Banca Mondială recomandă eliminarea scutirilor de impozit pe venit pentru IT-iști, construcții și agricultură.
În primul rând scutirile astea sunt o măsură care nici nu ar fi trebuit să fie implementată. Pentru că astfel de măsuri nu sunt decât o formă de discriminare.
Dacă IT-istul este scutit de impozit, de ce să nu fie scutit de impozit pe venit și cel care face pâine, sau lăcătușul care repară tramvaie, sau măturătorul de străzi? Pentru că aportul social al muncii acestora este la fel de important.
Istoria recentă a dovedit că acest gen de discriminări aduce mari daune celorlalți locuitori, cel puțin celor care trăiesc în același loc cu cei favorizați.
Un exemplu ar fi ceea ce s-a întâmplat în Hong Kong.
Acolo statul a spus că lasă economia să fie cât se poate de liberă, nu impozitează sau îi impozitează foarte puțin pe cei care desfășoară anumite activități.
Și astfel acel loc a devenit un paradis pentru cei care se ocupau de anumite activități, IT, finanțe, etc. Zona s-a dezvoltat foarte mult șî a apărut o clasă de locuitori foarte bogați.
Exact cum se întâmplă la noi în București, Cluj, Iași sau Timișoara.
Dar la un moment dat s-a arătat și reversul medaliei.
Nu toți cetățenii care trăiesc într-un anumit loc pot fi IT-iști, finanțiști, contabili sau mai știu eu ce.
Pentru că un oraș format doar din astfel de oameni nu poate supraviețui, mai este nevoie și de oameni care fac și vând pâine, de oameni care mătură străzile și de gunoieri care golesc tomberoanele, de șoferi care transportă mărfurile dintr-un loc în altul, de oameni care sapă șanțurile în care va fi îngropată fibra optică a IT-iștilor și de mulți alții.
Iar această majoritate este păgubită de astfel de măsuri, pentru că nu au nici venituri mari șî nici scutiri de impozite sau sporuri ca militarii, judecătorii sau polițiștii.
Într-o economie de piață, cel bogat, IT-istul în cazul nostru, face regula.
Dacă ei, bogații, își pot permite să plătească o chirie de, să spunem, 500 de euro pentru o garsonieră, chiriile pentru garsoniere vor ajunge la minimum 500 de euro.
Dar omul ăla cu papuci de plastic care mătură pe stradă, sau cel în salopetă care repară tramvaie, nu își permite o chirie de 500 de euro.
Și în acest caz se ajunge la o polarizare, vom avea o clasă care își permite să închirieze garsoniere, sau chiar apartamente cu 3 camere, și alta care va închiria un pat într-o cameră în care mai sunt încă 10 paturi închiriate.
Industria de medicamente este pe moarte pentru că scad profiturile, spune un ziar.
Eu nu cred că este chiar pe moarte, în industria de medicamente, o industrie mai profitabilă decât cea de armament și decât traficul de droguri, este loc destul pentru a scădea profiturile.
Totul este ca statele să nu se lase șantajate de marile firme farmaceutice și, mai mult, să ia măsuri împotriva șantajiștilor. Nu este greu să faci acest lucru, statele pot să-și creeze o industrie de stat a medicamentelor, să minimalizeze monopolul acestei industrii, și a industriei sănătății, că ăștia doi întotdeauna sunt complici, și chiar să-i penalizeze drastic pe cei care încearcă să șantajeze popoarele lumii în scopul de a obține un profit și mai mare.
Singura condiție ar fi ca statele să nu fie conduse de niște otrepe corupte, așa cum se întâmplă, din păcate, în prezent.
Cum să rămânem relevanți pe piața muncii în epoca inteligenței artificiale.
Nu cred că este un pericol prea mare în această privință.
Inteligența artificială poate înlocui doar o mică parte a acestei piețe.
Nu poți să bați cuie pe șantier cu inteligență artificială, nici să înlocuiești o țeavă spartă undeva sub chiuvetă și nici un scriitor care folosește un ChatGPT pentru a-și scrie cărțile nu va avea mare succes. Sunt nenumărate domenii în care este și va fi pentru mult înainte necesară prezența omului.
Și nu vorbim numai despre muncile manuale. Nici în top managementul statelor sau al firmelor nimeni nu va fi atât de idiot încât să-și lase banii sau viitorul în seama unei mașinării care în fond pune cuvinte unul după celălalt, într-o ordine care este cea mai probabilă. Da, poate se vor folosi de inteligență artificială pentru a face anumite lucruri, cum au făcut-o și până acum, dar asta nu înseamnă că ei își vor da demisia.
Dar există într-adevăr meserii care vor dispare.
Nenumărații “IT-iști” care nu știu decât să scrie numere într-un tabel vor dispărea cu siguranță. Contabilii vor dispărea. Funcționarii de la ghișee, dar și mulți alții care nu lucrează la ghișee, vor dispărea. Cei care asigură suport tehnic sau ceva asemănător în nenumăratele call-centere vor dispărea, de fapt acest proces a început de mult. Casierii vor dispărea. Muncitorii care fac operațiuni care pot fi automatizate vor dispărea, urmând să se recalifice în alte meserii, de exemplu în industria serviciilor
Se vorbește din nou despre meseriașii cei scumpi.
Da, meseriașii sunt scumpi pentru că există oameni dispuși să le dea tarifele alea scumpe, în timp ce alți oameni nu își permit să dea atât de mult.
Dar există o soluție și în această privință.
Oameni buni, în condițiile de astăzi, atât în privința resurselor disponibile cât și a modalităților de informare, există o mulțime de lucruri pe care le puteți face singuri, mai ales dacă nu vă permiteți să plătiți un meseriaș.
Cu puțină documentare puteți să vă faceți și un site web, mai ales că există aplicații care fac acest lucru aproape automat, sau puteți să scăpați de gândacii de bucătărie, sau puteți să vă reparați scaunul din bucătărie căruia i se mișcă un picior, în loc să-l aruncați pentru a cumpăra unul nou. Puteți să faceți chiar lucruri mai complicate, să știți că nu este foarte greu să faci izolația termică a unei case sau doar a unui apartament, nici să-ți pui parchet laminat nu este o problemă care să necesite neapărat un doctorat. În loc să alergi pe stradă, faci puțină muncă fizică șî te mai și alegi cu ceva care poate fi arătat cu mândrie musafirilor.
Și veți constata că în anumite situații aceste lucruri pot deveni chiar o activitate plăcută, un hobby.
Mai mult, poate că astfel de activități vor deveni noua voastră meserie dacă lucrați într-un domeniu în care peste câțiva ani nu va mai fi nevoie de oameni. Nu e o rușine să abandonezi completarea unor tabele făcute în excel, din care la nivelul tău oricum nu înțelegeai nimic și să te reprofilezi, devenind, de exemplu, îngrijitor al unor persoane care nu mai pot să se îngrijească singure. Mai ales că meseria asta nu va dispărea prea repede.
Banca Mondială recomandă Guvernului introducerea cotei progresive de impozitare şi renunțarea la scutirea de impozit pe venit pentru angajații din IT, construcții și agricultură.
Odată cu începutul războiului din Ucraina provocat de Vladimir Putin în 24 februarie 2022, relațiile bilaterale dintre Statele Unite și Rusia au coborât la cel mai scăzut nivel de la Războiul Rece. Însă există un singur loc în lume unde americanii și rușii se înțeleg foarte bine, acela fiind Stația Spațială Internațională (ISS). Acum, Rusia a anunțat că și-a extins colaborarea cu NASA și partenerii ISS, până în anul 2028.
Politico: Adevăratul motiv pentru care industria medicamentelor din Europa este pe moarte
Blocul european riscă să devină mai degrabă un importator de medicamente decât un inovator.
Avertismentul Chinei către SUA și Coreea de Sud. Oficial de la Beijing: ”Să nu se emită ameninţări”
Beijingul a avertizat joi, 27 aprilie, Seulul şi Washingtonul să nu „provoace o confruntare” cu Phenianul, după ce preşedinţii american şi sud-coreean au avertizat Coreea de Nord că se va confrunta cu „sfârşitul” regimului său, dacă îşi va folosi arsenalul nuclear, relatează AFP.
Ambasadorul chinez la Moscova: Ucraina are nevoie de o încetare a focului şi nu de noi arme
Încetarea livrărilor de arme este necesară pentru a reglementa conflictul din Ucraina – le-a declarat jurnaliştilor, miercuri, ambasadorul chinez în Rusia, Zhang Hanhui, în timpul unei vizite de lucru la Saratov, potrivit agenției ruse de stat Tass, citată de Rador.
Xi Jinping către Zelenski: Negocierile sunt „singura cale de ieșire” din război
Președintele Volodimir Zelenski a declarat că prima sa conversație cu omologul său chinez, Xi Jinping, de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina a fost „lungă și semnificativă.
Sistemul bancar taie din costuri: Deutsche Bank va concedia 800 de angajaţi
Deutsche Bank AG plănuieşte să concedieze aproximativ 800 de angajaţi din rândurile personalului superior de back-office, ca parte a obiectivului creditorului german de a genera economii suplimentare de 500 de milioane de euro (552 de milioane de dolari).
Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, și-a anulat toate aparițiile programate din cadrul campaniei electorale, pentru a doua zi consecutivă. Liderul turc urma să participe la ceremonia de deschidere a primei noi centrale nucleare a Turciei, însă va participa prin intermediul unei legături video. Președintele Erdoğan se află în mijlocul unei competiții electorale aprige, însă acum […]
Atenţionare de călătorie pentru Franţa: Circulaţie feroviară şi zboruri perturbate de grevă
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde vineri este programată o grevă care va duce la perturbarea circulaţiei feroviare şi a zborurilor.
Cum să rămânem relevanți pe piața muncii în era algoritmilor și a inteligenței artificiale
Până în anul 2025, conform unui raport al Forumului Economic Mondial, se preconizează că 85 de milioane de locuri de muncă vor fi preluate de către roboți și, totodată, 97 milioane de locuri de muncă vor fi create pe măsură ce oamenii, roboții și algoritmii vor conlucra.
Progresele tehnologice accelerate au permis automatizarea sarcinilor de lucru, astfel că, în prezent, cercetarea arată că circa 20% dintre companii urmăresc înlocuirea salariaților cu roboți.
Piața fierbinte a muncii: Apar studiile universitare de 2 ani, fără diplomă de licență
Comisia pe învățământ din Camera Deputaților a introdus joi, în proiectul Legii pentru învățământ superior, studii superioare de doi ani. Cu excepția universităților de medicină, drept și arhitectură, toate facultățile vor putea oferi programe de doar doi ani, în urma cărora absolvenții vor primi diplome ce nu sunt echivalente cu cele de licență, dar se […]
PNL a obținut venituri consistente, mult peste cele ale PSD, din închirierea spațiilor către parlamentari pentru funcționarea birourilor acestora din teritoriu.
Românii sunt dornici să pună o afacere pe picioare și caută soluții chiar și în cazurile în care nu au bani la dispoziție pentru investiții.
Fostul deputat Cristian Rizea, condamnat penal pentru corupție de Tribunalul București, a fost extrădat în România joi seară. Potrivit Inspectoratului General pentru Migrație din Republica Moldova, Rizea a fost declarat persoană indezirabilă pe un termen de 15 ani.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că sunt discuţii în coaliţie pentru a comasa unele alegeri, afirmând că peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc „să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri”.
Sute de mii de masini la mana a doua se vand in fiecare an in Romania si au fost si multe situatii in care cumparatorii s-au trezit ca au fost inselati. Autoturismul avea kilometrajul masluit sau alte daune pe care vanzatorul le ascunsese.
100.000 de lei amendă pentru RTV, pentru emisiunile despre moartea Iuliei Marin
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat postul România TV cu 100.000 de lei, cea mai mare sancțiunie în bani permisă de lege, pentru cele două emisiuni în care s-a discutat subiectul despre moartea ziaristei Iuliei Marin și care au fost reclamate, transmite Pagina de Media.
Ministerul Finanţelor a identificat aproximativ 81.000 de români – stat şi privat – care obţin lunar peste 25.000 de lei din salarii şi venituri asimilate, inclusiv din sporuri şi indemnizaţii pentru consilii de administraţie.
Mă gândesc uneori, aşa, ca să-mi dau de lucru, ce ne-am face noi, aceşti ultramoderni cu pretenţii de-a merge pe lună, dacă brusc, printr-o lovitură neprevăzută, ar dispărea televiziunea. Pur şi simplu n-ar mai exista butonul acela pe care să apeşi, declanşându-se astfel o defilare, poţi zice, interminabilă de imagini. Dacă s-ar întâmpla asta, noi, aici, ne-am întoarce în atmosfera anilor ‘50 când era lucru rar să posezi şi un radio. Mă fură puţin amintirile, n-am ce să fac. Aveam, la Topolovăţ fiind în anii aceia, un radio Tefag care mergea ca vai de el cu acumulatori. Pe parcursul zilei era linişte, dar seara, de pe la şapte, opt, tata deschidea aparatul şi pe fondul unui bruiaj infernal asculta Radio America. Eram încă prea mic atunci ca să-mi fi dat seama ce epocă de groază traversam. Pe timpul „audiţiei” se luau măsuri de precauţie, mai exact se încuiau uşile, se puneau pături la geamuri, erau lăsate perdelele. Eram complet rupţi de lume pe atunci, viaţa semănând cu un drum prin pădure ce părea mereu acelaşi, nesfârşit.
Șeful Serviciului Poliția Călare Iași, Tiberiu Cebotaru, a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală. Miercuri, 26 aprilie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au făcut două percheziții, apoi l-au condus pe Tiberiu Cebotaru la audieri.
De la scoici la diamante: O calatorie fascinanta prin istoria bijuteriilor
Bijuteriile sunt o forma de arta care ne-a fascinat inca din cele mai vechi timpuri. De la simplele pietre stralucitoare gasite pe sol, scoici de pe plajelele largi, pana la diamante pretioase si bijuteriile personalizate de azi, istoria bijuteriilor este una plina de rafinament si frumusete. In acest articol vom vedea evolutia bijuteriilor in functie de fiecare perioada a omenirii.
De-a lungul timpului, bijuteriile au fost purtate pentru diferite scopuri. In unele culturi, ele au fost folosite ca simboluri de putere si status social, in timp ce in altele au fost asociate cu credinta religioasa si spiritualitatea. In cele din urma, bijuteriile au ajuns sa fie considerate simboluri ale frumusetii si elegantei.
Timișorenii vor plăti parcarea pe încă 30 de străzi. Lista cu extinderea Timpark
Timișorenii vor plăti parcarea pe încă 30 de străzi. Lista cu extinderea Timpark
Primăria Timișoara continuă ridicarea chioșcurilor vechi, amplasate ilegal, de pe străzi
Chioșcurile vechi din Timișoara vor fi înlocuite cu altele moderne, iar toate chioșcurile amplasate ilegal vor fi ridicate de pe domeniul public. Licitația pentru 45 de amplasamente a fost aprobată recent de consilierii locali și va fi lansată într-un timp scurt.
Încă 240 de noi coșuri de gunoi vor apărea pe străzile Timișoarei
Încă 240 de coșuri de gunoi, pe lângă cele 500 montate în toamna anului trecut, vor apărea pe străzile orașului în viitorul apropiat. Acestea vor fi de culoare neagră, iar în partea de sus vor avea scrumieră.
Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a devenit un mic jucător imobiliar ”cultural”, având în administrare nouă asemenea locații, de la spații neconvenționale, la clădiri istorice și foste clădiri industriale. Prin dimensiunea lor nu sunt deloc mici, spațiile oferind oportunități cum nu mulți proprietari pot oferi pentru astfel de locații.
Te-am prins cu gunoi, ți-am luat mașina!
Cele mai mari amenzi date de Garda de Mediu Timiș au fost pentru abandonarea deșeurilor. Sumele sunt curinse între 20.000 și 30.000 de lei, iar în unele cazuri sancțiunile au fost și mai drastice. Concret, s-a mers pâna la confiscarea mijlocului de transport cu care s-au transportat deșeurle.
Mercure a lansat o nouă listă din seria „Discover Local”, iar în lista orașelor recomandate apare și Timișoara. Ghidul cuprinde punctele de atracție celebre, dar și comori neștiute. Călătorii au acces facil la itinerariile online ale obiectivelor locale, inclusiv monumente, situri de patrimoniu, galerii de artă și muzee, atracții culinare și multe altele.
Formația Eyedrops lansează noul album cu un concert la Timișoara
Trupa Eyedrops va susține un concert de lansare a albumului „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” la Timișoara, evenimentul urmând să se desfășoare vineri în 28 aprilie, de la ora 20, la clubul Manufactura. Formația și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de […]
CASTING pentru FILM DOCUMENTAR despre trupa PRO MUSICA
Asociația Culturală Salvați Patrimoniul Timișoarei organizează casting pentru un documentar artistic-muzical despre grupul timișorean ”PRO Musica”. Filmul va conține interviuri cu principalii componenți ai grupului, fragmente din concertele susținute de PRO Musica din perioada 1973-2003, dar și reconstituiri teatralizate ale unor momente care se bazează pe mărturii ale muzicienilor-colaboratori, prieteni sau admiratori ai formației.
În acest sens, în perioada 17 mai – 20 mai 2023 se organizează CASTING în vederea selectării unor interpreți, actori profesioniști sau amatori, pentru realizarea unor scene ficționale din istoria PRO MUSICA.
Formația Cargo a lansat o nouă baladă rock, „Te chem” (video)
Cargo, cea mai iubită trupă rock din România, a lansat recent o nouă piesă intitulată „Te chem”. Melodia este o baladă rock care transmite un mesaj puternic despre dorintă şi sentimente profunde şi pure. „Te chem” este o melodie cu un sound puternic, care îmbină elemente de rock cu influențe de blues și folk.
Trecerea de frontieră România-Serbia deschisă pentru cicliști în acest weekend
Bicicliștii pot merge mai departe, pe pista care leagă România de Serbia, după ce Consiliul Județean Timiș a deschis un punct de trecere a frontierei […]