familie, adică tentativa de a băga dogma în Constituție, cu ștampilă, proces-verbal și icoană electorală. Referendumul a picat, dar intenția a existat, organizată și agresivă. Din fericire prezența finală a fost prea mică pentru validare: 21,1%.
Iar în fiecare an reapar aceleași presiuni „morale”: îndoctrinarea religioasă a copiilor în școli, marșuri antiavort, cruciulițe electorale, politicieni care pupă moaște și predicatori care visează să scrie politica publică.
Concluzia este că nu contează religia.
Contează ce face când pune mâna pe stat.
În clipa aia, femeia devine „rol”, cetățeanul devine „supus”, iar libertatea devine păcat administrativ.
Teocrația este aceeași mizerie în toate limbile.
Și de fiecare dată promite același lucru: morală, ordine, familie, tradiție.
După care livrează același rezultat: frică, control, oameni călcați în picioare „pentru binele lor” și oameni uciși pentru că Dumnezeu îi iubește.
*
Un important bancher avertizează că inteligența artificială superioară ar putea duce la un „sfârșit tragic” pentru capitalism, iar conceptul de „fază a superinteligenței” începe să fie luat foarte în serios.
Dacă privim lucrurile logic, afirmația implică o concluzie simplă, dar profundă: capitalismul nu mai este stadiul final al organizării economice, ci doar o etapă intermediară.
Și, dacă o formă de inteligență superioară îl poate distruge, atunci lumea are nevoie de o etapă ulterioară.
Capitalismul a fost modelul care a permis acumularea rapidă de resurse, dezvoltarea tehnologică și creșterea nivelului de trai pentru miliarde de oameni.
Dar, tocmai pentru că depinde de decizii umane, piețe volatile și interesul pentru profit, este vulnerabil la schimbări radicale.
Etapa care urmează poate fi gândită ca o economia post-capitalistă bazată pe AI.
În acest scenariu, deciziile economice majore nu mai sunt luate de oameni, ci de algoritmi care prioritizează eficiența, sustenabilitatea și bunăstarea colectivă. Producția, distribuția și alocarea resurselor nu mai depind de profit, ci de date și optimizare inteligentă.
Ar fi o formă de organizare în care crizele financiare, speculațiile și volatilitatea piețelor nu mai dictează viața cotidiană.
O astfel de etapă post-capitalistă ar putea elimina inegalitățile extreme și ar permite gestionarea globală a resurselor fără conflicte economice majore.
Dacă superinteligența adevărată apare și e aliniată la valorile umane, va transforma totul atât de radical încât vechile etichete (capitalism, socialism, post-capitalism) vor deveni irelevante.
Intrebarea logică care decurge din afirmațiile de mai sus este cum forțăm această etapă ulterioară să fie una în care superinteligența este o infrastructură globală publică (ca un sistem de operare al planetei), și nu o armă de monopol privat?
Pentru că doar prima variantă duce la sfârșitul inegalităților; a doua duce la concentrarea puterii într-o măsură fără precedent.
Probabil că rezultatul depinde de decizii politice pe care omenirea le ia acum, înainte ca superinteligența să existe — nu după.
***
„Cuba este următoarea”, amenință Donald Trump
Guvernul comunist cubanez se află sub o presiune tot mai mare din partea lui Donald Trump, care a impus o blocadă petrolieră de facto în ianuarie și a ridicat posibilitatea „luării” insulei caraibiene, potrivit Le Figaro.
Vorbind la forumul de investiții FII Priority, susținut de Arabia Saudită, desfășurat la Miami, Trump a declarat că mișcarea sa „Make America Great Again” (MAGA) își dorește „putere” și „victorie”, citând raidul din ianuarie în care forțele americane l-au capturat pe președintele venezuelean Nicolas Maduro. „Am construit această mare armată. Am spus: «Nu va trebui niciodată să o folosiți», dar uneori nu aveți de ales”, a afirmat președintele SUA. „Și Cuba este următoarea, apropo. Dar prefă-te că nu am spus nimic.”
Donald Trump a numit Strâmtoarea Ormuz după propriul său nume: „Redeschidem Strâmtoarea Trump”
Aflat într-o vizită oficială în Florida, președintele american Donald Trump și-a reafirmat stilul neconvențional de comunicare. El a glumit pe seama redenumirii Strâmtorii Ormuz după propriul său nume.
Trei jurnaliști, uciși în Liban după ce armata Israelului le-a atacat mașina

Trei jurnaliști libanezi, printre care o corespondentă a postului Al-Mayadeen, apropiat de Hezbollah, și un corespondent al postului Al-Manar, afiliat mișcării pro-iraniene, au fost uciși sâmbătă în urma unui atac israelian asupra vehiculului lor în sudul Libanului, a spus sâmbătă o sursă militară pentru AFP. „Jurnalista de la Al-Mayadeen, Fatima Ftouni, și corespondentul Al-Manar, Ali …
Un important bancher avertizează că AI poate duce la un „sfârșit tragic” pentru capitalism. „Faza superinteligenței”

Pentru Jay Collins, un bancher veteran de la Citi, ascensiunea inteligenței artificiale (AI) și a roboticii reprezintă o amenințare la adresa viitorului capitalismului care nu poate fi ignorată, relatează Business Insider. Collins, care este președintele Citigroup pentru sectorul public, a petrecut mai bine de trei decenii oferind consultanță oficialilor guvernamentali în perioade de criză și …
Răsună cântecul american de lebădă pentru NATO?
Foarte greu de crezut că supărarea extremă a lui Trump pe aliații SUA din NATO va provoca un cutremur care să zdruncine Alianța.
McLaren cu sânge chinezesc: mașinile constructorului britanic, echipate cu baterii de la NIO

Constructorul auto chinez NIO furnizează în prezent pachete de baterii producătorului britanic de supermașini McLaren, scrie CNEVPost, care îl citează pe fondatorul și directorul producătorului asiatic, William Li.
Li a dezvăluit această informație în cadrul unui eveniment cu utilizatorii organizat față în față în orașul Wuhan.
Italia recunoaște animalele bolnave ca motiv valid pentru concediu plătit de urgență
Această măsură are la bază o hotărâre judecătorească din 2017, cunoscută sub numele de „cazul Cucciola”, care a stabilit că îngrijirea urgentă a unui animal de companie poate fi considerată un „motiv personal sau familial grav” în sensul legislației muncii, scrie Maltadaily.
Dezastrul Deutsche Bahn scade încrederea germanilor in stat

Perturbările prelungite și deteriorarea infrastructurii de la Deutsche Bahn amenință încrederea publicului în stat, a declarat ministrul german al Transporturilor, Patrick Schneider, potrivit Die Zeit.Ministrul a subliniat pericolul unei situații în care oamenii simt că guvernul este incapabil să abordeze probleme precum podurile de urgență și întârzierile cronice ale trenurilor – acest lucru „duce într-o […]
Un tren de călători a fost trimis în direcția greșită dintr-o gară din Galați. Mecanicul de locomotivă și-a dat seama la timp de eroare

Poliţiştii din Galaţi au deschis un dosar penal după ce un tren InterRegio care circula pe ruta Galaţi-Suceava a fost direcţionat în mod eronat pe un alt fir de circulaţie, din gara Barboşi Călători. Mecanicul de locomotivă şi-a dat seama că traseul nu este cel stabilit şi a semnalat situaţia, trenul fiind pus pe traseul …
Cum acționează „noii băieți deștepți din energie”. Ilie Bolojan: „Le blochează şi vând hârtii şi doar idei”
Premierul Ilie Bolojan a tras un semnal de alarmă privind modul în care „noii băieți deștepți” din energie blochează investițiile în România și cum acest lucru afectează prețurile energiei, potrivit News.
Afacerea microbuzelor școlare. La Botoșani sunt scumpe, dar măcar n-au fost livrate

La Botoșani, ca în mai toate județele, elevii urmează să ajungă la școală cu niște microbuze electrice, căci atât statul nostru cel eficient, cât și Uniunea Europeană – prin PNRR, au pus la dispoziția autorităților o căruță de bani pentru aceste achiziții. Mai multe căruțe, de fapt, căci au msi existat cel puțin două opțiuni cu finanțare de la nivel central. E vorba de un sac cu bani din PNRR, proiect derulat de Ministerul Educației – unde a și fost marele scandal național privind achizițiile, plus un al doilea proiect finanțat prin Ministerul Mediului, în speță Administrația Fondului pentru Mediu.
Polițiști de frontieră, cercetați pentru mită

Aceștia sunt acuzați de luare de mită, complicitate, delapidare și fals intelectual.Aceștia sunt acuzați de luare de mită, complicitate, delapidare și fals intelectual.
Șpaga în spitale încă se practică, în ciuda salariilor bune din sistemul medical. Alexandru Rogobete: „Este în continuare un fenomen”
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, sâmbătă, în cadrul unui interviu, că fenomenul șpăgii în spitale încă există.
„Da, este un fenomen şi nu-l voi ascunde (șpaga în spitale -n.r.). Îmi scriu pacienţi, îmi scriu aparţinători, îmi scriu colegi care sunt revoltaţi de alţii care fac asta şi că sunt toţi băgaţi în aceeaşi oală. Fenomenul s-a redus mult, dar nu a dispărut. Încă există, dar s-a redus mult. Dacă stăm să comparăm cu acum 10 ani de zile, fenomenul este mult mai jos. Dar eu fac apel la instituţiile statului responsabile de monitorizarea şi controlul acestor fenomene să se alăture Ministerului Sănătăţii şi să ne ajute să reducem fenomenul şi mai mult”, a declarat Alexandru Rogobete la Prima TV, citat de News.ro.
Scumpiri fără oprire: motorina se duce glonț spre 11 lei

Prețurile la carburanți continuă să crească accelerat, atingând praguri record care pun presiune asupra întregii economii. În prezent, motorina premium se apropie de pragul de 11 lei pe litru, situație ce forțează autoritățile să identifice soluții urgente pentru a proteja sectorul agricol și a preveni scumpirea excesivă a alimentelor.
Cea mai recentă actualizare a prețurilor indică o majorare de aproximativ 15 bani pe litru aplicată peste noapte. Potrivit Digi24, motorina standard a ajuns să coste 10,27 lei pe litru, în timp ce sortimentele superioare sunt la un pas de a depăși valoarea de 11 lei.
Vaporașele au revenit pe Bega. Din 1 aprilie se reia transportul public pe apă

Pentru ca totul să funcționeze impecabil, echipele tehnice ale STPT profită de ultimele zile ale lunii martie pentru verificări riguroase: 28 – 31 martie: Perioadă de probe funcționale și verificări tehnice la bordul ambarcațiunilor; 1 aprilie: Reluarea oficială a curselor regulate pe întreg traseul navigabil. Graficele de circulație actualizate, orele de sosire în stații și […]
















