La anul va veni nota de plată.
O notă de plată mai dureroasă decât cred mulți dintre noi.
Pentru unii va veni direct, oamenii ăia își vor pierde locurile de muncă, iar consecința va fi că nu vor mai avea nici bani să-și plătească ratele la casă, sau chiriile, sau ratele la mașină și multe altele.
Iar la alții nota de plată va veni indirect, pentru că degeaba le va crește salariul sau pensia dacă oamenii vor cumpăra mai puțin cu banii ăia.
Într-un articol pe care-l puteți citi mai jos se vorbește despre judecătoarea Adriana Stoicescu.
Se spune acolo că în postările dânsei sunt trimiteri cu conotație sexuală, că face propagandă Kremlinului, se mai sugerează și că a avut tot felul de relații neprincipiale, chestii din astea.
Nu am mai citit așa ceva de când cu doctorița aceea din Oradea, pe care o porcăiau tot felul de atoateștiutori, ca să nu spun idioți, că nu e corect politic, cu toate că era unul din foarte puținii medici care avea dreptate în ceea ce spunea.
De fapt în postarea aceea de pe Facebook despre care se pomenește în articol se vorbește despre cu totul altceva decât despre pensiile speciale, dar, așa cum spunea altă dată chiar Adriana Stoicescu, așa cum am spus și eu de nenumărate ori, omenirea s-a prostit și unii, mult prea mulți, chiar dacă înțeleg cuvintele nu mai înțeleg sensul, ideea, unui text.
Probabil că oamenii ăia nu vor înțelege nici că nu despre Adriana Stoicescu scriu acum.
Eu risc să recunosc că în general îmi place ce spune doamna Stoicescu, cu mici excepții.
Îmi place și că are curajul de a spune ceea ce crede, lucru care se întâmplă în tare puține cazuri.
Cu pensiile astea speciale, este adevărat că doamna Stoicescu le cam pomenește des.
Dar asta cred că este ceva care ne caracterizează pe aproape toți, chiar dacă nu avem cu toții pensii speciale:
„Cum dracu umblă minunea aia de fată cu individul ăla care arată ca porcul, în timp ce eu care sunt frumos și deștept nu prind așa o bucățică?”
„Să fie capitalism adevărat, să se dea fiecăruia numai cât merită. Bineînțeles asta e valabil pentru alții, nu e cazul nostru, nouă să ni se dea”.
„Să se facă aer curat, să eliminăm poluarea, dar să se facă la ceilalți, pentru că eu sunt o persoană foarte specială și nu pot să renunț la căcatul ăla de mașină cu care merg la serviciu”.
„Să se taie salariile, dar ale celorlalți, nu al meu, pentru că eu chiar îl merit”.
„Să se taie pensiile speciale, ale judecătorilor, procurorilor și care or mai fi, dar nu ale polițiștilor, că astea ale noastre, chiar dacă nu am plătit contribuții pentru ele, nu sunt chiar atât de speciale”, spune polițistul.
Și revoluționarii spun să se taie privilegiile celor care beneficiază de ele, dar nu pomenesc nimic despre privilegiile alea de care au beneficiat ei timp de zeci de ani, de multe ori nemeritat, și chiar dacă sunt meritate, dă-o dracului, ai intrat în Opera aceea pentru câteva ore, cât ai vrea să te răsplătească patria pentru că ai fost acolo?
Tânărul care chiar s-a întors de la Oxford sau de la Harvard vorbește și el despre securiști și hoți, dar nu se întreabă de unde au avut ta-su bani să-l trimită la școlile alea scumpe. Sau de unde a avut bani să-și cumpere în anii ’90 o fabrică, în condițiile în care nimeni din țara asta, fără nici o excepție, nu avea decât cel mult o casă și o mașină.
Vorbeam mai sus despre omenirea care s-a prostit.
Bineînțeles că eu nu fac parte din acea categorie, doar ceilalți sunt așa.
***
La patru ani de la izbucnirea pandemiei de Covid, în SUA se aduc acuzații de falsificare a adevărului de către oamenii de știință, iar dr. Fauci este arătat cu degetul pentru că a ținut cu „big pharma”.
Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea avertizează: „A cere acum în plus scutiri, nu ştiu ce măriri şi aşa mai departe, când toată lumea ştie foarte bine că la anul va veni nota de plată, să adânceşti acum dezechilibrele, mi se pare o speranţă deşartă că va fi altcineva care va plăti şi tu vei scăpa de nota de plată”.
România are, potrivit lui Lazea, cel mai mare deficit de cont curent, în rândul statelor OECD, și este pe locul II de la coada clasamentului în ceea ce privește deficitul bugetar.
„La anul va veni nota de plată”
Ce a arătat economistul-șef al BNR, vorbind la conferința anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR):
- „La inflaţie, dacă am intra luna aceasta, noi am fi pe locul 4 din coadă. O mai mare inflaţie decât noi au la nivelul lunii trecute Turcia, 68%, Columbia, 7,4%, şi, surprinzător, Islanda, 6,8%. Deci, am fi a patra din coadă”
- „La deficitul bugetar, prognoza revistei The Economist spune că un singur stat va avea anul acesta un deficit de peste 6%, şi acesta e SUA, 6,1%. România ar fi mână în mână cu Statele Unite pe ultimul loc în cadrul OCDE cu deficitul bugetar în acest an. Mai rău decât Turcia, care ar avea un deficit de 4,6% din PIB, mai rău decât Columbia, deficit 5,1%, mai rău decât Mexic, deficit 4,7%”.
- „La deficitul de cont curent, România ar fi pe ultimul loc, cu 6,5%”
- „La creşterea economică, am sta bine, fiind în grupul fruntaş cu 2,5%, fiind întrecuţi de Turcia, cu 4%”.
„Eu mă întreb: cei care acum solicită noi facilităţi fiscale, salarii, nu ştiu ce, ştiind bine în mintea lor că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă? Adică, chiar aşa, ei îşi închipuie, cei care solicită acum repede, că e an electoral, îşi închipuie că ei nu vor plăti cu atât mai mult anul viitor? Speră ei că la anul nota de plată va fi achitată de alţii?
Asta e întrebarea mea. Deci, a cere acum în plus scutiri, nu ştiu ce măriri şi aşa mai departe, când toată lumea ştie foarte bine că la anul va veni nota de plată, să adânceşti acum dezechilibrele, mi se pare o speranţă deşartă că va fi altcineva care va plăti şi tu vei scăpa de nota de plată”, a mai spus Lazea.
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE
România, a patra lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE, arată datele actualizate azi de Eurostat. Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie.
Toată lumea se plânge de salarii și de prețuri prea mari. În mediul online sunt frecvent dezbătute cazuri concrete în care unii români cu venituri decente spun că banii ajung cu greu de la o lună la alta, deși nu sunt puțini.
Legea pentru combaterea evaziunii fiscale (241/2005) a fost modificată. Astfel, prin Legea Ciolacu-Ciucă (126/2024) care îi scapă de închisoare pe evazioniști a mai fost introdus un lucru, respectiv faptul că persoanele care își creditează firmele pentru plata unor sume de bani din omisiunea evidenţierii în actele contabile riscă închisoarea. Noua prevedere spune că riscă între 3 și 10 ani.
Ion Cristoiu: Mîndria de a fi carne de tun?!
Adevărul din spatele cortinei! Timișoara și alte șase orașe produc jumătate din PIB-ul României
România a recuperat anual, în medie, două puncte procentuale din decalajul față de media europeană. În anul 2000, PIB-ul pe cap de locuitor al României (la paritatea puterii de cumpărare) era de aproximativ 25% din media UE, iar în prezent acest indicator depășește 75%, a spus joi seara Csaba Balint, membru în Consiliul de Administrație al BNR, la conferința anuală a Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România.
În parcul Pădurice va avea loc un nou Picnic Atipic
Ideea picnicului organizat în parcul din zona Dacia va fi repetată, de această dată în parcul Pădurice. Organizația de Management al Destinației Timișoara, în colaborare cu Asociația Patronală Horetim, organizează un nou eveniment în aer liber pentru toate vârstele. Picnic Atipic va avea loc duminică, 19 mai, între orele 11:00 și 15:00, când timișorenii sunt invitați…
TIMISOARA. Un nou weekend efervescent, cu evenimente pentru întreaga familie vă așteaptă la Iulius Town Timișoara. La Retro Parada vei descoperi 10 mașini de colecție, iar în cadrul Florall – Festivalul Artei Florale sunt pregătite aranjamente realizate din mii de flori. În Iulius Town am pregătit și provocări pentru copii: la Caravana Dințișorului își pot […]
Primele locuri de parcare amenajate în Lipovei în locul fostelor garaje sunt gata
Peste 100 de locuri de parcare au fost amenajate în zona Lipovei, în cadrul programului Primăriei Municipiului Timișoara de amenajare de locuri de parcare în cartiere, pe locul vechilor garaje. Astfel, pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au fost amenajate 32 de locuri de parcare, iar pe strada […]
Ce facem astăzi, 18 mai 2024, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri, expoziții, proiecții și spectacole de teatru.