Revista presei cu Anton Kovacs – 27.05.2025

În fața marilor crize ale ultimilor ani, opiniile s-au împărțit, dar nu la întâmplare.
Pandemia, apoi războiul, au fost mai mult decât evenimente: au fost teste de gândire.
Iar rezultatele sunt grăitoare.

Într-un colț al ringului, doi oameni greu de ignorat: Jeffrey Sachs, economist de renume mondial, fost consilier al ONU, director al Earth Institute de la Columbia University, o voce respectată în geopolitică, economie globală și dezvoltare durabilă.
Alături de el, Peter Doshi, doctor în farmacoepidemiologie și redactor asociat la prestigiosul British Medical Journal – unul dintre cele mai influente jurnale științifice din lume.

Acești oameni nu sunt „conspiraționiști” și nici marginali.
Dimpotrivă, vin cu o autoritate profesională incontestabilă și cu un istoric de gândire critică și integritate.
Sachs avertizează că liderii europeni par să fi devenit instrumente ale unor interese opace, subordonând suveranitatea democrațiilor unor jocuri ale serviciilor secrete.
Doshi, în timpul pandemiei, a cerut constant acces la datele reale ale studiilor clinice – o solicitare elementară într-un sistem care pretinde că urmează știința.

În colțul opus, figuri ca Friedrich Merz, politician german conservator, fără vreo competență medicală sau strategică dovedită, dar care promovează senin ideea ca Ucraina să folosească arme occidentale pentru a ataca direct Rusia – o escaladare periculoasă ignorată aproape complet de presa obedientă.
Alături de el, Ursula von der Leyen, care în calitate de președintă a Comisiei Europene a negociat contracte opace pentru vaccinuri în valoare de zeci de miliarde de euro, fără control parlamentar și fără justificare științifică detaliată.

Și totuși, ce e mai interesant decât liderii? Profilul celor care îi urmează.

De regulă, cei care susțin discursul belicos al lui Merz sunt aceiași care aplaudau deciziile netransparente ale Ursulei.
Nu sunt oameni trecuți prin armată, prin lipsuri sau prin crize existențiale.
Sunt, în mare parte, tineri care n-au făcut niciodată instrucție militară, dar au crescut împușcând monștri virtuali în shooter-e pe calculator. Războiul, pentru ei, nu este decât un ecran cu efecte vizuale spectaculoase, iar moartea – o animație reversibilă.

Această generație, hiperconectată și adesea deconectată de realitate, confundă viteza de reacție cu gândirea și entuziasmul ideologic cu înțelepciunea. Crescuți într-un ecosistem digital unde totul e filtrat și simplificat, mulți dintre acești tineri au devenit – fără voie – mici retardați tehnologizați: sunt vocali, conectați, dar incapabili să discearnă între autoritate reală și propagandă lucioasă.
Prind din zbor termeni precum „geopolitică”, „solidaritate transatlantică” sau „etică medicală”, dar le rostogolesc fără să le înțeleagă.

Aceștia sunt cei care cer arme mai puternice, sancțiuni mai dure, vaccinuri impuse, carantine extinse.
Nu din răutate, ci pentru că n-au învățat să pună sub semnul întrebării.
Li s-a spus de mici că „știința” e ceea ce spun liderii, nu ceea ce se dezbate și se dovedește.
Iar vocea critică li se pare o amenințare, nu un exercițiu sănătos.

Dar tocmai aici e miza: să nu cedăm această lume în mâinile celor care nu cunosc realitatea, ci doar interfața ei grafică.
Războiul nu e un video pe TikTok.
Libertatea nu e o opțiune din setări.
Și gândirea – dacă nu o exersăm, ne va fi în curând interzisă „pentru binele nostru”.

*

Într-un moment în care guvernanții par blocați într-o singură idee — cum să mai pună o taxă, cum să mai stoarcă un leu — poate că ar fi cazul să ne uităm nu doar cât se taxează, ci cum.

Soluția ar putea fi mai simplă decât pare: un sistem mixt de impozitare, care să combine un impozit de 3% pe cifra de afaceri pentru firmele cu profit mic (sau chiar negativ), cu impozitul clasic de 16% pe profit pentru firmele ce depășesc un prag rezonabil de rentabilitate.

O astfel de abordare ar avea un mare merit: nimeni n-ar mai putea fenta sistemul declarând pierderi fictive an după an.
Deja, în România, există mii de firme care rulează milioane, dar „nu au profit”.
Aceleași firme își schimbă SUV-urile anual, plătesc consultanță fictivă în offshore-uri și jonglează cu facturi încrucișate, dar statul încasează zero.
Nu pentru că nu există bani, ci pentru că sistemul actual permite ocolirea.

Un impozit modest, dar sigur, pe cifra de afaceri ar corecta această inechitate. Ar fi simplu de calculat, greu de fentat și ar genera venituri imediate la buget — fără a sufoca inițiativa privată.
Pentru firmele eficiente și profitabile, impozitul pe profit ar rămâne opțiunea firească.
Pentru cele care declară profituri minime doar în acte, dar rulează sume mari, impozitul pe cifră de afaceri ar funcționa ca o garanție a contribuției minime la efortul colectiv.

E clar că România are nevoie de venituri mai mari la buget. Dar nu din taxe mai mari, ci dintr-un sistem fiscal mai echitabil, care să nu mai permită ca unii să plătească tot, iar alții să-și ascundă profiturile în hârtii contabile.

I-am rugat pe unii dintre prietenii mei mai inteligenți decât mine să-mi facă o simulare.
La un prag de trecere care să fie un profit de 20%, sub acest prag firmele urmănd să plătească impozit pe venit de 3%, peste vor păti impozit pe profit de 16%, s-ar obține la nivelul întregii țări venituri suplimentare de vreo 10 miliarde de lei anual.

Poate că nu-i revoluție fiscală, dar ar fi un prim pas către un stat mai funcțional.

*

Am fost educați să-i considerăm pe domnitorii din vechime un fel de eroi, mari patrioți.
Nimic mai greșit.
Domnitorii din vechime, adesea prezentați ca eroi naționali, au avut motivații care, de multe ori, au fost mai degrabă legate de consolidarea propriei puteri decât de idealuri patriotice.

Mihai Viteazul, de exemplu, este adesea celebrat pentru realizarea primei uniri a Țărilor Române în 1600.
Cu toate acestea, acțiunile sale au fost influențate de dorința de a-și extinde autoritatea și de a controla mai multe resurse și populații, care să susțină financiar și militar ambițiile sale.
Mai mult, Mihai Viteazul a consolidat puterea boierimii, legând țăranii de glie și accentuând dependența acestora.
În Moldova, oștile sale au distrus sate întregi, unele dintre ele nereușind să se refacă niciodată.
Aceste acțiuni reflectă o preocupare predominantă pentru extinderea și menținerea puterii personale, mai degrabă decât pentru binele colectiv al populației.

A făcut o unire, dar această unire nu avea ca scop binele oamenilor care trăiau în aceste teritorii ci pur și simplu mai multe teritorii însemnau mai multe resurse care să poată fi exploatate și mai mulți oameni care să muncească pentru binele domnitorului și a clicii din jurul său.

Este important să recunoaștem că, deși unii domnitori au avut realizări notabile, motivațiile lor nu au fost întotdeauna altruiste.
Înțelegerea obiectivă a trecutului ne poate ajuta să evităm idealizările nefondate și să construim politici și strategii care să servească cu adevărat interesul public.

*

În Timișoara, cetățeanul a devenit o veritabilă entitate multifuncțională.
Este, la nevoie, și grădinar al primăriei, și măturător de cartier, și paznic al vegetației de pe domeniul public.
Dar nu oricum — ci cu asumare, cu sancțiune în caz de abateri, și, bineînțeles, cu taxa lunară aferentă.

Să ne închipuim următoarea scenă: locatarul de bloc, cu simț civic și coasă electrică, tunde iarba din fața scării — o zonă care nu-i aparține legal, dar pe care administrația îl obligă să o îngrijească.
Nu pentru că ar exista vreo lege națională în acest sens, ci pentru că o hotărâre locală, cu iz de inițiativă sătească, contrară legislației naționale, i-o cere.
După care, cu sacii plini de iarbă proaspăt tăiată, cetățeanul constată că serviciul de salubritate al orașului refuză să-i ridice.

Așadar, avem o administrație care cere cetățeanului să tundă spațiul public (pe care, legal, nu-l deține), să plătească un serviciu de salubritate care nu-i ridică iarba, să nu cumva să îndrăznească să amenajeze ceva în plus fără autorizație, și, dacă se poate, să nu pună întrebări.
Pentru că întrebările duc la comparații, iar comparațiile sunt neplăcute.

De pildă, dacă tot plătim pentru salubritate poate că măcar iarba adunată de pe spațiul primăriei ar putea fi ridicată.
Dar nu. Asta ar însemna o logică funcțională a serviciului public, iar noi suntem ocupați cu delegarea de responsabilități prin hotărâri de consiliu cu parfum de uliță.

Cât despre funcționarii care aplică aceste decizii, primarul însuși a fost nevoit recent să recunoască faptul că unii dintre ei acționează în contradicție cu politica publică a orașului.
Întrebarea este: de ce mai sunt acolo?

Poate pentru că orașul funcționează, de fapt, pe baza unei filozofii tainice: „Cetățeanul se descurcă, primăria îl încurcă”.

Dar dacă tot ne dorim o Timișoară curată, verde și europeană, poate am putea începe prin a clarifica responsabilitățile: ce face primăria, ce face cetățeanul, și cât costă cu adevărat această colaborare. Deocamdată, pare că unii taie frunze la câini – și alții le adună pe bani mulți.
Mă întreb ce părere are prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, despre faptul că cei din Consiliul Local elaborează hotărâri care contrazic legile țării.

Poate ar fi momentul ca, în loc să visăm la orașe smart, să începem prin a construi un oraș simplu, logic.
Iar administrația locală să înțeleagă că orașul nu e un sat mai mare, ci o comunitate reglementată de legi, nu de obiceiuri.

*

Într-o țară în care aproape jumătate din populație este analfabetă funcțional, iar rezultatele la testele PISA nu mai uimesc pe nimeni de la coadă încoace, iată că tehnologia LED din Timișoara a fost pusă în slujba… înălțării spirituale.
Nu prin afișarea Teoremei lui Pitagora, nici a ecuației energiei lui Einstein, și nici măcar a unui citat din Grigore Moisil.
Nu. Ci prin versete biblice proiectate cu rigoare misionară în intersecții și tramvaie, la fiecare șase minute.

O inițiativă ce pare gândită cu bune intenții, dar și cu o oarbă încredere că publicul larg nu are altceva mai bun de citit între două stații decât „Fericiți cei…” sau „Eu sunt Calea…”.

Poate că, într-un alt context, cu o populație cuprinsă de febra lecturii și a înțelegerii profunde, am fi putut privi această inițiativă ca pe un adaos simbolic de sens.
Dar când România are peste 42% dintre elevi care nu pot interpreta corect un text simplu, când știința rămâne pentru mulți o limbă moartă, poate că ar fi fost ceva mai util – sau măcar logic – să vedem pe aceleași panouri și:

„a² + b² = c²” – pentru că prea mulți confundă ipotenuza cu o aplicație de mobil;

„E = mc²” – nu de dragul relativității, ci ca semn că mintea poate zbura și în afara dogmei;

sau poate chiar un citat al lui Carl Sagan: „Noi suntem felul în care universul se cunoaște pe sine.”

E un paradox aproape biblic: avem infrastructura secolului XXI și mentalități adesea înrădăcinate în Evul Mediu târziu.
Iar acolo unde am putea planta curiozitate, știință, îndoială metodică și spirit critic, preferăm să repetăm mantre într-o lume deja anesteziată de clișee.

Această convertire digitală a mesajului religios vine, evident, ca un gest de „apropiere de oameni” – dar ar fi fost poate mai firesc să ne apropiem și de educație.
Măcar cât ne apropiem de cer.
Pentru că Dumnezeu, dacă ar fi întrebat, s-ar putea să răspundă: „Învățați, că de aceea v-am dat minte.”

Apropo, dacă tot ați ajuns cu ochii în tramvai, între două versete, întrebați-l pe cel de lângă voi cine a fost Galileo.
Și dacă nu știe, gândiți-vă la ce ne-ar fi fost mai de folos: Calea Domnului sau calea lactee a cunoașterii?

***

Jeffrey Sachs: liderii europeni sunt factotum ai serviciilor secrete

De la un proiect social invidiat de întreaga lume, de la ambiții ecologiste și sociale, Europa a trecut la un keynesianism militarist agresiv, la epurări ale opoziției politice în Franța, Germania, România. Asigurarea securității presupunea să estimăm care sunt îngrijorările de securitate ale adversarilor noștri, însă acum securitatea înseamnă să duci un război împotriva celei mai mari puteri nucleare a lumii – este concluzia unei discuții între profesorii Jeffrey Sachs și Glenn Diesen.

”Diplomația ar fi mult mai ieftină, mult mai rațională și cu mult mai mult succes decât calea pe care merg acum liderii europeni. Niciun lider național din Europa sau din Comisia Europeană nu este implicat in vreun fel de diplomație cu Rusia. Este ridicol că acești lideri roagă America să fie primiți la masa negocierilor. Dacă Europa vrea să negocieze cu Rusia, atunci să ia un avion spre Moscova sau să-l invite pe ministrul rus de Externe în Europa. Nu rugați SUA pentru așa ceva, deschideți diplomația”, spune profesorul Jeffrey Sachs, de la Columbia University.

Merz: Ucraina are acordul de a folosi arme cu rază lungă de acțiune pentru a ataca Rusia

Germania, Franța, Marea Britanie și Statele Unite au ridicat restricțiile privind raza de acțiune a armelor furnizate Ucrainei, a anunțat luni cancelarul german Friedrich Merz. Decizia permite forțelor ucrainene să utilizeze echipamentele occidentale pentru a lovi ținte militare aflate pe teritoriul Federației Ruse, notează baha.com.

„Nu mai există nicio restricție privind raza de acțiune a armelor furnizate Ucrainei – nici de către britanici, nici de francezi, nici de noi, nici de americani. Asta înseamnă că Ucraina se poate apăra acum, inclusiv prin lovirea unor poziții militare din Rusia”, a declarat Merz în cadrul unui forum organizat de postul de televiziune german WDR.

Semnal de alarmă! Franța riscă să rămână fără bani pentru pensii și alte chetuieli sociale. Și în România deficitul uriaș pune în pericol economia

Într-un raport publicat luni, cea mai înaltă autoritate de audit a țării a declarat că cheltuielile sociale au scăpat „de sub control”. Documentul a avertizat, de asemenea, că o „criză de lichidități” ar putea avea un impact asupra plății încă din 2027 și ar putea afecta capacitatea Franței de a se împrumuta de pe piețele financiare.

Un producător auto emblematic va renunța la 3.000 de angajați: „Industria auto trece printr-o perioadă grea”

Volvo Cars își va reduce efectivele cu 3.000 de oameni pe plan mondial, pentru a scădea costurile și pentru a se pregăti pentru un viitor în care taxele vamale vor fi tot mai mari