Revista presei cu Anton Kovacs – 19.04.2025

În urmă cu vreo 55 de ani, pe când eram copil, locuiam într-un cartier liniștit din Timișoara, numit Blașcovici.
Era o zonă simplă, fără prea multe pretenții, cu case modeste și oameni obișnuiți.

Încă nu aveam apă curentă în casă, nimeni de pe acea stradă nu avea.

Cea mai apropiată sursă de apă era o fântână publică, legată la rețeaua orașului, aflată la vreo sută de metri de casa noastră.
Poate nu pare mult, dar când trebuia să cari apă de două-trei ori pe zi, cu câte o găleată de 10 litri în fiecare mână, distanța devenea brusc serioasă.

Toată apa pentru băut, pentru spălat rufele sau pentru baie venea de acolo.

Iar baia, ei bine, baia era un adevărat ritual de familie, nu ceva ce făceai în doi pași și trei mișcări.
Sâmbăta era „ziua cea mare”.
Toate oalele, ligheanele și cazanul de 50 de litri erau umplute și puse la încălzit pe cuptorul din bucătărie.
Încăperea se transforma într-un fel de saună improvizată.
Apoi, pe rând, fiecare membru al familiei ieșea din bucătărie, lăsându-l doar pe cel care urma să facă baie.
Într-o troacă mare din lemn, sau mai târziu din tablă zincată, ne spălam cum puteam, cu săpun simplu, uneori cu o perie tare, fără niciun gel parfumat sau șampon cu extract de avocado.

Și acum gândiți-vă cum era în urmă cu 2000 de ani. Fără fântâni publice, fără rețea de apă, fără săpunuri sau detergenți.
Doar râul, pârâul sau o baltă norocoasă.
Cei săraci, majoritatea populației, probabil nu făceau baie cu lunile, poate niciodată.
Iar rezultatul era ușor de imaginat: păduchi, purici, râie, tot felul de afecțiuni ale pielii, mâncărimi permanente, răni infectate, mirosuri greu de suportat. Viața de zi cu zi era o luptă constantă cu mizeria și cu suferința.

Și într-o astfel de lume apare, la un moment dat, un om.
Poate că fusese plecat prin alte părți ale lumii, unde văzuse lucruri noi, înțelesese alte obiceiuri. Nu știm.
Și vine și le spune celor din jur: „Hai să vă arăt ceva ce vă poate vindeca.”
Și le spune să se spele.
Atât.
Să facă o baie bună, să-și curețe trupul și hainele.

După care, brusc, oamenii aceia nu se mai scarpină, nu-i mai mănâncă pielea, nu mai au bube și răni. Și, spălându-se, încep să simtă nu doar o alinare a trupului, ci și o speranță, ca și cum apa ar curăța ceva mai adânc, dincolo de piele.

Nu vi s-ar părea o minune?

*

Cine sunt eu să-l contrazic pe Vladimir Tismăneanu? Un simplu cititor, poate, sau un om care încearcă să pună lucrurile în context.
Și totuși, cu toată deferența față de erudiția sa, îl voi contrazice.

Afirmația că originile suveranismului sunt ceaușiste e, cel puțin, discutabilă.
Este adevărat că regimul Ceaușescu a cultivat o formă aparte de suveranism, izolaționist și autohtonist, construit pe o retorică de independență față de marile puteri — în special față de URSS.
Dar să afirmăm că de aici își trag suveraniștii moderni seva ideologică înseamnă să ignorăm un întreg patrimoniu istoric care precede comunismul.

Ideea națiunii ca entitate suverană și progresistă s-a născut mult mai devreme.
Avem dovezi clare că ea a început să prindă contur în spațiul românesc în preajma Revoluției de la 1848, când ideile iluministe, liberalismul politic și dorința de emancipare națională au aprins spiritele în toată Europa Centrală și de Est. Atunci a apărut și în conștiința românească ideea de autonomie și drept la autodeterminare.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu formarea statului național român, conceptul de suveranitate a devenit un pilon fundamental al construcției identitare. Nu era vorba doar de granițe și autoritate, ci de dreptul colectiv al unei națiuni de a-și decide singură destinul — un ideal politic, dar și cultural.

Secolul XX a adus reinterpretări succesive ale acestei idei. În perioada interbelică, suveranismul s-a amestecat cu ideologii mai întunecate, precum ultranaționalismul și autoritarismul. Apoi, în perioada comunistă, regimul Ceaușescu a preluat și remodelat conceptul într-un discurs autarhic, în care independența națională era invocată ca scut împotriva influențelor externe, în special occidentale sau sovietice, în funcție de conjunctură.

Așadar, suveranismul nu este un „produs” ceaușist, ci mai degrabă un concept multistratificat, adaptat de-a lungul istoriei la interesele și discursurile epocii. Ceaușismul nu i-a dat naștere, ci doar i-a oferit o versiune proprie, specifică unui regim autoritar și închis.

*

Ideea unui frigider care răcește prin utilizarea unei soluții saline nu este nouă și, într-un fel, ridică o întrebare importantă despre ce anume constituie o „invenție” și ce reprezintă inovația.
Când adolescenții din India au prezentat tehnologia lor ca pe o „invenție revoluționară”, este ușor de înțeles de ce au fost lăudați, având în vedere că ideea lor poate părea mai inovatoare pentru publicul larg, mai ales dacă nu sunt conștienți de precedentele utilizări ale principiilor fizice similare.

Totuși, dacă ne uităm mai atent la ceea ce descriu acești tineri – o soluție salină care răcește prin absorbția căldurii – ajungem rapid la concluzia că aceasta nu este o inovație în sensul clasic al cuvântului.
De fapt este o metodă foarte folosită de oamenii care lucrau pe șantierele din România în anii ’80.
În acea perioadă, pentru a răci rapid băuturile, mai ales berea, se utiliza o găleată cu apă în care se dizolva azotat de amoniu sau sare.
Procesul este, de fapt, o aplicație a principiului fizic al soluțiilor coligative – adică, când o substanță se dizolvă într-un lichid, aceasta poate reduce punctul de congelare al lichidului respectiv, ceea ce duce la o răcire mai rapidă.

Ceea ce tinerii din India au prezentat poate fi un exemplu excelent de aplicare a unui principiu fizic clasic, dar nu reprezintă o invenție complet nouă.

*

Am continuat mica mea experiență în legătură cu candidații la președinție și încep să mă îngrijorez.
Poate că am ridicat prea sus ștacheta cerând ca președinte să fie cineva care a făcut niște lucruri utile în folosul celorlalți.
Iată răspunsul la întrebarea despre Nicușor Dan:

Verdictul meu ca cetățean:

Nu l-aș alege pe Nicușor Dan președinte. Ca om cu nevoi concrete, nu văd în el un lider care a realizat ceva major în afara politicii, care să-mi rezolve problemele urgente – sănătate, salubritate, locuință.
Fondarea SNSB și activitatea Salvați Bucureștiul sunt laudabile, dar au impact limitat și nu se ridică la nivelul unei contribuții pentru toți românii sau toată omenirea.

Nu e un „sinecurist” clasic, dar realizările sale non-politice sunt prea modeste pentru a mă convinge că poate gestiona o țară.
Aș prefera un președinte cu un istoric de proiecte tangibile – spitale construite, sisteme funcționale, soluții practice – și care să fie conectat la realitățile cetățeanului de rând.

***

Bill Gates: Inteligența artificială ar putea rezolva criza de personal din sănătate și educație

Bill Gates a vorbit recent, în cadrul podcastului „People by WTF”, despre potențialul inteligenței artificiale de a rezolva lipsa personalului din sectoarele esențiale, precum sănătatea și educația. Potrivit lui Bill Gates, AI-ul poate prelua o parte semnificativă din sarcinile specialiștilor, compensând astfel deficitul acut de resurse umane. „Inteligența artificială va interveni și va oferi o […]

Zeci de morţi şi răniţi după cele mai recente atacuri israeliene din Fâşia Gaza

Reprezentanţi ai sistemului sanitar din Gaza au anunţat că, în cursul nopţii, cel puţin 23 de persoane au fost ucise, alte câteva zeci fiind rănite, ca urmare a atacurilor israeliene de pe teritoriul enclavei. Armata israeliană nu a precizat ce obiective a vizat, anunţând doar că a atacat obiective având legătură cu organizaţia Hamas şi […]