În noaptea de 10/22–11/23 februarie 1866, un grup de ofițeri, printre care căpitanii Costescu, Lipoianu și Pilat, au pătruns în dormitorul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trezindu-l brusc din somn și punându-l în fața unei alegeri imposibile: să semneze actul de abdicare sau să riște o înlăturare cu forța. Prins fără sprijin și lipsit de alternative, Cuza a fost obligat să semneze documentul care punea capăt domniei sale. Această lovitură de palat, organizată cu minuțiozitate, a fost rezultatul unei conspirații bine coordonate între liberalii radicali și conservatori, două tabere politice aparent opuse, dar unite de un scop comun – îndepărtarea lui Cuza și aducerea pe tron a unui principe străin, capabil să ofere stabilitate și prestigiu internațional noului stat. Astfel, Alexandru Ioan Cuza a fost expulzat din țară, iar tronul i-a fost oferit lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care, odată acceptată coroana, a devenit Carol I al României.
Această trădare istorică, motivată de interese politice și personale, pare să fi devenit un modus operandi al liberalilor. Partidul Liberal, în diversele sale forme și avataruri istorice, a demonstrat de-a lungul timpului o capacitate extraordinară de a-și sabota propriii lideri și aliați atunci când circumstanțele au impus-o.
Un exemplu recent al acestui tipar l-am văzut la ultimele alegeri, când PNL și-a trădat propriul candidat oficial, Nicolae Ciucă, pentru a-l susține din umbră pe Călin Georgescu. Potrivit investigațiilor ANAF, publicate de Snoop.ro, liberalii ar fi finanțat o campanie mascată pe TikTok, care l-a promovat pe Georgescu în detrimentul propriului lor lider.
Istoria pare să se repete, iar PNL este pe cale să orchestreze o nouă trădare.
De această dată, ținta nu este doar un om, ci întreaga coaliție de guvernare. Există tot mai multe semnale că liberalii se pregătesc să-l saboteze pe candidatul oficial al alianței din care fac parte, favorizându-l pe Ilie Bolojan. Dacă aceste suspiciuni se confirmă, vom asista încă o dată la un episod din lunga tradiție liberală a jocurilor de culise, a strategiilor duplicitare și a renunțării fără scrupule la parteneriatele politice de dragul unor calcule personale.
*
În biblioteca mea se află câteva cărți de călătorii semnate de Radu Theodoru, un personaj care poza în persecutat politic, dar care, paradoxal, se bucura de privilegiul de a naviga pe mările lumii la bordul propriilor iahturi. Și nu, acestea nu se numeau „Decebal 1” și „Decebal 2”, așa cum susținea cineva într-un articol, ci „Hai-Hui 1” și „Hai-Hui 2”.
Toate astea se întâmplau pe vremea când eu nu găseam nici măcar cornuri cu sare în brutăriile patriei.
Citisem câteva din cărțile sale înainte de Revoluție, de aceea după 1989 numele lui a început să-mi atragă atenția ori de câte ori apărea în spațiul public. Și am înțeles rapid că Theodoru nu era doar un aventurier pasionat de expediții exotice, ci și un militant înverșunat al unor idei naționalist-șovine, antisemit, un susținător vocal al teoriilor conspiraționiste și, la un moment dat, vicepreședinte al PRM, partidul tribunului Vadim Tudor.
Nu era singur pe acest drum. Se învârtea într-un cerc de generali în rezervă și oameni ai vechiului regim, indivizi care refuzau să accepte că lumea s-a schimbat și că nimeni nu mai tremură la vederea epoleților lor.
Recent, un fost șef al armatei a declarat că „generalii au fost umiliți”.
O afirmație care nu doar că exagerează realitatea, dar și distorsionează complet faptele.
În realitate, lucrurile au stat exact invers: decenii la rând, acești oameni au fost hrăniți cu ideea că fac parte dintr-o castă superioară, până când au ajuns să creadă cu tărie în propria mitologie.
Se vedeau drept salvatorii națiunii, coloana vertebrală a statului, cei cărora li se cuvine respect absolut și putere nelimitată.
În mintea lor, ei erau cei mai patrioți dintre patrioți, convinși că s-au sacrificat pentru patrie.
Sacrificiu? Să fi stat 40 de ani, 8 ore pe zi, lângă un strung care le aruncă șpan în ochi și în cap, atunci ar fi înțeles ce înseamnă cu adevărat să muncești pentru țară.
În realitate, patriotismul lor s-a redus, de prea multe ori, la acumularea de privilegii. Iar cazul generalului prins recent cu mii de tablouri și alte obiecte de valoare nu este o excepție, ci doar vârful unui aisberg.
Și acum, acești bătrâni hrăniți cu sinecuri și reflexe autoritare se adună în grupuri discrete, pun la cale comploturi și își împing propriul om în cursa pentru președinție. Nu e greu de ghicit cine se află în spatele unor mișcări politice recente.
Nimeni nu-și imaginează că procurorii l-au căutat pe Theodoru pentru că și-a spart peretele de la debara fără aprobare. Este evident că bătrânul propagandist și cercul lui de generali nu s-au resemnat și sunt gata să forțeze din nou mâna istoriei, exact cum au făcut și altădată, pentru a-și asigura un loc în vârful puterii.
Dar problema cea mai gravă nu este doar că niște nostalgici ai trecutului pun la cale comploturi.
Mai îngrijorător este faptul că și-au format discipoli, că au educat o nouă generație care gândește exact ca ei.
Și, mai rău, că s-au găsit destui oameni dispuși să-i urmeze.
Întrebarea e cât timp va mai accepta societatea să fie manipulată de aceleași structuri de putere, camuflate sub lozinci patriotarde?
Dacă istoria ne-a învățat ceva, este că orice concesie făcută acestor cercuri duce la regres.
Iar dacă nu suntem atenți, s-ar putea să descoperim prea târziu că trecutul, în loc să rămână în cărțile de istorie, bate din nou la ușă.
***
Donald Trump a promis că SUA vor înfige steagul american pe Marte și mai departe: „Pregătiţi-vă pentru un viitor incredibil”
Trump tocmai a anunțat arestarea „unui monstru” – creierul atentatului care a ucis soldați SUA și civili afgani în timpul retragerii SUA din Afganistan

Potrivit site-ului Axios, citat de AFP, acest lider al Statului Islamic, identificat sub numele Muhammed Sharifullah și descris drept „creierul” atacului de către un oficial american, este așteptat miercuri în Statele Unite pentru a fi…
Generalul Flynn spune că Victoria Nuland este implicată în complotul de asasinare a lui Trump

Fostul consilier pentru securitate națională al lui Trump tocmai a aruncat o bombă!Lt. general Mike Flynn a numit-o pe fosta oficială de top al Departamentului de Stat Victoria Nuland drept una dintre principalele persoane implicate în complotul de asasinare împotriva lui Donald Trump .
Flynn a mai susținut că „marea operațiune de spălare a banilor” din Ucraina
FM maghiar Szijjártó: Uneltiri serioase împotriva lui Donald Trump în partea de vest a Europei

În vestul Europei sunt în curs de desfășurare uneltiri serioase împotriva lui Donald Trump, dar continuarea politicii pro-război ar cauza pagube serioase continentului, prin urmare guvernul ungar, care a urmat aceleași politici ca actualul președinte american de cincisprezece ani, se opune cu hotărâre, a declarat marți ministrul de externe.
Madam, nu-mi place înarmarea!

În fiecare zi, întîlnesc oameni din ce în ce mai încrîncenați în părerile lor. Față de ultima întrevedere, sesisez cum și le-au consolidat, cum și le-au betonat, cum unii se poartă de parcă și-ar fi blindat părerile. Au și coarne în priviri, și rachete, și plumbi de 7,62.
Fiecare țintește precis și nu admite să fie contrazis. Și se împart în două tabere. Antiamericani, anti Călin Georgescu și „Vai, să nu vină rușii!” de o parte, și foștii sorosiști, profitorii stabilității din ultimii ani și autointitulații proeuropeni reuniți într-o Coaliție. Încă anonim pe planetă, Călin Georgescu se vrea în tandem cu americanii lui Trump și nu zice nimic de ruși, în vreme ce toată orchestrația națională îl numește „candidatul extremist prorus Călin Georgescu”.
De partea cealaltă, cea mai vînoasă persoană este firava doamnă Ursula von der Leyen, conducătoare de prea puține oști europene, numai fiere și mînie la adresa rușilor, între rarele persoane de gen feminin de pe glob care vrea „pace prin forță”. Adică, prin luptă. De partea ei sunt toți amplificatorii, de la Marcel Ciolacu în jos, cu toată rețeaua sorosistă pînă la profesoara din Germania în timpul liber, militantă pe Dîmbovița, Alina Mungiu, cea care vrea „să-i îngropăm în plîngeri penale” pe susținătorii lui Georgescu, și pînă la procurorul mediatic D. Tăpălagă de la G4Media.
Două treimi din tancurile Abrams trimise de SUA în Ucraina sunt distruse sau capturate de ruși, scrie NY Times
Două treimi din tancurile Abrams transferate de SUA în Ucraina au fost distruse sau capturate de ruși. relatează publicația Meduza, citând New York Times. Până în acest moment, ucrainenii au pierdut 19 din cele 31 de tancuri Abrams furnizate de armata americană.
Financial Times: SUA nu mai transmit informații Ucrainei

De ce Trump nu vede Rusia ca pe o amenințare
Germania. Tancuri în loc de autoturisme

Producătorii de tancuri, sisteme radar și arme intenționează să își majoreze producția. În paralel, constructorii auto, care timp de mai multe decenii au fost motorul economiei germane, fac disponibilizări și închid uzine, pe fondul încetinirii cererii și tranziției la vehiculele electrice.
Pfizer și partenerul său BioNTech au încălcat brevetul privind vaccinul COVID-19 deținut de Moderna

Un tribunal german a decis că Pfizer și partenerul său BioNTech au încălcat brevetul privind vaccinul COVID-19 deținut de Moderna, potrivit Reuters. Instanța din Düsseldorf a declarat că Pfizer și BioNTech trebuie să furnizeze informații despre câștigurile obținute din utilizarea acestui brevet și să plătească despăgubiri corespunzătoare către Moderna.
Forțele aeriene sud-coreene au lansat opt bombe accidental: „Regretăm profund lansarea eronată a acestor bombe, care au lovit civili, și le dorim răniților sau recuperare rapidă”
Forțele aeriene sud-coreene au anunțat joi că un avion de luptă a lansat accidental opt bombe, care au explodat într-o zonă neprevăzută în timpul unui exercițiu, rănind civili, potrivit AFP.
BREAKING Doi diplomați ruși, declarați persona non grata și expulzați de pe teritoriul României, la o zi după afirmațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu / Reacția Moscovei

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat miercuri declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, potrivit unui comunicat de presă.
Moscova ”va da un răspuns adecvat” după ce România a expulzat atașatul militar rus de la București și pe adjunctul său
Moscova „va da un răspuns adecvat” la declararea de către România a ataşatului militar rus de la Bucureşti şi a adjunctului său ca personae non gratae, a declarat miercuri pentru TASS Ministerul rus de Externe.
Punct și de la capăt după trei ani de război
Percheziții DIICOT la veteranul de război Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani. Care este obiectul dosarului

Un fost șef al Armatei Române explică de ce mesajele lui Călin Georgescu prind la foștii militari: „Au trecut printr-o umilire care s-a menţinut de la un guvern la altul”

Nemulțumirile militarilor în rezervă, în special privind problema pensiilor militare, i-au făcut vulnerabili la mesajele lui Călin Georgescu, într-un moment în care autoritățile nu a reușit să corecteze legea, ba mai mult le-a pus tot…
Fabulos! Ce au putut să găsească procuroriii DNA la generalul Zisu

Numărul tablourilor descoperite de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în urma perchezițiilor efectuate în dosarul în care este vizat șeful Comandamentului Logistic Întrunit, generalul Cătălin Ștefăniță Zisu, a ajuns la circa 4.600, au precizat surse judiciare. Potrivit surselor citate, operele de artă ar urma să fie expertizate, începând de săptămâna viitoare, de specialiști din cadrul Muzeului Național de Artă.
Condiția pusă de Ciolacu pentru suplimentarea fondurilor de înarmare

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, legat de Planul Rearm Europe, că este de acord cu alocarea suplimentară de fonduri pentru armament, cu condiția ca banii să ajungă exclusiv la fabrici din industria românească de apărare.
Scenariul ”dragă Stolo„ prinde viteză

Valeriu Stoica, fostul președinte al PNL, îi recomandă lui Crin Antonescu să renunțe la cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan.
Liderul liberal îl îndeamnă pe Antonescu să dea dovadă de generozitate și patriotism.
Valeriu Stoica este de părere că singura soluție pentru rezolvarea crizei grave cu care se confruntă România ar fi candidatura lui Ilie Bolojan. Drept urmare îi cere lui Crin Antonescu să facă „un gest de generozitate și patriotism”.
Stoica îl îndeamnă pe Antonescu să se retragă înainte de depunerea candidaturilor, duminică, 9 martie.
Lasconi: „S-a înțeles greșit, eu nu mă retrag. Nu sunt un candidat oarecare”
Elena Lasconi, preşedinta USR, a precizat că la întâlnirea pe care o va avea cu Marcel Ciolacu, pe 6 martie, nu va discuta despre o posibilă retragere a candidaturii sale la funcția de președinte.
Nicușor Dan, îngrijorat de deciziile autorităților

Intervenția președintelui Trump de azi-noapte din Congres este primul semn de normalizare a relației cu Volodimir Zelenski și ne dă speranța reluării a dialogului consistent dintre Ucraina și cel mai important aliat al său de la începutul războiului cu Rusia, consideră Nicușor Dan.
Primarul Bucureștiului și candidat la Președinția României, Dan crede că „se deschide, astfel, o fereastră prin care negocierile de pace pot urma semnării acordului pentru mineralele rare“.
In mesajul său, Nicușor Dan crede că „Pentru România, este important ca SUA să aibă un interes economic în regiune, pentru că astfel își vor proteja și investițiile militare. Din păcate, încă nu există semne că autoritățile de la București au început un dialog real cu Casa Albă, ceea ce este un semnal îngrijorător.
Crin Antonescu asigură că nu se va retrage din cursa pentru Cotroceni în favoarea lui Bolojan: Nu avea cum să îmi ceară așa ceva
Nu am nici cel mai mic motiv să mă retrag și categoric nu o voi face, declară, miercuri seară, candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu. El adaugă că Bolojan nu i-a cerut niciodată să se retragă din cursa electorală.
Dragoş Damian, Terapia Cluj: Pavel Popescu, ne punem speranţe în tine – adu-l pe Elon Musk în România. Trebuie să încetam să mai vorbim tâmpenii despre Elon Musk, să recunoaştem că este cel mai puternic industrialist al lumii şi să-l convingem să ne pună pe hartă cu o investiţie industrială
Acum doi ani am ajutat un grup de copii foarte deştepţi să pună un robot pe un satelit orbital cu ajutorul unei rachete Falcon lansată de la baza SpaceX. În treacăt fie spus, robotul este pe orbită şi transmite iar copiii sunt admişi la universităţi foarte tari din SUA şi probabil nu se vor mai întoarce – rămânându-ne să confirmăm cu tristeţe că dacă ne pleacă cei deştepţi, ”brain-drain”-ul, cei rămaşi devenim mai proşti cu fiecare plecare. I-am ajutat pentru că, undeva în mintea mea, o voce îmi spunea că dacă Elon Musk află de copii, află şi de România. Şi atunci, poate, Elon Musk dă o tură până aici şi ne pune pe harta cu o fabrică Tesla, Neuralink sau SpaceX.
Averea primită de la stat. Șefa CNI, uimită de salariul ei: „Aoleu, mult”. Spune că e „strict confidențial”, trebuie să fie public
„Aoleu…, mult!” Este reacția directorului general al Companiei Naționale de Investiții când am cerut un punct de vedere despre propriul salariu: 14.300 de euro pe lună, adică peste 170 de mii de euro pe an. Aprope toată suma provine din sporuri, prime și bonusuri. Nici ceilalți directori nu o duc mai rău, unii depășind și ei sută de mii de euro. La fel ca la Romsilva, angajații CNI primesc bonus de pensionare. Un șofer, ieșit la pensie anul trecut, a încasat 10 mii de euro brut. În încercarea de a-și ține secrete salariile, conducerea Companiei ne-a transmis că sunt „strict confidențiale”, deși legea îi obligă să facă publice. Urmăriți un nou episod la Campaniei „Statul la stat”.
Guvernul bagă pumnul în gură online-ului

România ia în calcul să implementeze una dintre cele mai severe măsuri împotriva dezinformării și manipulării în spațiul online, anunță Știri pe surse.
Un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG) aflat în discuție în Guvern va conferi autorităților abilitatea de a bloca accesul la site-uri și postări care sunt considerate ilegale, false sau care incită la ură.
Scopul actului normativ este acela de a preveni intervențiile externe în procesul electoral, având în vedere alegerile prezidențiale care urmează, însă criticii acestei măsuri atrag atenția asupra riscurilor de abuzuri și asupra posibilității ca legea să fie folosită pentru cenzură.
Unii se tem că o definiție prea largă a „conținutului ilegal” ar putea să fie folosită pentru a elimina nu doar informațiile false, dar și opinii incomode pentru autorități.
Este cea mai dură cenzură postdecembristă pregătită de Marce Ciolacu, opinează și jurnalistul Ion Cristoiu.
România interimară

România e condusă de un președinte interimar, Ilie Bolojan, pentru că precedentul, Klaus Iohannis, a demisionat, după ce funcționase ca interimar pînă la alegerea altui președinte.. Bolojan a ajuns în postura aceasta din poziția de președinte…