Există două curente în privința a ceea ce spune Elon Musk.
Primul din acestea susține ideea că este mai bine dacă suntem mai mulți.
În primul rând, dacă ținem cont că procentul de oameni inteligenți și creativi este același, indiferent că suntem români, chinezi, ruși sau americani, este clar că numărul de oameni inteligenți și creativi, adică cei care fac cu adevărat omenirea să progreseze, va fi mai mare în China, de exemplu, decât în România, care este o țară cu mult mai mică.
După aceea, un număr mare de oameni va produce mai mult decât un număr mic de oameni, deci țara va fi mai bogată.
Se mai pune și problema întreținerii celor care nu produc, bătrânii care au ieșit la pensie, bolnavii care nu pot munci…
Cel de-al doilea curent pornește de la ideea că dacă suntem mai puțini consumăm mai puțin.
O familie formată din două persoane va consuma mai puțin decât o familie de 4 persoane.
Impactul asupra planetei va fi și el mai mic, mai puțini oameni înseamnă mai puține resurse consumate, mai puțin gunoi, mai puțină aglomerație și mai puțină poluare.
O mare parte din oamenii inteligenți și creativi se pierd, pentru că omenirea nu are nevoie decât de un număr limitat de lideri.
Iar problema cu bătrânii și bolnavii poate fi rezolvată și altfel decât înlocuind fiecare persoană neproductivă cu una sau mai multe persoane productive, prin progresul tehnologic.
Oricum, subiectul este interesant.
Guvernul nu mai are bani pentru a-și susține promisiunile.
Poate că vreun apropiat al domnului Ciolacu va citi rândurile de mai jos și i le va transmite.
Principala greșeală pe care au făcut-o cei care administrează această țară a fost că au împărțit lumea productivă, pe cei care plătesc impozite, în două mari categorii, în funcție de venituri: până la o anumită cifră de afaceri se plătește impozit pe venit, iar peste această limită se plătește impozit pe profit.
Dar impozitul pe profit zero este tot zero, așa că se ajunge la situația în care cei cu afaceri foarte mari nu plătesc impozit.
Domnule Ciolacu, faceți invers față de cum ați făcut-o până acum, stabiliți cele două categorii nu în funcție de cifra de afaceri ci în funcție de profit.
Iată un algoritm, dacă nu vă pricepeți la informatică rugați un băiat de acolo de la guvern să vă explice:
IF profit<=100000
impozit=cifra de afaceri x 2%
ELSE
impozit=profit x 16%
ENDIF
Rugați pe cineva să vă facă o simulare, luând în calcul cifrele de afaceri și profitul a câteva mii de firme mici și mari alese aleator, nu durează decât câteva minutre să faci așa ceva dacă ai deja datele, o să constatați că iese bine.
Aplicând începând cu 1 iunie această regulă asupra tuturor celor care au un cod fiscal în această țară veți avea plăcuta surpriză să constatați că în septembrie veți avea bani pentru pensiile alea pe care ați promis că le măriți, fără să vă împrumutați de undeva.
Mărturisesc că am avut această curiozitate, să văd ce s-a întâmplat de-a lungul anilor cu foștii mei colegi.
Din păcate majoritatea s-au pierdut, pur și simplu, oamenii ăia, în marea lor majoritate, nu mai pot fi găsiți pe internet. Probabil că nici nu au făcut nimic atât de important încât cineva să-i fi menționat într-un text oarecare.
Fetele s-au mai și măritat, și și-au schimbat numele, așa că nu le găsesc nici atât.
Dar, în cazul celor pe care i-am găsit, sau în cazul celor pe care i-am și întâlnit de-a lungul anilor, am constatat că reușita nu prea a avut legătură cu notele din școală.
Dintre cei foarte buni la învățătură unul și-a realizat visul și a devenit profesor de istorie. Din păcate a murit înainte de a ajunge la vârsta de 60 de ani.
O altă colegă a ajuns și ea profesoară, una a ajuns medic stomatolog.
Ceilalți foarte buni, despre care am mai aflat câte ceva, au ajuns niște birocrați tehnici, la sfârșitul carierei erau niște șefuleți neimportanți în câteva instituții.
Cel mai bine, cel puțin din punct de vedere material, s-a realizat Ocsi, cel micuț din imagine, un coleg care nu a avut niciodată note prea bune, probabil că nici nu-l interesau notele.
Omul a învățat temeinic o meserie, cea de electrician, s-a autoeducat ajungând să lucreze ca electronist, în anii ’80 a șters-o în Canada și în anii 2000 vedeam pe Facebook poze cu el stând la manșa avionului personal. După care, gândindu-se că lumea s-o fi plictisit de pozele alea cu avionul și-a cumpărat și un helicopter.
La inteligenții ăia artificiali menționați într-un articol de mai jos i-aș adăuga și pe PI (https://pi.ai/onboarding) și pe Perplexity (https://www.perplexity.ai), care e puțin diferit de ceilalți. Merită să vă jucați cu ei.
***
Elon Musk critică dur Europa: Fenomenul ce duce la colapsul populației, țările vor cădea în ruină
CEO-ul Tesla, Elon Musk, a făcut o vizită „neanunțată și surprinzătoare” la Beijing, iar periplul său a stârnit speranțe de a aduce tehnologia de autopilot și de conducere autonomă complet supravegheată a Tesla în China. Miliardarul american a criticat dur Europa, dar și Asia, privind un fenomen record, rata scăzută a natalității care va duce la colapsul populației și căderea țărilor în ruină.
Aparent cei mai buni prieteni
Un punct de vedere de Rüdiger Rauls (Germania)
Pentru public, Occidentul politic pare a fi unit împotriva rivalilor săi strategici și economici, Rusia și China. Cu toate acestea, o privire în spatele scenei dezvăluie fisuri mai profunde și evoluții care ar putea fi deosebit de periculoase pentru Europa.
Preşedintele Forumului Economic Mondial, previziuni sumbre: „Nu am mai văzut o asemenea datorie de la Războaiele napoleoniene”
Borge Brende, preşedintele Forumului Economic Mondial, a prezentat o perspectivă sumbră asupra economiei mondiale, afirmând că lumea se va confrunta cu un deceniu de creştere scăzută dacă nu se aplică măsurile economice corecte.
Ucraina anunță că nu mai respectă Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Pe data de 4 aprilie 2024, Ucraina a transmis o declarație oficială către Consiliul Europei, în care a informat că va renunța parțial la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului în timpul războiului, se arată pe site-ul Consiliului. În declarație se menționează că în timpul stării de război, unele drepturi ale omului prevăzute în anumite articole […]
Unsprezece state membre ale UE, printre care România, vor fi „mustrate” de Comisia Europeană din cauza cheltuielilor publice excesive
Unsprezece state membre ale UE, printre care Franţa şi Italia, vor fi mustrate de Comisia Europeană din cauza cheltuielilor publice excesive, odată cu intrarea în vigoare în acest an a noilor norme fiscale.
Întâlnire specială la guvern: oficial – pe tema investițiilor. Neoficial – ministrul Boloș, trimis să caute 30 de miliarde, în principal pentru creșterile de pensii și salarii
Premierul Marcel Ciolacu a organizat luni, la Palatul Victoria, o întâlnire cu mai mulți membri ai cabinetului pentru a discuta nevoile urgente de finanțare ale ministerelor. Discuția are loc în contextul în care Ministerul de Finanțe a publicat vineri execuția bugetară la Trimestrul 1, care arată un deficit de 2,06% din PIB, iar guvernul trebuie […]
Ce s-a întâmplat de-a lungul anilor cu cei extraordinar de buni la învățătură? „Fără tupeu riști să te prinzi în joburi de duzină”
Părerile sunt împărțite când vine vorba de performanța la învățătură. Unii cred că notele bune sunt esențiale pentru o viață bună, alții cred că, în realitate, nu au nicio importanță.
România rămâne pe ultimul loc la capitolul firme care vin cu produse noi pe piață sau care inovează modelul de afaceri
În perioada 2020-2022, ponderea firmelor românești care au introdus pe piață produse sau procese noi sau îmbunătățite de business, a fost de 8,8%, ceea ce reprezintă o scădere cu 1,9 puncte procentuale față de perioada 2018-2020, a transmis luni Institutul Național de Statistică. România continuă să fie pe ultimul loc în UE din acest punct de vedere. Cele mai bine plasate state europene în materie de eforturi de inovare le fac grecii, belgienii și germanii, aceștia înțelegând cât de important e să inovezi pentru a te menține relevant în business.
ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial
Într-o manieră accesibilă și simplificată, Ghidul oferă informații despre înființarea asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, înregistrarea fiscală, impozitul pe profit, alte obligații declarative sau modalitatea de interacțiune cu Agenția.
Afacerile de milioane ale oamenilor din servicii
de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics Scandalul provocat de activitățile oculte ale unor foști ”bolovănoși” din servicii ia amploare, pe măsură ce apar tot mai multe dezvăluiri, mai nou și denunțuri penale. Marea problemă e în ce măsură conducerile serviciilor au fost și sunt la curent cu asemenea activități ale foștilor angajați. Ex-șeful SIE, Ioan […]
Cum pune statul jugul pe români. Cât trebuie să plătească fiecare angajat
Românii trăiesc pe datorie fără să știe. Fiecare angajat are o datorie de plătit către stat.
Paul de România a fost arestat preventiv în Malta. Statul român ”depune eforturi” pentru extrădarea sa
Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a decis luni, 29 aprilie, arestarea preventivă a fugarului Prinţul Paul Phillipe al României, până pe data de 9 mai. Ea a adăugat că, din informaţiile pe care le are, solicitarea acestuia de a fi eliberat pe cauţiune a fost respinsă, însă decizia poate fi contestată.
Ce scrie pe etichetele produselor lactate e diferit de ce conțin ele de fapt. Concluzii după ce au fost analizate 148 de probe
Inspectorii ANSVSA au recoltat 148 de probe din lapte și produse lactate și au constatat că sunt diferențe între ce scrie pe etichetă și produs cu privire la procentul de grăsime, de substanță uscată sau de proteine. În urma a 1.000 de controale au fost date amenzi de peste 700.000 de lei.
Inteligența artificială online. 11 aplicații AI utile
Inteligența artificială online. Odată cu boom-ul AI din ultimii ani, pe piață au apărut numeroase aplicații cu inteligență artificială care pot fi accesate foarte ușor pe internet. Există numeroase tipuri de aplicații AI, de la cele de tip chatbot, care generează text, la cele care pot edita imagini, pot face rezumate, traduceri ori pot da […]
Ion Cristoiu: Să nu facem greşeala lui Hitler, cea de a subaprecia Rusia
Marian Nazat: Elie Wiesel, „băiatul din Carpați”
Trec de la lumea cea mică a românilor, la cea mare, planetară. Îmi potrivesc răsuflarea, obosită de atâta strădanie. Și speriată de larma iscată în jur. Ca de fiecare dată, ori de câte ori simt că viața mă stoarce de energie și că luciditatea mi se întunecă, recitesc discursul „băiatului din Carpați” rostit la 12 aprilie 1999 în Sala de Est a Casei Albe, cu ocazia conferinței organizate de președinția americană cu prilejul intrării în noul mileniu. Băiatul respectiv se numește Elie Wiesel și s-a născut la Sighetul Marmației, de unde a fost deportat mai întâi la Auschwitz – Birkenau și, în cele din urmă, la Buchenwald. Pe acest drum al cenușii, el și-a pierdut părinții și sora, nu și speranța. Ei bine, compatriotul meu evreu s-a așezat pentru totdeauna la granița dintre cele două lumi și ne învață că „omul poate trăi departe de Dumnezeu – dar nu în afara lui Dumnezeu”.
Echipele de la Horticultura au început reparațiile în Parcul Rozelor
Echipele secției Spații Verzi din cadrul societății Horticultura au demarat acțiuni ample de sezon, concentrându-se pe revitalizarea spațiilor verzi din Timișoara. Reparații și înnoiri în…
Efectul “strada Cezar”: Primăria Timișoara înregistrează, de urgență, 30 de străzi neintabulate, în SII-ul de Carte Funciară
Efectul “strada Cezar”: Primăria Timișoara înregistrează, de urgență, 30 de străzi neintabulate, în SII-ul de Carte Funciară
Ce facem astăzi, 30 aprilie 2024, în Timișoara?
Marți puteți merge la evenimentele din cadrul Târgului de Paști Timișoara, dar și la ateliere sau la piese de teatru.