Medicamentele revoluţionare împotriva diabetului ar putea avea preţuri de 400 de ori mai mici şi ar putea salva milioane de vieţi.
Și atunci de ce nu se ieftinesc medicamentele acelea revoluționare?
Păi, aici e problema.
În actualul sistem economic, capitalismul, principalul scop al unei afaceri nu este salvarea oamenilor și binele planetei, ci profitul.
Sănătatea oamenilor nu este decât o formă de cerere care este acoperită mai mult sau mai puțin de ofertă.
În mod normal prețul medicamentelor ar trebui să se supună regulilor pieței, dacă crește oferta, scade prețul, sau cine poate să producă mai ieftin și mai bun va vinde mai mult.
Dar, hai să ne uităm atent cum stă povestea asta, pentru că este o poveste, cu piața.
Am să vă dau un exemplu arhicunoscut, cel cu becurile:
La un moment dat, când becurile au fost perfecționate, astfel că durata de viață a unui bec era de vreo 1500-2000 de ore, producătorii au constatat un paradox:
Dacă la început toată planeta se înghesuia să cumpere becuri, la un moment dat vânzările au început să scadă dramatic.
Pur și simplu oamenii nu mai cumpărau atâtea becuri pentru că acestea nu se ardeau decât foarte rar.
Urmarea a fost că marii producători de becuri, firmele astea mari care există și acum, s-au reunit în secret și au hotărât să mai taie din filamentul ăla, nu mult, dar destul ca durata de viață a unui bec să nu mai fie de 1500-2000 de ore, ci numai 800 de ore.
Mai mult, au luat hotărârea ca producătorii de becuri care nu respectă această decizie să fie cumva boicotați, să li se restrângă accesul la piețe, sau la resurse.
Ceva asemănător se întâmpla și cu medicamentele, dacă medicamentele ne-ar însănătoși, nu am mai cumpăra medicamente.
Așa că interesul industriei Pharma nu este ca noi să devenim mai sănătoși, ci să fim dependenți de produsele lor, boala să nu se vindece, ci să se cronicizeze.
De aceea o parte a medicamentelor ieftine dar eficiente au fost scoase de pe piață, de aceea accesul la medicamentele eficiente este limitat prin distribuirea acestora numai pe bază de rețetă.
Dar s-a oferit și alternativa, dacă vrei să nu mori consumând suplimente alimentare la preț de heroină, găsești și medicamente adevărate.
Numai că atunci calitatea se plătește.
Și astfel industria medicală și Pharma au devenit unele dintre cele mai rentabile industrii de pe planetă, nici traficul de stupefiante și nici cel de arme nu sunt atât de rentabile ca aceste două industrii înrudite care lucrează în complicitate una cu alta.
Dacă nu credeți, uitați-vă în jur când mergeți pe stradă, orașele sunt pline de farmacii și orașele sunt pline de clădirile impunătoare ale medicilor sau ale dentiștilor.
Legendara revistă Life va reveni la viață.
După care va muri.
Pentru că pur și simplu în actuala epocă în care informația este difuzată aproape în momentul în care are loc un eveniment, nimeni nu va mai cumpăra o revistă în care vede niște poze pe care le-a văzut pe internet în urmă cu o lună.
Cu toate astea, să știți că este foarte interesant să răsfoiești o colecție life, să vezi cum au fost reflectate lucrurile atunci când s-au petrecut, în urmă cu 20-40-50-100 de ani, și nu cum sunt prezentate acum, când o mare parte a istoriei a fost rescrisă.
Într-o seară când nu aveți ce face poate că în loc să vă uitați la cine știe ce film idiot la televizor poate e interesant să vă uitați la colecția revistei Life.
Adevărul este că americanii au spus că vor avea loc niște acțiuni ale teroriștilor pe teritoriul Rusiei.
Au spus-o cumva indirect, avertizându-i pe cetățenii americani să nu participe la evenimente unde se adună un număr mare de oameni, dar au spus-o.
Cred că fiecare dintre noi am citit acea știre.
Și atunci de ce rușii nu au făcut nimic?
Cred că putem găsi destul de simplu o explicație:
Încercați într-o zi liberă să mergeți undeva într-o localitate din jurul orașului, să spunem în primul orășel pe care îl vedeți pe hartă în apropierea locului unde trăiți.
Timișorenii ar putea să meargă, pe jos, la Lugoj sau la Arad.
Veți constata că distanța este imensă, de fapt, unui om normal, fără antrenament i-ar trebui câteva zile să ajungă acolo, chiar dacă pe o hartă distanță este foarte mică.
Acum uitați-vă la harta din poza de mai sus și imaginați-vă cât de mare este Rusia dacă distanța Timișoara-Lugoj, distanță aia imensă pe care ați parcurs-o în câteva zile, nici măcar nu ar putea fi reprezentată pe acea hartă.
Voi face eu o predicție pe care autoritățile din România sunt rugate să o ia în serios: astăzi în România va avea loc un accident de mașină, este posibil să fie chiar una sau mai multe pierderi de vieți omenești!
Ce ați face cu această informație dacă ați fi în locul echivalentului românesc al lui Putin, domnul Johannis?
„Cred că așa e corect, să dăm răgaz suplimentar și companiilor cât timp sistemul are încă nevoie de unele update-uri, a explicat premierul.”
Parțial adevărat, domnule Ciolacu.
Dar hai să vă spun eu cum trebuie să faceți ca să fie într-adevăr corect și bine pentru toată lumea:
În primul rând prorogați partea asta cu amenzile cu un an.
În al doilea rând, organizați un conclav din care să facă parte manageri de mici magazine, manageri de mari magazine, oameni care se ocupă de partea administrativă și economică de pe șantiere, în fabrici și uzine sau la micile firme care prestează servicii. Practic, să aveți câte un echivalent al lui Dragoș Damian din toate tipurile de entități care emit facturi.
Din acel conclav vor face parte și oameni de vârf din domeniul economic, oameni care au dovedit că știu despre ce vorbesc când vorbesc.
Mai departe, facem o echipă de experți din domeniul IT care să fie însărcinați să analizeze cum stăm cu IT-ul ăla de la ANAF, cât suportă serverele și ce au ei pe acolo, câți oameni se pot conecta în același moment, lucruri din astea.
Mai facem o echipă și de oameni din telecomunicații, să fim siguri că oricine emite o factură în țara asta are și acces la internet.
Si în final, trasăm niște sarcini:
1. Trebuie să facem un sistem funcțional, care poate fi folosit fără nici un fel de problemă 24/24, 7 zile/săptămână.
Sistemul să fie simplu de folosit și să nu presupună costuri suplimentare nici din partea statului, cu excepția investiției inițiale, nici din partea contribuabilului.
Cheltuielile cu întreținerea vor fi compensate de economiile făcute ca urmare a trecerii de la un sistem “pe hârtie” la unul automatizat.
2. Sistemul să fie cât se poate de sigur din punctul de vedere al confidențialității datelor, astfel încât la datele din acest sistem să nu aibă acces decât posesorul acestora, contribuabilului, pe de o parte, și reprezentanții autorizați ai statului, pe de altă parte.
Nu este admisă posibilitatea oricărei imixtiuni sub forma accesului la date sau controlul accesului la sistem al unei terțe părți. Deci, datele sunt fie în calculatorul contribuabilulu, fie pe serverele ANAF, niciunde altundeva. Și nimeni în afară de ANAF nu trebuie să aibă posibilitatea să știe când și dacă contribuabilul se conectează la sistem.
Tot în această etapă este util să ne gândim și la prelucrarea automată a datelor, de aceea vom adapta sistemul astfel încât într-un viitor apropiat să putem face acest lucru fără posibilitatea de a avea loc erori, poate este necesară o adaptare a planului de conturi sau a unor practici contabile. Lucrurile astea trebuie rezolvate, din nou, nu cu membri de partid, ci cu profesioniști a căror experiență acoperă toate domeniile din economie.
Cam asta ar fi pentru început, dacă vreți să aflați mai multe, puteți să-mi trimiteți un mail sau mă găsiți la telefon.
Timișoara va face 100 de căsuțe pentru tomberoanele de gunoi.
În sfârșit. Ani întregi mi-am răcit gura de pomană în legătură cu acest subiect.
Pe de altă parte, este adevărat că 100 de căsuțe din alea înseamnă mai mult decât nimic, la unele blocuri există deja așa ceva, dar…
La un moment dat am citit că în orașul nostru sunt cam 12000 de scări de bloc. Acum probabil că sunt deja mult mai multe.
Adică, cel puțin 3000 de blocuri standard, cu 4 scări.
Presupunând că am avea numai câte o căsuță din aia pentru gunoaie la fiecare bloc, ceea ce este cam puțin, tot ar fi necesare 3000 de căsuțe.
100 de căsuțe nu înseamnă practic mai mult decât un fir de nisip pe plaja Copacabana.
Eu, dacă aș fi primar și aș face rost de niște bănuți pentru așa ceva, nu aș cumpăra căsuțe, ci cu banii ăia aș organiza un mic atelier, să spunem vreo 5-6 oameni, cu o dotare minimă, care să fabrice căsuțele alea.
Probabil că dacă s-ar lucra organizat și competent, cei 5-6 oameni ar putea face vreo 5-10 căsuțe din alea/zi.
Și în felul ăsta după 2 luni ai 100 de căsuțe, după încă două luni mai ai încă 100 de căsuțe și într-un timp nu foarte lung ai rezolvat problema, rămânând ca atelierul respectiv să se ocupe cu reparația căsuțelor, a coșurilor de gunoi sau a băncilor din parcuri.
***
Companiile farmaceutice sunt îndemnate să „elibereze controlul” asupra medicamentelor precum Ozempic şi Trulicity, în timp ce milioane de oameni sunt privaţi de tratament din cauza preţului ridicat.
Utilizați Lista 6/10 pentru a elimina stresul de curățenie
A face o listă de lucruri de făcut este un pas major în a fi productiv în orice domeniu al vieții tale, de la activitățile tale personale până la responsabilitățile tale de muncă, dar atunci când vine vorba de curățarea casei tale, s-ar putea să nu te gândești să faci una, cu atât mai puțin să realizezi că unele tipuri de liste sunt mai bune decât altele. Cu siguranță ar trebui să aveți o strategie de atac înainte de a începe să faceți ordine, motiv pentru care Lista 6/10 este un instrument atât de util pentru oamenii ocupați care doresc totuși ca spațiul lor personal să arate frumos.
Ce este Lista 6/10?
Această metodă de curățare vine de la Organizated Chaos , care ghidează oamenii prin organizare, curățare, planificare a mesei și multe altele. TikTok al mărcii are peste 800.000 de urmăritori, iar videoclipul său de pe Lista 6/10 are peste 3 milioane de vizualizări, deci este aprobat de CleanTok .
Practic, această metodă recunoaște și lasă spațiu pentru faptul că ești ocupat și curățenia este copleșitoare. Oferă un cadru simplu pentru modul în care ar trebui să programați și să prioritizați sarcinile de curățare, eliminând munca de a vă da seama de asta și împărțind sarcinile pe mai multe zile.
Legendara revistă americană Life va reveni la viață
Legendara revistă americană Life, celebră pentru fotografiile sale, va fi readusă la viață de către modelul și antreprenorul Karlie Kloss, a anunțat joi compania al cărei CEO este, potrivit AFP.
Agențiile de informații americane au transmis Rusiei doar o parte din informațiile pe care le aveau despre amenințarea unui atac terorist la Moscova, scrie The New York Times.
Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului a declarat la BBC că Israelul poartă o vină semnificativă pentru situaţia umanitară din Fâşia Gaza, unde „foametea se întâmplă chiar în acest moment”. Volker Türk a afirmat că Israelul are obligaţii, ca putere ocupantă şi că pune obstacole în calea livrărilor de ajutoare.
Angajatii romani din fabricile de prelucrare, de pe santierele de constructii si din fermele agricole apartin in marea majoritate generatiei Decreteilor – Baby-Boomers-ii Romaniei. Foarte putini dintre Mileniali si Zoomeri aleg munca fizica, de fapt multi dintre ei aleg sa fie NEET.
Am mai vorbit despre ponderea disproportionata de Decreteilor in munca fizica din fabrici, constructii si agricultura si am mai vorbit despre consecintele extrem se serioase care deriva din asta.
1) Decreteii se duc peste 5-10 ani intr-o pensie pe care nu mai are cine s-o mai plateasca datorita scaderii populatiei active, exodului fortei de munca si desertului de natalitate.
2) Venirea a sute de mii de asiatici la munca in fabricile de prelucrare, pe santierele de constructii sau in fermele agricole reprezinta o mare necunoscuta, cu o evolutie greu de estimat in urmatorii 10 ani – inclusiv din punct de vedere demografic. De fapt este greu de estimat impactul fortei de munca din import pana si pe termen imediat, dupa ce Romania intra cu totul in Schengen si arabii incep constructia la Neom.
3) Si, nu in ultimul rand, s-o spunem, inteligenta artificiala, digitalizarea, automatizarea si tehnologizarea nu vor putea inlocui munca fizica in totalitate si in nici un caz in urmatorii 10 ani cand Romania trebuie sa isi cladeasca infrastructura si in nici un caz in fabricile de prelucrare, santierele de constructii si fermele agricole.
Marian Nazat: Din hârdăul politic
Lângă blocul meu, și-a mutat în vară biroul de parlamentar un deputat de la AUR. După niscaiva luni, peste fotografia locatarului cu imunitate a apărut lipit un anunț: „De închiriat !” Și urmează, desigur, un număr de telefon la care doritorii să sune. Ptiu, drace, știam că aleșii neamului sunt traseiști, dar nici prin cap nu-mi trecea că ei pot fi și închiriați cu ora, cu săptămâna sau cu demnitatea ciobită… Asta da democrație originală!
CTP e revoltat și dezamăgit: „Dimineața știu că mă așteaptă mizeria umană și crima zilei”
În 6 decenii de viață, n-am văzut niciodată atâta violență, atâta cruzime ucigașă pe meleagurile astea. Dimineața, când deschid televizorul, știu că mă așteaptă, nesmintit, mizeria umană și crima zilei, cel puțin una. Învățătoare care înjură și lovesc copiii, elevi care înjură profesorii și-i lovesc, profesori care abuzează sexual eleve, elevi care omoară alți elevi și eleve pentru că nu suportă să vadă oameni fericiți, îi agresează și-i umilesc de plăcere, în cel mai bun caz își ucid prietena când ea vrea să încheie relația. Bat oameni pe stradă pentru că nu vor să le cumpere băutură sau să le dea bani de droguri. Șoferi drogați, de toate vârstele, omoară pe loc, cu mașini tari, adolescenți neviovați. România e pe locul întâi la ceva în Europa – la accidente de circulație mortale. Fiii își omoară mamele. Bunicii își terorizează nepoții. O femelă bătrână își aruncă pisica pe fereastră de la etaj, ca s-o zdrobească de asfalt, și reușește. Soții își bat crunt și își ucid soțiile, soțiile își asasinează soții. Soacra otrăvește cu mercur toată familia… Mor oameni cu zile, omorâți de spitale.
Nimeni nu știe câți morți pe an înseamnă toate astea. Și nimeni nu vrea să știe. „Nimeni nu e mai presus de lege” s-a schimbat în „Toată lumea trece pe sub lege”. Ce-i determină pe răufăcători să comită atâtea fapte groaznice fără să clipească? Sentimentul impunității. Dacă ai avocați buni, indiferent ce crimă ai comis, te ajută să scapi cu Agenția Națională pentru Protecția Răufăcătorilor, cunoscută și sub numele prescurtat de Justiția. Disoluția autorității a intrat în faza terminală.
Guvernul va menţine până în primăvara anului viitor plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, a anunţat premierul Marcel Ciolacu în debutul şedinţei Executivului. El a precizat că în luarea acestei decizii, guvernul a ţinut cont de tendinţa de reducere a preţurilor la nivel european.
Victor Ponta: „Dacă tot știm cine va câștiga alegerile, nu înțeleg de ce le mai organizăm”
Victor Ponta, fost premier al României, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Dacă deja se știe faptul că alianța PSD-PNL va câștiga toate consiliile județele, toate primăriile din țară, […]
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi, 28 martie, decizia legată de propunerea venită din partea micilor comercianți de a închide supermarketurile în weekend. Potrivit premierului, „din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu e oportun” să fie impusă această măsură.
Perioada în care firmele nu sunt amendate pentru că nu folosesc e-Factura, prelungită
Cred că așa e corect, să dăm răgaz suplimentar și companiilor cât timp sistemul are încă nevoie de unele update-uri, a explicat premierul
Vor mai cere inspectorii ANAF facturile? Ministrul Boloș spune că ar fi absurd
Mulți antreprenori se întrebau dacă în cazul unui control ANAF, inspectorii vor cere facturile, având în vedere că acum sunt stocate prin RO e-Factura.
Minorii nu mai pot cumpăra țigări electronice sau dispozitive de vapat, cu sau fără nicotină. Vânzarea acestora, dar și folosirea lor în unele spații închise a fost interzisă prin lege.
Ministerul Finanțelor a calculat un impact bugetar al noilor măsuri ce urmează a fi adoptate joi de Guvern, fiind vorba, printre altele, de vouchere de vacanță de 1.600 lei pentru bugetarii cu un anumit nivel salarial, creșterea numărului funcțiilor de conducere, creșteri salariale la companiile de Stat și altele.
Parchetul European (EPPO) anchetează o presupusă fraudă legată de achiziționarea, cu bani europeni, a două remorchere pentru Delta Dunării de Jos, care s-au dovedit a fi inutilizabile pentru navigația fluvială. Prejudiciul este estimat la șapte milioane de euro.
Timișoara introduce sistem cu căsuțe pentru protejarea pubelelor în cartiere, finanțat prin PNRR
Primăria Timișoara vrea să implementeze un proiect finanțat prin PNRR ce presupune construirea a 100 de spații de colectare a gunoiului sub formă de căsuțe […]
Ce facem astăzi, 29 martie 2024, în Timișoara?
Proiecții de film, spectacol de operă, concert simfonic, atelier de dans și reîndrăgostire de sine, expoziție de fotografie, lansare de album – sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 29 martie.