Astăzi, în mod deliberat, nu comentez ce s-a scris, ci despre ce nu ar fi trebuit să se scrie deloc în presă.
Dacă te uiți atent la presa din ultimele 24 de ore, pe lângă politică, accidente și eterna dramă națională numită „declarații contradictorii”, găsești o invazie liniștită, dar persistentă: sute de articole despre numerologie, horoscoape, aure colorate, oameni născuți în anumite luni care pot să citească gândurile celorlalți și revelații divine.
La care se adaugă reclamele la suplimentele alimentare care te vindecă de orice, de la cancer la timiditate.
Într-un secol în care omenirea a ajuns de la roboți la discuții despre inteligență artificială, noi continuăm să dezbatem dacă Mercur e retrograd și dacă asta explică de ce nu merge relația cu vecinul de la trei.
Nu vorbim despre tradiții sau despre folclor — acolo lucrurile sunt frumoase, au farmecul lor, mai ales în anumite părți ale țării, dacă cineva rău a murit îl dezgropăm, îi ardem inima și amestecăm cenușa cu țuică pe care o bem seara, unul dintre invitați fiind preotul din sat.
Nu râdeți, chestiile astea se practică în unele părți din România, o țară în care copiii învată că dacă nu vor merge la biserică vor cădea din copac și își vor rupe mâna, pentru că Dumnezeu îi iubește.
Vorbim despre industrie.
O industrie de iluzii, bine ambalată, monetizată și distribuită agresiv.
Nu mai e biletul tras de papagal sau „ghicitul în palmă” din colțul târgului.
E marketing digital, SEO și targetare pe vulnerabilități.
Articolele acelea cu numerologi, sfinți, horoscoape și alte aberații sunt plătite de cineva.
Și atunci apare întrebarea incomodă: unde se termină libertatea de exprimare și unde începe înșelătoria?
Pentru că atunci când cineva îți spune, contra cost, că îți poate „armoniza aura” sau că „energia universală” îți rezolvă problemele de sănătate, nu mai e divertisment.
E, în cel mai bun caz, autoamăgire colectivă. În cel mai rău caz, o fraudă cu victime reale.
Mai grav este când și pseudo-medicina intră pe același culoar.
Nu face rău direct — spun ei.
Doar că, între timp, omul bolnav amână întâlnirea cu un medic adevărat.
Iar uneori diferența dintre „mai târziu” și „prea târziu” nu e deloc poetică.
În mod curios, statul — atât de vigilent când vine vorba de taxe și formulare — devine brusc timid când e vorba de astfel de practici.
De parcă escrocheria devine acceptabilă dacă e însoțită de lumânări mai mult sau mai puțin parfumate, de prafuri sau pastile fără efect ambalate în cutii pe care scrie cu litere aurii și muzică ambientală.
Sau, probabil, cei care ne conduc, „Statul”, nu au capacitatea intelectuală pentru a face diferența dintre realitate și imbecilitate.
***
Un model ucrainean, vedetă in cluburile de noapte din Kiev, in bombele de la Nord Stream 2

Jurnalistul Boyan Panchevski de la Wall Street Journal a scris o carte despre atentatul cu bombă Nord Stream 2, în care a relatat că, conform informațiilor sale, o unitate ucraineană de elită a recrutat civili, inclusiv un fost model pentru sabotaj. Jurnalistul a dezvăluit acest lucru într-un podcast cu redactorul-șef al Bild, Paul Ronzheimer
Tragedie în SUA: Opt copii au fost uciși într-un atac armat în Louisiana
Opt copii, cu vârste între unu și 14 ani, au murit duminică, într-un atac armat produs în Shreveport, statul Louisiana, într-un caz pe care poliția îl descrie drept o „tulburare de stăpânire de situație domestică”, scrie BBC.
Potrivit autorităților, incidentul a avut loc în jurul orei locale 05:00, când un bărbat înarmat a deschis focul asupra a 10 persoane. Suspectul a fost urmărit de polițiști și ucis în timp ce încerca să fugă.
Kafka, Hašek și Murphy: niște optimiști
Ați auzit de blestemul mașinii de gunoi? Ajungi în spatele ei pe un sens unic, la jumătatea străzii, și descoperi că în urma ta s-au adunat alte zece automobile – libertatea de mișcare dispare.
Radiografia unui jaf de stat. Cum a „murit” Petrotrans de trei ori și de ce plătim și în 2026 pentru o conductă evaporată
Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, a prezentat cazul companiei Petrotrans SA ca pe un exemplu emblematic al disfuncționalităților cronice din administrația publică, subliniind cum lipsa de decizie, transparență și responsabilitate poate genera pierderi uriașe pentru stat.
Ministrul Muncii avertizează asupra unei posibile crize sociale: „Sărăcia se propagă ca un bulgăre”
Ministrul Muncii atrage atenția că închiderea unor companii de stat și a mii de firme din economie, pe fondul unor dezechilibre economice în lanț, ar putea amplifica riscul unei crize sociale în România.
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Fiţi atenţi aici ceva cu adevărat interesant – aţi auzit de PESS? Uitaţi o clipa de criza politică, de inflaţie, de Orientul Mijlociu, de C12H26, de PNRR, de SAFE, de STEP. Aţi auzit de PESS?

Cum vor circula tramvaiele și firobuzul pe strada Gării. Ruben Lațcău anticipează momentul și prezintă traseele/VIDEO

Unul dintre cele mai importante obiective din domeniul infrastructurii Timișoarei, transformarea și modernizarea străzii Gării e în faza de licitație în vederea găsirii constructorului. Viceprimarul Ruben Lațcău anticipează momentul în care, peste câțiva ani, întreg proiectul va fi finalizat și pe acolo va circula tramvaiul, fie spre Dâmbovița, fie spre Ronaț.
Natură, artă și știință într-un singur proiect. Canalul Bega, în centrul unui experiment urban
Un nou proiect cultural și de cercetare aduce în prim-plan, la Timișoara, o temă tot mai actuală: relația dintre mediul urban și natură.
Ce facem astăzi, 20 aprilie 2026, în Timișoara?















