Dreptul la avort va fi înscris în Constituția Franceză.
Este o știre mai interesantă decât pare.
Pentru că, să nu-și imagineze cineva că fără această mențiune în Constituția Franceză avortul este interzis acolo.
Sau că odată inclus acest paragraf în constituție în Franța va avea loc o explozie a avorturilor.
Nicidecum, cine nu vrea să facă copii nu va face, iar cei care doresc copii îi vor face în continuare.
Dar astfel se dă încă un semnal, e adevărat subtil, că acolo nu biserica face legea. Nici cea catolică, nici cea musulmană sau de alte feluri.
Pentru că am văzut cu toții ce înseamnă dacă țările sunt conduse de credința în idoli.
Războiul din Ucraina mărește veniturile producătorilor din domeniul apărării.
Cine ar fi crezut…
Bineînțeles că glumesc. De fapt veniturile vânzătorilor de arme au început să crească cu mult înainte de începerea conflictului, ultima escaladare a început încă de când reprezentanta lor blondă făcea turnee prin Ucraina, Polonia, chiar și România și ne spunea că trebuie să cumpărăm arme americane pentru a ne apăra de ruși și de chinezi.
După ce ieri scriam despre cine mi-ar plăcea să candideze la America, m-am uitat în sondajul acela despre viitorul președinte al României.
Parcă e o glumă, cum să-l alegi pe Geoană, Simion sau Ciucă?
Mai e o problemă, fiecare cetățean dacă va fi întrebat, va avea o altă opțiune, la 20000000 de oameni vom avea 20 de milioane de președinți, așa că aproape nimeni nu va fi de acord cu ce spun eu. Dar totuși spun, pentru că de aceea scriu, ca să pot spune ce doresc, chiar dacă alții nu sunt de acord cu mine.
La noi, după ce am ales unul cu convingeri de dreapta, care arăta ca un actor și care se mândrea că a strâns multe case, iar timpul ne-a arătat că nu e bine să alegi un astfel de om, eu aș stabili niște criterii complet opuse:
– Să fie modest ca José Mujica, ăla de la Uruguai.
– Să fie la fel de reformator ca Lula da Silva, de la Brazilia.
– Să fie la fel de subtil și curajos ca Macron când a lansat ideea cu avorturile.
– Să nu fie neapărat urât, dar nu să fie ales pentru că arată ca Johnny Weissmüller. Dacă e să alegem pe cineva frumos, putem alege o femeie frumoasă și foarte deșteaptă.
– Să fi arătat în trecut că e destul de curajos pentru a ține cont de binele tuturor, nu al partidului care l-a propus.
– Să fie matur, dar nu foarte bătrân. Să spunem că la anul va avea vârsta de 50-60 de ani, nu mai tânăr, nu mai bătrân.
– Să fie cât de cât școlit.
– Să fi demonstrat că a făcut ceva în viață.
– Dacă a strâns ceva avere, să nu și-o fi strâns dintr-o leafă de bugetar sau din afaceri cu statul, sau să nu poată demonstra cu state de plată de unde are banii ăia.
Acum, repede, mă gândesc la trei candidați, doi bărbați și o doamnă deșteaptă și frumoasă. Toți trei foarte cunoscuți, fiecare foarte diferit în felul său de ceilalți doi. Vă las pe voi să ghiciți cine sunt aceștia.
Din păcate, nici unul dintre ei nu cred că va candida la funcția de președinte.
S-a întâmplat ce nu credeam că se va întâmpla vreodată, sunt de aceeași părere cu Gigi Becali. Dar numai când spune că celor care conduc băuți la volan ar trebui să li se suspende permisul pe viață, la care se adaugă și 5 ani de pușcărie.
O profesoară s-a lăsat de meserie și s-a angajat la supermarket.
Bine a făcut.
Și nici măcar nu este vorba de leafă. Banii sunt buni, și mie mi-ar plăcea să am ceva mai mulți, dar nu sunt cel mai important lucru.
Important este să-ți placă ceea ce faci.
Pentru că dacă ocupația din care îți câștigi pâinea nu îți place, vei fi un om nefericit, indiferent de cât de mare este leafa pe care o primești.
Și avem nenumărate exemple de oameni care au făcut asta, IT-iști care și-au abandonat funcția bine plătită la o multinațională și s-au mutat la țară unde cresc găini și vând ouă sau și-au făcut o mică plantație de lavandă, sau ingineri care s-au făcut IT-iști, cunosc chiar un economist care după câțiva ani în care a fost director economic la mai multe firme s-a jucat la un moment dat cu un aparat de sudură și i-a plăcut atât de mult încât și-a făcut o meserie din asta, la fel cum cunosc o absolventă a Facultății de Medicină care lucrează la Profi, undeva la țară.
Și vă sfătuiesc să faceți și voi la fel, aveți curaj și rupeți sfoara aia care vă leagă de ceva care vă face nefericiți!
***
COMENTARIU Lelia MUNTEANU: MUZICA E TOT, MINUS LUMEA
VP Harris spune că SUA s-au decis împotriva trimiterii de trupe în Israel sau Gaza
The Times of Israel transmite liveblogging evenimentele de astăzi pe măsură ce acestea se întâmplă.
Acoperirea occidentală a războiului Israelului împotriva Gaza – părtinire sau neprofesionalism?
Experții mass-media spun că unele agenții „legitimizează crimele de război israeliene” în Gaza.

Publicarea afirmațiilor nefondate, spunerea unei singure părți a poveștii și pictarea palestinienilor ca fiind nimic altceva decât obiecte aflate în mâinile Hamas sunt toate greșelile neprofesionale pe care le face presa occidentală în timp ce acoperă conflictul dintre Israel și Hamas, spun experții în mass-media și jurnaliștii arabi.
Experții și jurnaliștii care au vorbit cu Al Jazeera au spus că „prejudecata sistemică în favoarea Israelului” „dăunează iremediabil” credibilității agențiilor de presă considerate „mainstream” în ochii arabilor și a altora.

Organizația Salvați Copiii a întocmit un raport care arată că, în cele trei săptămâni de război, în Gaza au fost uciși peste 3.200 de copii, mai mult decât pe parcursul întregului an 2019, în toate zonele de conflict din lume.
“Copiii reprezintă mai mult de 40% din cele 7.703 de persoane ucise în Gaza și mai mult de o treime din toate decesele de pe teritoriul palestinian ocupat și din Israel. Cu alți 1.000 de copii raportați dispăruți în Gaza care probabil că sunt îngropați sub dărâmături, numărul morților este de așteptat să fie mult mai mare”, conform Salvați Copiii.
De disperare, mii de palestinieni au jefuit depozitele de ajutoare ONU din Gaza
Mii de oameni au pătruns în depozitele de ajutoare din Gaza pentru a lua făină și produse de igienă de bază, a declarat duminică o agenție ONU care spune că incidentul trădează disperarea crescândă și disoluția ordinii publice după trei săptămâni de război între Israel și Hamas.
Preşedintele Crucii Roşii: Situaţia umanitară din Gaza este un „eşec catastrofal”
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a cerut o dezescaladare imediată a ostilităţilor în Gaza şi livrarea de ajutor umanitar.
Dreptul la avort va fi în Constituţia franceză anul viitor, promite Macron
Emmanuel Macron a promis să înscrie dreptul femeii la avort în Constituţia franceză până anul viitor.
Războiul din Ucraina mărește veniturile producătorilor din domeniul apărării

Invazia rusă în Ucraina, începută în 2022, începe să crească veniturile contractorilor din domeniul apărării, deoarece clienţi precum guvernul SUA îşi refac stocurile golite de livrările către Ucraina şi ţări din întreaga Europă se înarmează cu ochii pe agresiunile Moscovei, transmite Reuters.

Nu există nicio frază în Biblie care să îndemne sau măcar să spună ceva cu privire la cultul moaștelor. Iisus Hristos nu spune nicăieri că trebuie conservate și venerate rămășițele de carne și oase ale vreunuia dintre apostolii și mucenicii ce vor fi dați morții în numele Lui. Sau ale celor cu mare credință în Dumnezeu.
Prost conduși, săraci și cu nervii la pământ. Românii trăiesc periculos
Criza actuală a costului vieții a crescut puternic riscul social la nivel global și a extins și mai mult decalajul dintre economiile avansate și piețele emergente.
Pe cine ar vota românii la prezidențiale

PE CINE AR VOTA ROMÂNII DACĂ DUMINICĂ AR FI ALEGERI Mircea Geoană (independent) – 25,3%Marcel Ciolacu (PSD) – 19,5%George Simion (AUR)- 18,7%Nicolae Ciucă (PNL) – 11,2%Diana Șoșoacă (SOS România) – 10,1%Cătălin Drulă (USR, PMP) – 5,6%Dacian Cioloș (REPER) – 4,1%Kelemen Hunor (UDMR) – 2,7%Alt candidat – 2,8% Sursă: INSCOP
Merită 5 ani de închisoare și carnetul luat pe viață

Gigi Becali a intervenit în scandal și susține că cei care sunt prinși drogați la volan merită ani grei de închisoare și carnetul luat pe toată viața. “Eu spun așa dacă ești în mașina ta conduci și în chiloți și dezbrăcat, numai că dacă ești drogat sau beat, 5 ani de pușcărie, carnetul luat pe viață.
Salariile din Educație nu au fost niciodată mulțumitoare pentru dascăli, atât la noi, cât și în multe alte țări din Europa sau chiar din SUA. Este și motivul pentru care mulți profesori decid să abandoneze catedra și să se îndrepte spre joburi mai bănoase, chiar dacă cele mai multe sunt considerate ”sub demnitatea” de dascăl.
Proiectul „Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara” se apropie de final. Schela pe care au fost montate la începutul programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii va fi demontată în 6 noiembrie. Până acum, instalația a atras 180.000 de vizitatori.
Ce facem astăzi, 30 octombrie 2023, în Timișoara?
Luni, 30 octombrie, continuă Caravana Vatra Verde cu instalații și ateliere creative. Mai puteți participa la acțiuni culturale sau să mergeți la expoziții.


















Apropos „O jignire adusa lui Iisus”,
fericiti cei ce mai detin un „Scrotum”. ein sunt preponderent atheisti, sau
eventual agnostici.
Pe de alta parte cei care au „scapat” de „sanctum praeputium” au sansa devina
martiri.
De fapt nu are nici o importanta ambele tabere cei „cu” si cei „fära” au
probleme, similare. de exemplu ce se intimpla cu un „Avorton” ?