„Dorește eliminarea inegalităților sociale, un buget mai mare dedicat educației, ieșirea din NATO, spune că guvernul ucrainean este unul nazist, susține preluarea Taiwanului de către China…”
Cam așa arată, în presa zilelor noastre, portretul unui politician de „extremă stângă”.
Se iau câteva idei, se pun una lângă alta, se amestecă bine, după care se lipește eticheta corespunzătoare.
Extremist. Radical. Pericol pentru democrație.
Cititorul a fost avertizat, nu mai trebuie să gândească.
Numai că eu am o problemă cu asemenea clasificări.
În primul rând, cred că problema Taiwanului este treaba oamenilor care locuiesc în Taiwan. Tot așa cum problema teritoriilor ucrainene este, înainte de toate, problema oamenilor care trăiesc acolo.
Nu a americanilor, nu a francezilor, nu a rușilor, nu a chinezilor și nici a domnilor care se întâlnesc periodic la Bruxelles, beau o cafea de câteva sute de euro și hotărăsc, cu aerul că ar administra o partidă de Monopoly, ce ar trebui să se întâmple cu viețile altora.
Eu cred într-un principiu foarte simplu: oamenii trebuie să aibă dreptul să hotărască în ce țară doresc să trăiască.
Dacă locuitorii Taiwanului doresc să rămână separați de China continentală, este dreptul lor. Dacă ar dori unirea cu China, tot dreptul lor ar trebui să fie.
Același principiu ar trebui să funcționeze și în Ucraina.
Cât despre afirmația că guvernul ucrainean ar fi nazist, existența unor grupări ultranaționaliste, inclusiv a unora cu simboluri și rădăcini neonaziste, este un fapt.
Să revenim însă la extremismul de stânga.
Ni se spune că dorința de a elimina inegalitățile sociale este o idee extremistă.
Serios?
Adică este extremist să consideri că un copil născut într-o familie săracă trebuie să aibă aceleași șanse la educație ca fiul unui miliardar?
Este extremist să consideri că un om bolnav trebuie tratat într-un spital, indiferent dacă are în buzunar zece lei sau zece milioane de euro?
Este extremist să crezi că un om care muncește opt ore pe zi ar trebui să câștige suficient pentru a avea o locuință, pentru a mânca decent și pentru a-și crește copiii?
Sau că un bătrân care a muncit patruzeci de ani nu ar trebui să aleagă, în fiecare lună, între medicamente și mâncare?
Dacă acestea sunt idei extremiste, înseamnă că am ajuns într-o societate în care bunul-simț a devenit o amenințare la adresa ordinii publice.
Observați cât de interesant funcționează lucrurile.
Dacă un politician propune să cumpărăm avioane militare de miliarde de euro, este responsabil, realist, preocupat de securitatea națională.
Dacă altul propune să folosim o parte din acești bani pentru spitale, școli sau locuințe sociale, începe să miroasă a extremism de stânga.
Dacă propui să crești bugetul apărării, ești un om de stat.
Dacă propui să reduci cheltuielile pentru înarmare, ești suspect.
De parcă scopul existenței unui stat ar fi să dețină cât mai multe rachete, nu să asigure o viață cât mai bună cetățenilor săi.
Bineînțeles, un stat are nevoie și de apărare. Nu trăim într-o lume populată exclusiv de filozofi care își rezolvă neînțelegerile citându-l pe Spinoza.
Dar între necesitatea de a te apăra și transformarea înarmării într-o religie există o diferență.
Dar să vedem ce ar putea însemna, cu adevărat, o stângă radicală.
Poate ar însemna să susții că domeniile strategice ale economiei trebuie să aparțină societății.
Energia, apa, infrastructura feroviară, resursele naturale, poate chiar o parte importantă a sistemului bancar.
Nu pentru că statul ar fi, prin definiție, un administrator minunat.
Ci pentru că există domenii în care interesul public ar trebui să primeze asupra profitului privat.
De exemplu, apa.
Un om poate renunța să-și cumpere un televizor nou dacă este prea scump. Poate renunța la o excursie, la o mașină sau la un telefon.
Dar nu poate renunța la apă.
Și tocmai de aceea mi se pare discutabil ca accesul la asemenea resurse să depindă în primul rând de interesul financiar al unor acționari.
Sau energia electrică.
Am construit centrale, baraje și rețele prin efortul unor generații întregi. După care am descoperit că cea mai importantă realizare a economiei moderne este posibilitatea de a transforma aceste investiții colective în surse private de profit.
Eventual, după ce am privatizat profiturile, să socializăm pierderile.
Pentru că aceasta este una dintre cele mai frumoase invenții ale capitalismului contemporan: când firma câștigă, banii aparțin acționarilor; când firma pierde suficient de mult încât să amenințe economia, contribuabilul este invitat să o salveze.
Și să fie recunoscător că i s-a oferit această onoare.
O altă idee cu adevărat radicală ar fi verificarea serioasă a marilor averi.
Nu confiscarea averii unui om doar pentru că este bogat.
Dacă cineva a inventat ceva folositor, a construit o întreprindere, a creat locuri de muncă și a câștigat cinstit, foarte bine.
Dar ce facem cu averile care nu pot fi justificate?
Cu milioanele apărute peste noapte?
Cu proprietățile dobândite prin corupție, prin contracte trucate, prin privatizări frauduloase, prin folosirea funcțiilor publice?
Ce facem cu cei care au intrat în politică având un apartament cu două camere și au ieșit de acolo deținând jumătate din județ?
Poate că ar trebui să le cerem să explice, cu documente, cum au reușit această performanță economică.
Și, dacă se dovedește că averile au fost obținute ilegal, să fie confiscate.
Nu doar să-i condamnăm pe vinovați la câțiva ani de închisoare, după care să se întoarcă liniștiți în vilele construite din banii furați.
Mai interesantă mi se pare însă o altă întrebare: ce legătură există între bogăția unui om și contribuția lui reală la progresul societății?
Un cercetător descoperă un medicament care salvează milioane de vieți.
Un profesor formează, timp de patruzeci de ani, generații de medici, ingineri și cercetători.
Un muncitor construiește poduri, fabrici și locuințe.
Iar un speculator cumpără un activ financiar dimineața și îl vinde după-amiaza, câștigând într-o singură zi cât ceilalți într-o viață.
Nu spun că orice tranzacție financiară este inutilă. Capitalul și investițiile au un rol economic real.
Dar cred că avem dreptul să ne întrebăm dacă sistemul nostru de recompensare a activităților umane nu este profund dezechilibrat.
De ce omul care salvează vieți trebuie să justifice fiecare leu din salariu, în timp ce omul care a câștigat milioane speculând o criză este prezentat drept un geniu financiar?
De ce munca este impozitată riguros, în timp ce marile averi beneficiază adesea de mecanisme fiscale pe care un simplu salariat nici nu le poate înțelege, darămite folosi?
Și de ce ni se spune permanent că nu există bani pentru pensii, spitale și școli, în timp ce pentru salvarea unor mari instituții financiare se găsesc, la nevoie, sume astronomice?
Poate că o stângă cu adevărat radicală ar propune și limitarea transmiterii unor averi uriașe de la o generație la alta.
Pentru că este interesant cum funcționează meritocrația.
Un copil se naște într-o familie săracă și i se spune că trebuie să muncească, să învețe, să fie disciplinat și să se străduiască.
Alt copil se naște moștenitorul unui imperiu financiar și, înainte de a învăța tabla înmulțirii, are deja o avere pe care primul nu ar putea-o câștiga nici dacă ar munci două sute de ani.
După care amândurora li se explică faptul că trăiesc într-o societate bazată pe egalitatea șanselor.
Unul pornește în cursă desculț, celălalt cu un Ferrari.
Dar important este că arbitrul le-a spus amândurora „Start!” în același moment.
Nu cred că soluția este interzicerea moștenirii sau confiscarea arbitrară a proprietății. Însă impozitarea progresivă a averilor și a moștenirilor foarte mari, cu praguri care să protejeze patrimoniul obișnuit al familiilor, este o idee care merită discutată.
La fel cum merită discutată participarea salariaților la profiturile întreprinderilor.
Pentru că o fabrică nu produce nimic doar cu acționari.
Poți să aduni într-o sală o sută de miliardari și să le dai toate acțiunile unei fabrici de automobile. Dacă nu există ingineri, muncitori, tehnicieni și oameni care să organizeze producția, nu va ieși de acolo nici măcar o roată.
Și, dacă tot vrem să mergem până la capăt cu radicalismul, poate ar trebui să discutăm despre răspunderea celor care au jefuit societatea.
Nu despre răzbunare, nu despre condamnări fără proces și nici despre închisori pentru cei care au alte opinii politice.
Ci despre răspundere penală reală, recuperarea prejudiciilor și imposibilitatea de a te bucura de averea obținută prin infracțiuni.
Iar pentru cei care au furat suficient cât să distrugă viețile a mii de oameni, am putea organiza, eventual, și o excursie la Guantanamo.
Dar, dincolo de glume, problema este mult mai serioasă.
Am ajuns să folosim cuvinte precum „extremist”, „comunist”, „fascist”, „nazist” sau „radical” cu atâta ușurință încât ele riscă să nu mai însemne mare lucru.
Dacă cineva critică NATO, este imediat suspectat că lucrează pentru Rusia.
Dacă admiră unele realizări economice ale Chinei, este acuzat că dorește instaurarea unei dictaturi.
Dacă propune servicii publice mai bune, este socialist.
Dacă cere impozitarea marilor averi, este comunist.
Dacă pune la îndoială înțelepciunea unei decizii a guvernului, este populist.
Și astfel, încetul cu încetul, dezbaterea politică este înlocuită cu un sistem de etichete.
Eu cred că tocmai aici se află una dintre marile probleme ale societății contemporane.
Am început să considerăm normale lucruri care ar fi trebuit să ne revolte și extremiste lucruri care ar fi trebuit să fie firești.
Este normal ca un om să acumuleze într-o viață mai mult decât ar putea cheltui o mie de familii în o mie de ani.
Este normal ca un bătrân să nu-și poată cumpăra medicamentele.
Este normal ca un copil să abandoneze școala din cauza sărăciei.
Este normal ca un spital să nu aibă suficient personal.
Este normal să cheltuim miliarde pentru armament, dar să ne certăm luni întregi pentru câteva milioane destinate educației.
În schimb, a spune că toate acestea ar trebui schimbate reprezintă, pentru unii, un semn de radicalizare.
Poate că ar trebui să ne întrebăm de ce există atât de mulți oameni care consideră că societatea actuală, cu toate absurditățile și nedreptățile ei, reprezintă singura formă posibilă de organizare a lumii.
Pentru că eu nu cred că dorința de a avea spitale bune, școli gratuite, locuințe accesibile, salarii decente și bătrâneți lipsite de grija zilei de mâine este o idee de extremă stângă.
Cred că aceasta ar trebui să fie definiția minimală a unei societăți civilizate.
***
Nobelul pentru Literatură 2026 merge în Canada.
Anunțul a fost făcut joi de Academia Suedeză, instituția responsabilă de desemnarea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură.
Anne Carson, laureata Nobelului pentru Literatură
„Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi este acordat autoarei canadiene Anne Carson”, se arată în comunicatul oficial publicat de Academia Suedeză.
Juriul și-a motivat alegerea prin contribuția scriitoarei la dezvoltarea unor noi forme de expresie în literatura contemporană.
Anne Carson este recompensată „pentru opera sa îndrăzneață și inventivă care, într-un dialog ludic cu tradiția clasică, a creat noi forme pentru literatura contemporană”, potrivit motivației Academiei Suedeze.
Cine este Anne Carson, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2026
Poeta și eseista canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2026, conform anunțului oficial transmis de Academia Suedeză la Stockholm.
Jeff Bezos prezice o nouă eră a inteligenței artificiale: doar trei zile de muncă pe săptămână și un singur salariu pentru întreaga familie
Într-un interviu acordat Fox News, miercuri, 7 octombrie, miliardarul american a prezentat planurile sale pentru inteligența artificială și explorarea spațială. Bezos consideră că Statele Unite trebuie să câștige competiția cu China pentru revenirea oamenilor pe Lună.
Interviul a avut loc la fabrica Blue Origin din Cape Canaveral, Florida, unde compania dezvoltă tehnologii pentru lansări spațiale și viitoare misiuni lunare.
Jeff Bezos: AI ar putea permite oamenilor să lucreze doar trei zile pe săptămână
Una dintre cele mai surprinzătoare previziuni ale lui Bezos privește viitorul muncii. Fondatorul Amazon consideră că inteligența artificială va crește atât de mult productivitatea, încât unele familii nu vor mai avea nevoie de două venituri pentru a se întreține.
„Tinerii vor susține extrema stângă la alegeri”.
„Nu la periferie, nu în mediul rural”. Cine sunt tinerii care protestează în Franța și de ce extrema stângă capitalizează nemulțumirea lor „11 milioane de vizualizări și un mesaj radical”. Tânărul din centrul Parisului care a devenit una dintre vocile protestelor elevilor „Tinerii vor susține extrema stângă la alegeri”. Mesajul lui Elwan, una dintre vocile protestelor elevilor din Franța, într-un clip care a strâns 11 milioane de vizualizări
Ucraina, SUA și liderii europeni se întâlnesc la Miami pentru discuții privind încheierea războiului cu Rusia
Reprezentanți ai Ucrainei, Statelor Unite și mai multor state europene urmează să participe la discuții la Miami, în Florida, pentru a analiza noi propuneri privind încheierea războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Întâlnirile sunt programate pentru 9 și 10 octombrie și fac parte din eforturile administrației președintelui american Donald Trump de a relansa negocierile de pace, blocate de mai multe luni. Pe agenda discuțiilor se află garanțiile de securitate pentru Ucraina, reconstrucția țării și posibile măsuri pentru reducerea intensității conflictului, scrie dw.com.
UE dă undă verde taxării „superprofiturilor” din energie.
Comisia Europeană susține dreptul statelor membre de a taxa profiturile excepționale ale companiilor energetice, spun reprezentanții Executivului european în timp ce președinția irlandeză a Consiliului a anunțat că subiectul va ajunge în această săptămână la ECOFIN. Subiectul a fost readus în discuție la dezbaterea din Parlamentul European (PE) de miercuri, în contextul în care șase state membre cer un cadru comun la nivelul Uniunii pentru un mecanism similar crizei energetice din 2022.
UE ia tot mai serios în calcul separarea negocierilor de aderare ale Ucrainei și Moldovei, suțin diplomați de la Bruxelles
Trei diplomați citați de publicația Rapporteur spun că discuția nu mai privește „dacă”, ci „când”. Între timp, procesul comun avansează, după ce Ungaria a deblocat o etapă tehnică a negocierilor.
UE se înarmează economic împotriva Chinei.
UE ia în calcul noi măsuri împotriva Chinei, pe fondul deficitului comercial și al acuzațiilor de concurență neloială. Franța și Germania cer un mecanism care să permită Bruxellesului să reacționeze rapid la practicile comerciale considerate distorsionante.
Administrația Trump ar fi făcut presiuni asupra României și altor state pentru boicotarea unei conferințe despre dezinformare
Administrația Trump a făcut presiuni asupra aliaților să se retragă de la o conferință despre dezinformare, deranjată de criticile la adresa SUA. România se numără printre țările vizate de demersul Washingtonului.
Decizia PNL după întâlnirea cu Luca Niculescu.
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat joi, după întâlnirea cu premierul desemnat Luca Niculescu, că liberalii nu vor participa la viitorul Guvern, dar sunt dispuși să voteze instalarea acestuia în Parlament
UDMR, după discuțiile cu premierul desemnat Luca Niculescu: Suntem pregătiți să votăm un Guvern, chiar dacă nu facem parte din el
Antal Arpad a declarat, după discuțiile cu premierul desemnat, că întâlnirea a fost una „foarte sinceră și constructivă” și că principalele teme abordate au fost programul de guvernare și dificultățile cu care se confruntă România.
„Am avut o discuție foarte sinceră și constructivă cu domnul premier desemnat. Noi am vorbit despre problemele care trebuie rezolvate în România. România are nevoie de un guvern. Economia României scârțâie. Este nevoie de programe prin care se pot păstra locurile de muncă și programe prin care se creează noi locuri de muncă. Este nevoie de indexarea pensiilor. România are nevoie de niște programe prin care dezechilibrele care există astăzi în societatea românească pot fi corectate”, a declarat liderul UDMR.
România trebuie să reducă sărăcia pentru 5,2 milioane de cetățeni.
Comisia Europeană actualizează Pilonul drepturilor sociale. În România, 5,2 milioane de persoane sunt expuse riscului de sărăcie și excluziune socială.
DOCUMENTAR.
Pe 10 august 2018, milioane de oameni – din țară și de peste hotare – au văzut, în direct, la televizor, cum într-un stat membru UE cetățenii erau călcați în picioare de autorități pentru că au îndrăznit să-și conteste conducătorii în stradă. A fost un moment de regres democratic comparabil cu Mineriadele din anii ‘90.
În urma intervenției în forță a jandarmilor asupra manifestanților din Piața Victoriei, peste 700 de oameni au depus plângeri penale la Parchetul Militar, reclamând că au fost agresați de forțele de ordine, deși au protestat pașnic. A fost deschis un dosar-mamut, cu zeci de volume, care a devenit cunoscut ca Dosarul „10 august“. Anchetatorii au declarat că scopul nu era să-i găsească doar pe cei vinovați de bătăile din stradă, ci și pe autorii morali, pornind de la ipoteza că haosul a fost declanșat printr-un ordin venit „de sus“. Întreaga societate aștepta răspunsuri.
ÎCCJ amână, pentru a șaptea oară, decizia pe salariile magistraților.
Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat, joi, o decizie în cazul recursului Guvernului și Ministerului Finanțelor în procesul privind finanțarea restanțelor salariale din justiție. Este vorba de aproximativ un miliard de euro, pe care statul ar trebui să îl plătească magistraților în 2026. Suma uriașă s-a acumulat din recalculări retroactive ale salariilor, drepturi extinse prin hotărâri judecătorești și ordine administrative, precum și dobânzi pentru plata întârziată. Mai exact, majorări salariale pe care magistrații și le-au oferit singuri și pe care guvernul nu are acum de unde să le plătească.
Ziua Holocaustului în România.
Potrivit Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, numai în octombrie 1941, peste 35.000 de evrei, majoritatea copii, femei și persoane în vârstă, din Dorohoi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului și alte localități din apropiere au fost escortați în Transnistria.
Opinii: Asfaltarea completă a drumului spre iad (IV)
Cred că fac parte dintre orășenii care admiră și prețuiesc natura cu măsură, fără să cad în admirația fanatică a „satului străbun” și nici în ridicolul credinței că oamenii trăiau mai bine odinioară.
M-am săturat să fiu delicat!
Intru deseori pe o bine cunoscută platformă de socializare. Scriu câte ceva despre ceea ce cred în privința a tot felul de subiecte, legate de învățământ, viață politică sau evoluții social-economice. Îmi reproșez că timpul petrecut pe această de ne-numit platformă de socializare este, deseori, nepermis de lung și că am devenit și eu, la fel ca mulți alții, un campion al pierderii timpului. Sper ca odată să găsesc puterea de a renunța la această vinovată plăcere.
Casa cu 3 fete – o vilă cu povești din Timișoara
Pe bulevardul C.D. Loga, la colț cu Michelangelo, se află una dintre vilele mai puțin cunoscute ale Timișoarei. Numele vine de la cele trei statui feminine care împodobesc fațada.
Construită în 1947, după proiectul arhitectului Gheorghe Bleyer, vila a fost ridicată pentru familiile Schön și Werner.
După naționalizare, casa a devenit reședință pentru oaspeți oficiali.
În anii ’50, printre cei găzduiți aici s-a numărat și Gheorghe Gheorghiu-Dej, venit în vizită la Timișoara.
Primăria Timișoara începe lucrările la regenerarea zonei Mocioni cu o întârziere de două săptămâni
Restricții de circulație în Timișoara: Traficul pe strada Avram Imbroane, blocat temporar pentru exerciții ale Poliției
Restricții de circulație în Timișoara pe strada Avram Imbroane pe 8 și 9 octombrie 2026. Vezi intervalele și intersecțiile afectate de simulările Poliției.
Ce facem astăzi, 9 octombrie 2026, în Timișoara?
