Un profesor din Texas a fost concediat pentru că și-a învățat elevii că sexul este determinat de cromozomii X și Y.
Este un semnal care ar trebui să-i facă pe factorii de decizie de la noi să se întrunească încă astăzi pentru a analiza eliminarea religiei din școli.
Pentru că altfel, la așa ceva se ajunge.
Și încă ceva, părinții și elevii nu prea ar trebui să dicteze regulile în școală. Școala trebuie să fie un organism cu reguli riguroase, stabilite de oameni care se pricep, nu de părinți și nici de copiii lor dintre care, este și cazul părinților și al copiilor, mai mult de jumătate nu înțeleg ce au citit.
Un nou termen a apărut în economie, “Inflația din lăcomie”.
Se dovedește încă odată că “piața” nu le poate rezolva pe toate și întotdeauna calea de mijloc este mai bună. Poate că soluția ar fi o piață controlată, care să asigure acoperirea tuturor cheltuielilor și un profit onest dar limitat.
S-a rezolvat cu pensiile speciale, adică, în clasicul stil românesc, nu s-a făcut nimic.
Nici măcar în cazul parlamentarilor, pentru că legea se va întoarce la Senat, după care va fi atacată la Curtea Constituțională.
Un domn al cărui nume este Nicolae Radu, și care se pare că este pregătit în domeniul informațiilor, a combaterii terorismului și într-o altă mulțime de lucruri își pune niște întrebări.
Ar fi bine să citiți și voi ce întrebări își pune omul ăla. Poate ar fi bine să vă puneți și voi tot felul de întrebări.
E bine să-ți pui întrebări, să crezi ce ți se spune și să ai certitudini e rău.
Gardienii din penitenciare ies în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor luate în privința pensiilor militare. Ei spun că aceste măsuri ar fi un act de trădare.
Mă întreb cum se poate numi o acțiune în care o instituție de forță dorește să impună, în interesul propriilor membri, niște măsuri care sunt în detrimentul propriului popor, al celor care ies la pensie la 65 de ani și cărora pensia le este calculată strict în funcție de cât au contribuit la fondurile de pensii.
Modul în care Ion Cristoiu descrie în textul său cum diferitele popoare abordează iubirea mi-a adus aminte de Slavoj Žižek care analizează caracteristicile diferitelor popoare în funcție de felul în care este construit vasul de la toaletă în țările respective.
Merită să citiți și textul lui Cristoiu, la fel cum merită să ascultați una sau mai multe conferințe ale lui Slavoj Žižek, le găsiți pe YouTube.
***
Colegiul St. Philip’s din San Antonio, Texas l-a concediat pe unul dintre profesorii săi de biologie pentru că și-a învățat studenții că sexul este determinat de cromozomii X și Y.
Practica prin care companiile îşi majorează preţurile într-o proporţie mai mare decât este justificată de creşterea costurilor a avut un impact mai mare asupra inflaţiei generale din semestrul al doilea al anului trecut, relevă o analiză recentă a băncii centrale a Ungariei (MNB), potrivit Budapest Business Journal.
O femeie a dat în judecată AstraZeneca. Ce simptome a avut după ce s-a vaccinat
O femeie din Germania dă în judecată compania farmaceutică AstraZeneca solicitând daune în valoare de cel puţin 150.000 de euro pentru durerea şi suferinţele prin care a trecut după ce a fost vaccinată cu vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19, transmite luni DPA.
Șarada Titan sau despre cum banii tâmpesc
Tragedia bogătașilor lumii din adâncurile Oceanului Atlantic, morți într-o cochilie de fibră de carbon și metal rar, ar putea fi numită generic Șarada Titan, numele vehiculului de sinucidere cu bani grei.
Să dai 250.000 de dolari, să semnezi un document, prin care îți asumi moartea (doar pe prima pagină apărea de trei ori cuvântul îngrozitor), să nu iei în seamă riscurile, asta da tâmpenie cât casa!
Domnia și prostia se plătesc, avea să spună mai mereu bunica mea.
De ce să ne batem joc de o tragedie? Nu suntem prea cinici? Știm că șarada e un joc, un fel de ghicitoare? Dar ce s-a întâmplat de fapt?
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale, actul normativ urmând să se întoarcă la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Senat. Deși Coaliția anunțase un impozit de 30%, în cele din urmă a fost păstrată varianta inițială, iar pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%. În noul proiect de lege, parlamentarii Puterii au adoptat mai multe amendamente care să ofere unele garanții magistraților și militarilor că nu se vor schimba prea multe în următorii cinci ani.
O documentare Libertatea arată că peste 9.300 de cadre militare din cadrul MAI, MApN sau SRI s-au pensionat la vârsta medie de 45 de ani, în ultimii cinci ani, după ce au fost trecute în rezervă, ca urmare a clasării „apt limitat” sau „inapt” de către comisiile medico-militare. Persoanele în cauză au beneficiat de prevederile unui articol din legea pensiilor militare aprobate în 2015.
Războiul din Ucraina se încheie! Ce se întâmplă cu „Armata Wagner”?
După aproape 500 de zile de la declanșarea războiului în Ucraina, preocuparea pentru controlul resurselor și pentru preluarea piețelor de desfacere a produselor petroliere deschide ușa negocierilor!
Polițiștii de penitenciare ies în stradă, în fața Parlamentului României
Polițiștii de penitenciare reprezentați de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) protestează în fața Parlamentului (Parcul Izvor), marți, 27.06.2023, de la ora 11:00, împotriva măsurilor luate de parlamentari referitoare la pensiile militare. Sindicatele din penitenciare acuză clasa politică că „a renunțat la suveranitatea României pentru 1,4 mld. de euro, fără a conștientiza că prețul trădării guvernanților de azi va fi plătit înzecit de către românii de mâine”.
Fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, a scăpat „basma curată” de acuzațiile din primul dosar al achizțiilor frauduloase din timpul pandemiei pentru că această companie nu este autoritate contractantă, deci nu trebuie să organizeze licitații publice, notează judecătorii în motivarea deciziei de achitare pentru abuz în serviciu. Ziare.com arată cum a ajuns Adrian Ionel de la aproape 7 ani de pușcărie în primă instanță la o condamnare de 1 an cu amânarea executării …
Jumătate dintre elevi nu înțeleg nici semnele de circulație
A doua ediție a „Raportului privind nivelul de literație al elevilor din România”, lansat de platforma de testare digitală standardizată BRIO cu sprijinul Asociației pentru Valori în Educație (AVE), demonstrează că doar 11% dintre copiii noștri din clasele I-VIII au capacitatea de a localiza, înțelege și sintetiza informația dintr-un text scris. E clar, viitorul nu sună deloc bine!
Ion Cristoiu: Plăcerea lui Caragiale de a descoperi texte imbecile
ADI-ul pentru animale fără stăpân prinde contur în Timiș
ADI-ul pentru animale fără stăpân prinde contur în Timiș
Constetațiile depuse de două societăți comerciale împotriva demolării construcțiilor pe care le aveau pe baza sportivă Electrometal, de pe malul Begăi, au fost respinse de Tribunalul Timiș. Primăria Timișoara a anunțat că a avut succes în primă instanță în această dispută.
Tribunalul Timiș a respins ca fiind neîntemeiate cererile de suspendare formulate de SC H-Doc Resort SRL și Seven Club Management SRL. asupra cărora au fost dispuse măsuri de demolare a construcțiilor care ocupă domeniul public.
Primăria Timișoara face dezbatere publică pe tema regenerării urbane a zonei Piața Mocioni
Proiectul ,,Regenerare urbană – Zona Piața Mocioni” ajunge în etapa dezbaterii publice. Întâlnirea va avea loc joi, 29.06.2023, începând cu ora 17:00, în sala de festivități „Preot Ioan Imbroane” a Parohiei Iosefin, Piața Alexandru Mocioni 9 (Küttl),
Acțiunea este organizată împreună cu proiectantul Total Business Land SRL. Sugestiile și propunerile timișorenilor venite în urma prezentării din 7 iunie au fost colectate și integrate în proiect.
Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea revine pe scena Operei din Timișoara
Adriana Lecouvreur de Francesco Cilea revine pe scena Operei timișorene vineri, 30 iunie 2023, ora 19:00, cu o distribuție de excepție sub bagheta maestrului Gabriel Bebeșelea. Spectacolul prilejuiește debutul sopranei Paula Iancic în rolul titular, iar tenorul Teodor Ilincăi întruchipează personajul Maurizio, Conte de Saxa. Rolul Prințesei de Bouillon va fi interpretat de mezzosoprana Ramona Zaharia, consacrată internațional pe unele dintre cele mai mari scene lirice. Distribuția este completată de: Dan Patacă – Michonnet, Cristian Bălăşescu – Abatele de Chazeuil , Octavian Vlaicu – Prinţul de Bouillon, Diana Chirilă (debut) – Domnişoara Jouvenot , Gabriella Varvari – Domnişoara Dangeville, Iulian Ioan Iosip – Quinault, Marius Zaharia – Poisson, Mugurel Chirilă – Majordomul.
O poveste de dragoste libertină, de rivalitate de scenă între actrițe, de afaceri de stat și politică la nivel înalt, de tensiuni și gelozii între femei îndrăgostite, o comedie cu intrigă, care ia forma unei drame sentimentale, toate acestea sunt ingredientele spectacolului care va închide stagiunea 2022/2023.