Cu foarte mulți ani în urmă am citit un roman intitulat „Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes.
Algernon nu era un om, ci un șoarece de laborator căruia, printr-o operație experimentală, îi fusese mărită spectaculos inteligența.
Personajul principal al cărții este însă Charlie Gordon, un bărbat cu dizabilitate intelectuală care lucrează într-o brutărie și își dorește cu disperare „să fie deștept”. Încurajați de succesul experimentului făcut asupra lui Algernon, cercetătorii îl supun și pe Charlie aceleiași intervenții.
Povestea este scrisă sub forma jurnalului lui Charlie, alcătuit dintr-o serie de „rapoarte de progres”. La început, el scrie simplu, copilărește și cu numeroase greșeli. Pe măsură ce inteligența îi crește, se schimbă și limbajul: frazele devin corecte, apoi din ce în ce mai elaborate, iar Charlie ajunge să-i depășească intelectual până și pe savanții care l-au operat.
Numai că inteligența nu-i aduce fericirea.
Charlie începe să înțeleagă că oamenii pe care îi considera prieteni își bătuseră joc de el. Descoperă cruzimea, ipocrizia și singurătatea. Înțelege nu doar lumea din jur, ci și propriul trecut, privit acum cu alți ochi. Amintirile care înainte nu-l tulburau capătă sens, iar odată cu sensul apare și suferința.
Una dintre ideile tulburătoare ale cărții este aceea că inteligența nu ne face neapărat mai fericiți.
Cu cât înțelegem mai mult, cu atât observăm mai limpede nedreptatea, minciuna și ridicolul lumii în care trăim.
Și, nu în ultimul rând, cu atât înțelegem mai bine cât de puține lucruri știm de fapt. Prostia are uneori privilegiul liniștii; inteligența vine la pachet cu îndoiala.
Suntem tentați să asociem această idee cu un verset de la începutul Predicii de pe Munte, din Evanghelia după Matei, capitolul 5, versetul 3:
„Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăția cerurilor.”
Fraza conține și un adevăr amar: uneori sunt mai fericiți cei care nu înțeleg până la capăt ce li se întâmplă. Cunoașterea nu deschide numai ferestre spre lumină; deschide și uși către încăperi în care poate că am fi preferat să nu intrăm niciodată.
Adevărata tragedie începe atunci când Charlie observă că Algernon își pierde capacitățile dobândite. Șoarecele devine dezorientat și agresiv, uită labirinturile pe care înainte le străbătea cu ușurință și, în cele din urmă, moare.
Charlie cercetează fenomenul și înțelege ceea ce savanții nu avuseseră timp să descopere: efectul operației este temporar. Iar ceea ce i s-a întâmplat lui Algernon urmează să i se întâmple și lui.
Ultima rugăminte a lui Charlie alcătuiește una dintre cele mai triste încheieri din literatura SF: dacă cineva își va aminti, să pună niște flori pe mormântul lui Algernon.
De aici vine și titlul cărții: „Flori pentru Algernon”.
***
Stânga suedeză a câștigat oficial alegerile și va prelua guvernarea. Actualul premier a demisionat. Există un semn de întrebare

Victoria coaliției de stânga în alegerile de duminică a fost primul pas. Acum, cele patru partide trebuie să se înțeleagă pentru a forma guvernul. La patru zile după încheierea votului într-unul dintre cele mai strânse scrutinuri din istoria Suediei, numărarea s-a încheiat în sfârșit, confirmând victoria coaliției de centru-stânga și revenirea la guvernare a fostei …
Experiment fără precedent, condus la Stanford de profesorul român Sergiu Pașca / Cum a fost creat șoarecele cu 90% creier uman
Experimentul este condus de profesorul român Sergiu Pașca, neurolog și cercetător la Stanford University, iar rezultatele au fost publicate în revista Nature.
Cercetătorii au creat genetic șoareci cărora le lipsește cea mai mare parte a cortexului cerebral și a hipocampului, regiuni importante pentru funcții precum memoria.
În spațiul astfel creat au transplantat organoizi corticali umani – mici structuri de țesut nervos crescute în laborator din celule stem.
Zeci de mii de robotaxi în Europa. Bolt și Lucid își unesc forțele
Bolt și Lucid intenționează să introducă în circulație cel puțin 25.000 de vehicule complet autonome în Europa.
Europa intră în sezonul rece cu stocurile de gaze cu mult sub nivelul obişnuit; Preţul gazelor a crescut cu 150% într-un an

Europa se apropie de sezonul rece cu depozitele de gaze umplute în proporţie de numai 69%, faţă de media de 85% înregistrată în această perioadă în ultimii cinci ani, iar preţurile ridicate la gaze, motorină şi alţi combustibili sporesc presiunile economice şi politice asupra guvernelor, transmite Reuters, citat de news.ro Germania şi Ţările de Jos, …
Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față de săptămâna precedentă, iar după benzină, motorina a atins cel mai mare preț de până acum, astfel că un litru de motorină costă în medie 2.453 de euro, cu 0,6 cenți mai mult decât recordul anterior din aprilie, a anunțat clubul auto-moto ADAC. După cum se […]
România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia
Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a motorinei, a majorat concurența regională pe fiecare baril și a făcut ca, în august, România să importe, pentru prima dată în istorie, combustibil diesel din Albania și Tunisia, relevă date Profit.ro. Prețul motorinei a ajuns la 10,76 lei/l în stațiile Rompetrol și Lukoil și la 10,79 lei/l […]
Dumitru Chisăliță (AEI): România, țara cu rafinării care importă masiv carburanți. Factura eșecului energetic a ajuns la 2,52 miliarde de euro
România a importat țiței și produse petroliere în valoare de peste 2,5 miliarde de euro mai mare decât cele exportate, iar acest deficit al balanței comeciale nu reprezintă, potrivit lui Dumitru Chisăliță, „doar o oscilație statistică și nici doar despre efectul scumpirii petrolului, ci este rezultatul întâlnirii dintre criza geopolitică internațională și vulnerabilitățile structurale pe care România le-a tolerat ani la rând”.
Conform datelor furnizate de Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), transmise anterior de președintele instituției, Daniel Constantin, reporterului Mediafax , deficitul cumulat pentru țiței și produse petroliere rafinate a ajuns, în primele șase luni din 2026, la aproximativ 2,524 miliarde euro, comparativ cu 1,783 miliarde euro în perioada similară din 2025.
Siegfried Mureșan, desemnat premier de Nicușor Dan: „Accept propunerea făcută de Președintele României”
Președintele Nicușor Dan a anunțat joi, la Palatul Cotroceni, că l-a propus pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru, după consultările cu partidele parlamentare.
PORTRET Cine este Siegfried Mureșan, premierul desemnat de președintele Nicușor Dan

Traian Băsescu, necruțător la adresa unui om politic important din România: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes un asemenea politician”
Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi24, fostul președinte Traian Băsescu a făcut o scurtă caracterizare a celor mai importanți actori politici ai momentului, în stilul său caracteristic.
Avem soluția pentru dezastrul din PISA: mai multe ore de Religie, că poate face Dumnezeu o minune și nu mai trebuie să muncim noi

De ce USR nu e PSD. O paralelă între Dominic Fritz şi Sorin Grindeanu în situaţii aproape similare

Doar câteva zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar în urma unei execuţii în piaţa publică desăvârşite de PSD şi AUR, cu largul concurs al (in)justiţiei Liei Savonea şi a degustătorilor CCR-işti de zboruri de lux în Mykonos sau Nisa, alături de infractori. Într-un cuvânt, Sistemul l-a scos din cursă pe Dominic Fritz. Nu insist asupra acestui subiect, amintesc doar grotescul situaţiei, respectiv fapta pentru care Fritz îşi pierde retroactiv mandatul a fost scoasă din noua lege. Pe scurt, avem o lege care elimină fapta în viitor, dar inventează o nouă sancțiune pentru cei care se presupune că au comis-o în trecut.
Fosta prefectă a județului Timiș din partea USR, Cornelia Micicoi, reținută de procurorii Parchetului European

Dosarul vizează un caz de fraudă cu fonduri europene în care Cornelia Elena Micicoi ar fi implicată.
Traficul din centrul Timișoarei, paralizat sâmbătă, de Ziua Mobilității. Cum vor circula autobuzele și firobuzele
Transportul public din Timișoara va circula după un program și trasee modificate sâmbătă, când centrul orașului găzduiește evenimentele „Străzi pentru comunitate”. STPT deviază mai multe linii, inclusiv vaporașele vor fi suspendate temporar pe un sector al Begăi.
Primaria Timisoara a finalizat modernizarea locului de joaca de pe strada Mures / Noul spatiu, redeschis astazi

Primaria Municipiului Timisoara continua transformarea locurilor de joaca din cartiere in spatii sigure si atractive pentru copii si familii. Vechiul loc de joaca de pe strada Mures nr. 121 a fost modernizat complet, iar spatiul degradat din jur a fost reamenajat cu alei naturale care asigura accesul direct dinspre blocuri.
Festivalul „Întâlniri în pantă”. Capitolul „Factory Reset” la Timișoara între 2 și 10 octombrie
![]()
Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 septembrie 2026

Ce facem astăzi, 18 septembrie 2026, în Timișoara?
















