1538: Instaurarea dominației otomane asupra Moldovei. Ștefan Lăcustă a fost numit domn de către sultan. Va domni până în 1540.
Ștefan Lăcustă (n. 1508 – d. 20 decembrie 1540, Suceava, Moldova) a fost domn al Moldovei (18 septembrie 1508 – decembrie 1540).
Fiind nepot al lui Ștefan cel Mare și fiu al lui Alexandru, Lăcustă a fost primul domn moldovean care nu a mai fost ales de populația autohtonă, ci a fost ales direct de sultanul turc.
Este primul domn moldovean numit de turci și nu ales de țară, contrar tratatului din 1511, și rodul politicii lui Petru Rareș. A fost pus domn de către sultanul Soliman, care l-a alungat personal pe Petru Rareș, cu ocazia expediției din Moldova din 1538, când țara a pierdut regiunea Bugeac. Din această perioadă datează și cedarea către turci a cetății Benderului (Tighina) pe Nistru.
Pe plan intern Ștefan Lăcustă nu a fost prea norocos, pentru că țara, deja jefuită de otomani și tătari in 1538 a fost sărăcită și mai mult de invaziile de lăcuste ce au bântuit holdele în vremea domniei acestui voievod. Din pricina acesteia i s-a tras porecla domnitorului, de lăcustă.
Domnitorul încercase să se aproprie de boierii care-l trădaseră pe Rareș, dar încercarea lui fusese zadarnică, deoarece nu era iubit pentru că nu se opusese ciuntirii hotarelor Moldovei.
Cronicile spun că domnitorul devenise un om aspru, decapitând boieri la ospețe din cauza punerii la cale a diferite uneltiri împotriva domnitorului pe care acesta le auzise. Unii dregători au luat calea pribegiei în Transilvania.
Boierii s-au răsculat și l-au ucis pe Lăcustă în foișorul palatului său din Suceava în timp ce dormea, chemând la tron pe hatmanul Alexandru Cornea în 1540.
1774: A început prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti în Țara Românească (1774-1782); a reaorganizat fiscalitatea și administrația, iar în domeniul justiției, a promulgat un nou cod de legi – „Pravilniceasca condică” .
Se trăgea dintr-o familie grecească din Constantinopol, care s-a stabilit în țară și s-a încuscrit cu boierii români. Înainte de a primi domnia, a fost dragoman al Porții. A fost un om foarte învățat și dornic de reforme.
Prima investire s-a făcut contrar voinței boierilor munteni, care potrivit unui document olandez din 3 noiembrie 1774, aleseseră „ca domn al lor pe Ștefan Prascoveanu”. A alcătuit un nou sfat domnesc, compus aproape numai din boieri pământeni, în care a fost inclus și Ștefan Prascoveanu. Excepție făcea dregătoria de spătar, încredințată unui prieten grec, dar și aceasta, spre sfârșitul domniei a fost încredințată lui Ienăchiță Văcărescu. A scutit mănăstirile de mai multe dări și le pune numai o taxă pentru susținerea școlilor. Ia pe plata domniei caii de poștă, care până atunci trebuiau întreținuți de locuitori. Desemnează căpitani pentru paza granițelor și a liniștii publice. Organizează tribunalele, tipărește în românește o condică de legi, întocmește o condică în care să se treacă toate protocoalele judecăților și documentele înfățișate la procese.
1821: Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Costa Rica își declară independența față de Spania.
Acest eveniment a fost parte a unui proces mai larg de mișcare pentru independența care a avut loc în întreaga Americă Latină în secolul al XIX-lea. Declarația de independență a acestor națiuni a marcat sfârșitul dominației spaniole asupra regiunii și a deschis calea către formarea statelor independente în America Centrală. Aceste țări au început să-și construiască propriile identități naționale și sisteme guvernamentale după această perioadă, marcând astfel începutul unei noi ere în istoria lor. Data de 15 septembrie este încă sărbătorită astăzi în fiecare dintre aceste țări ca Ziua Independenței lor, cu parade, evenimente culturale și festivități.
1830: Este inaugurată în Anglia linia de cale ferată Liverpool-Manchester, prima cale ferată din lume.
A fost, de asemenea prima cale ferată care s-a bazat exclusiv pe locomotive cu abur, prima care este în întregime dublă pe toată lungimea sa; primul care are un adevărat sistem de semnalizare ; primul care a fost pe deplinprogramat ; si primul care transporta corespondenta.
Trenurile au folosit locomotive cu abur ale companiei între cele două orașe, deși au fost permise vagoane și vagoane private. Calea ferată a fost construită în primul rând pentru a asigura un transport mai rapid de materii prime, produse finite și pasageri între portul Liverpool și fabricile și fabricile de bumbac din Manchester și orașele din jur.
Proiectată și construită de George Stephenson , linia a avut un succes financiar și a influențat dezvoltarea căilor ferate în Marea Britanie.
1831: În New Jersey, a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune.
John Bull este o locomotivă cu aburi de fabricație britanică, ce a funcționat în Statele Unite. A fost pusă în funcțiune pentru prima oară în ziua de 15 septembrie 1831, iar în 1981, când a fost repusă în funcțiune de Institutul Smithsonian a devenit cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume. Construită de Robert Stephenson and Company, John Bull a fost achiziționată de Camden and Amboy Railroad, companie care a operat pe prima cale ferată din statul New Jersey, și care i-a dat lui John Bull numărul 1, botezând-o „Stevens”. C&A a utilizat locomotiva intensiv între 1833 și 1866, când a fost scoasă din funcțiune și garată.
1835: În timpul celei de-a doua călătorii pe HMS Beagle, Charles Darwin a ajuns în insulele Galápagos.
Interesul lui Darwin pentru științele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină (neterminate) la Universitatea din Edinburgh și de teologie la Universitatea Cambridge. Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe mare, cu nava „Beagle”, în urma cărora devine consacrat ca geolog, aducând de asemenea argumente pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării „Călătorie pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuțios distribuția geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838 celebra sa teorie a selecției naturale.
Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru a-și continua observațiile în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important.
Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii și susțin originea animală a omului („Originea omului și selecția sexuală”, 1871). Concepția sa evoluționistă (darvinismul) aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare influență asupra filozofiei cunoașterii. Teoriile lui Darwin stau la baza biologiei moderne, ca o explicație a biodiversității.
Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu național și a fost înmormântat la Westminster Abbey, alături de John Herschel și Isaac Newton.
1890: Debutează amplele lucrări de regularizare a cursului Dunării la Porțile de Fier.
Cazanele Mari este cel mai cunoscut și mai îngust defileu: aici Dunărea se îngustează la 150 m și ajunge la o adâncime de până la 53 m. Pentru a face navigabilă Dunărea între Baziaș și Turnu-Severin, în această regiune a Clisurilor, unde cursul fluviului e numai cataracte, bancuri și vâltori, guvernul ungar condus de premierul István Szechenyi începe în 1834 îndepărtarea stâncilor din cataractele Clisurii-de-sus și continuă lucrările până la 1846. Ulterior, la 15 septembrie 1890, în urma contractului încheiat între guvernul ungar, pe de-o parte, și ing. Hajdu, fabricantul H. Luther din Braunschweig și Societatea de Discont din Berlin, pe dealtă parte, au fost începute lucrările de canalizare în mod sistematic. Acestea nu au fost finalizate în 1895, cum fusese prevăzut inițial în contract, ci abia în 1898 sub mandatul ministrului transporturilor Gábor Baross, care a primit după această dată porecla de „ministrul de fier”. A fost o lucrare grandioasă, care a necesitat cheltueli enorme din partea statului maghiar (aproximativ 20 milioane de florini, la vremea respectivă un palat cu 4-5 etaje costând în jur de 5-7000 de florini) și o extraordinară cantitate de muncă. Foloasele au fost în raport cu efortul depus, deoarece prin deschiderea Clisurilor s-a dat o dezvoltare extraordinară navigației dunărene, ceeace a atras după sine intensificarea comerțului tuturor statelor riverane, care au de atunci drum deschis spre mare.
Canalul a fost inaugurat de împăratul Franz Joseph în data de 27 septembrie 1896. La eveniment, desfășurat la Orșova, au fost prezenți regii Carol I al României și Alexandru I al Serbiei.
1916: Primul Război Mondial: Tancurile sunt folosite pentru prima dată în bătălie
1924: România: Începe Răscoala de la Tatarbunar.
După primul război mondial, relațiile dintre România și Rusia sovietică au fost tensionate. Din 1918 au avut loc numeroase întâlniri bilaterale la Copenhaga, Varșovia, Genova și alte locații, dar nu s-a putut ajunge la un consens. Sovieticii vedeau Basarabia ca pe o provincie anexată şi considerau decizia de unire cu România impusă de armata română de ocupaţie.
Între 27 martie și 2 aprilie 1924 au avut loc la Viena negocieri în vederea uşurării relaţiilor sovieto-române. România nu recunoștea URSS nou constituită și țările nu aveau relații diplomatice. Încă de la început, delegația sovietică a început să discute chestiunea Basarabiei. Diplomatul sovietic Maxim Litvinov a prezentat guvernului român condus de Ion I. C. Brătianu un plan pentru organizarea unui plebiscit în Basarabia. La 2 aprilie 1924, delegația română a respins propunerea sovietică de a organiza un plebiscit în Basarabia și a întrerupt continuarea negocierilor cu URSS. Ca răspuns la aceasta, la 6 aprilie 1924, la Moscova , adjunctul lui M. Litvinov a făcut următoarea declarație corespondentului ziarului Pravda : „De acum înainte, până la plebiscit vom considera Basarabia parte integrantă a Uniunii Sovietice”.
Pe de altă parte încă de la unificare , Basarabia a fost sub legea marțială, din cauza numeroaselor acțiuni subversive sovietice, cu cenzură și toate celelalte forme de imixtiune în viața normală și cu funcționarii Guvernului român care erau prea zeloși sau incompetenți, atât militarii cât și civili. Corupția a jucat, de asemenea, un rol important, uneori chiar interferând cu securitatea națională.
Comitetul Revoluționar al Basarabiei de Sud, condus de Andrei Klyushnikov, un lucrător politic sovietic, a acționat „ din interior” și a întreprins o acțiune pentru crearea comitetelor revoluționare bolșevice în județele Cahul , Izmail și Belgorod-Dnestrovski.. Au fost distribuite materiale de propagandă (broșuri și manifeste revoluționare) prin care se condamna ocuparea românească a Basarabiei și se face apel la unitatea populației basarabene în scopul proclamării unei republici sovietice.
La 15 septembrie 1924, în Tatarbunar, regiunea Odesa, a început o răscoală armată împotriva autorităților române sub conducerea organizației comuniste din Basarabia. S-a proclamat instaurarea puterii sovietice în Basarabia.
La 17 septembrie, răscoala a cuprins aproape tot sudul Basarabiei. Între 4 și 6 mii de oameni, moldoveni, ucraineni, ruși, bulgari, găgăuzi au creat organe ale puterii sovietice – comitete revoluţionare, au organizat detaşamente ale miliţiei populare şi ale Gărzii Roşii. Rebelii au luptat pentru crearea Republicii Sovietice Moldovenești. Răscoala nu a fost susținută de coloniști moldoveni și coloniști germani.
Guvernul regal al României a trimis trupe cu artilerie și Flota Dunării pentru a înăbuși revolta. Pe 19 septembrie, trupele române au luat cu asalt Tatarbunar, centrul răscoalei, folosind obuze de artilerie. Rasculații au rezistat trei zile, apoi au fost înfrânți. Peste 3 mii de oameni au murit.
După ce s-au ocupat de rebeli și i-au arestat pe mulți dintre participanții săi, autoritățile române au organizat în 1925 „procesul celor 500”, care trebuia să demonstreze că răscoala a fost „opera Moscovei”.
În apărarea celor arestați au luat cuvântul Henri Barbusse, Romain Rolland, Paul Langevin, Theodore Dreiser, Albert Einstein, George Bernard Shaw, Louis Aragon , Mihail Sadoveanu , C.I. Parhon, Thomas Mann și mulți alți reprezentanți de stânga ai științei și culturii. În noiembrie 1925, la Chișinău a sosit o delegație a publicului progresist din țările vest-europene, condusă de scriitorul Henri Barbusse. Delegația a obținut prezența la proces. Mai târziu, Barbusse va scrie în cartea sa „Călăii”: „Poate că dacă nu aș fi fost deja un revoluționar, aș fi devenit unul, întorcându-mă din acest haos tragic al Europei de sud”.
Urmăririle au durat până în 1929. S-au găsit multe dovezi care leagă revolta de Moscova, dar din moment ce majoritatea celor arestați s-au dovedit a fi participanți accidentali la evenimente, instanța i-a achitat, cu excepția a 85 de persoane care au fost condamnate la pedepse de la 1 an la închisoare pe viață.
În ziarele naţionale subiectul a fost prezentat în două forme diferite, ambele fiind critice la adresa răscoalei, cu excepţia presei comuniste. Viziunea pro-liberală și pro-guvernamentală subliniază pericolul răspândirii comunismului în țară și a tratat revolta ca pe un atac terorist. Ziarele de opoziție au criticat dur autoritățile pentru răspunsul disproporționat la revoltă și au acuzat și guvernul liberal Ion Brătianu că a exagerat intenționat teama comunistă pentru a extinde legea marțială la toată țara transformând-o într-un stat feudal .. Autoritățile au recunoscut răspunsul disproporționat, dar era prea târziu și România a devenit cunoscută la nivel internațional drept „închisoare pentru minorități”.
1949: Konrad Adenauer devine primul cancelar federal al Germaniei.
Din 1917 și până în 1933 a exercitat funcția de primar general al Köln-ului. Adversar al național-socialismului, a fost înlăturat din funcția de primar general. S-a retras la mănăstirea Maria Laach. În 1944 a fost arestat sub acuzația de complot împotriva regimului nazist. Soția sa a fost de asemenea arestată, murind în detenția Poliției Secrete (Gestapo).
Mai tyârziu, în ciuda vârstei înaintate (în 1946 împlinise 70 de ani), Konrad Adenauer a condus munca de reconstrucție a creștin-democrației germane, mișcare interzisă în timpul dictaturii hitleriste. În anul 1949, la vârsta de 73 de ani, a fost ales în funcția de cancelar al Republicii Federale Germania – primul după cel de-al doilea război mondial.
A reușit apropierea țării sale de Franța, punând alături de Charles de Gaulle bazele alianței franco-germane, care a constituit nucleul Uniunii Europene. Este considerat ca fiind unul din „părinții Europei”, alături de Charles de Gaulle, Robert Schuman (ministru de externe al Franței), Alcide De Gasperi (ministru de externe al Italiei) și Jean Monnet (autorul planului unificării industriilor vest-europene, plan pus în practică de politicienii enumerați anterior).
A murit în 1967, la vârsta de 91 de ani.
