Oana Zăvoranu, la un pas să-și recupereze apartamentul de lux vândut pe nimic la îndemnul ghicitoarelor
Vedeți voi ce nedreaptă este lumea asta, paștele mamii ei de lume.
În timp ce femeia asta nu mai știe ce să facă cu banii, dar o duce mintea exact până la poarta vrăjitoarelor, la șaormeria din apropierea locuinței mele lucrează, cel puțin lucra încă săptămâna trecută, o fată care vorbește și citește curent în 4 limbi străine. Și mai și seamănă leit cu Mia Khalifa.
La fel e și cu Rică Răducanu.
Păi fotbalist ca ăsta nu a avut România niciodată înaintea lui, și nici nu o să aibă mult timp de acum înainte.
Iar ăstia, machedonii, în loc să-i cumpere 100 de costume, să-i pupe mâna la intrare, nici măcar nu l-au invitat la nunta aia de la televizor.
Asta e treaba cu codul genetic, poți să te îmbraci și în purpură și aur, din ciobani tot ciobani ies.
Mai este în presa de ieri un articol cu un fotbalist, unul pe care mă-sa mai bine îl lepăda în toaletă și trăgea apa după el. Cum de altfel art fi trebuit să procedeze și mamele politicienilor care au votat mizeria aia cu urșii, că nu e mare deosebire între cele două întâmplări.
Domnul Ciolacu se va întâlni cu experti de la Google pentru a beneficia de experiența lor, pentru a implementa proiectele românești de e-guvernare.
Mie îmi place tare mult de Google, oamenii ăia au făcut pentru omenire cât nu au făcut toți regii, împărații și politicienii în întreaga istorie a omenirii.
Dar eu cred că domnul Ciolacu nu înțelege o chestie:
Nouă nu experiența unor IT-iști ne lipsește, la e-factura sau la altceva.
Problema este că IT-iștii ăia se pricep la programare, la proiectarea unor aplicații informatice, la chestii de genul ăsta. Dar ei nu știu contabilitate, nu știu cum funcționează lucrurile într-o întreprindere mare sau mică.
Aici ar fi nevoie de experiența unor experți.
Din păcate experții ăstia nu prea există, un absolvent de facultate nu știe cum funcționează, de exemplu, butica din colț, de unde se cumpără marfa, cine aduce această marfă, cine răspunde de ea în diversele etape de transfer a proprietății, cum se stabilește prețul de vânzare…
Sau, un IT-ist, indiferent de cât de bun ar fi în domeniul său, nu știe ce ar trebui să conțină un sistem informatic destinat evidenței pacienților.
Eu de exemplu cu toate că nu sunt un profan în IT și în domeniul economic nici măcar nu îmi imaginez de unde știe Shaber, un cunoscut care are în permanență vreo 20000 de produse în magazin, ce trebuie să aducă astfel încât oamenii să găsească în permanență ce au nevoie în acel magazin, în primul rând, și să nici nu-i rămână banii blocați în marfă nevândută, în al doilea rând.
De genul ăsta de experiență avem noi nevoie, pentru că dacă nu-i ai pe ăstia nu are nici cine să-i învețe pe IT-iști ce trebuie să facă.
Discutam zilele trecute cu un tip care se prezenta ca expert în e-guvernare.
Din păcate omul ăla nu avea nici cel mai mic habar despre ce vorbea.
Asta e problema noastră, nu IT-iștii de la Google.
Soluția ar fi să facem o echipă multidisciplinară, în care Frații Dedeman să-l delege pe omul lor care se ocupă de magazinele alea, dar tot acolo să participe și niște buticari, și un mic patron care are un atelier de tâmplărie pe undeva, niște contabili din ăia adevărați, mai bătrâni, cu ochelari și care poartă după ei o geantă din piele de porc, nu din ăia care dau click-uri pe un program oarecare, să fie acolo și cineva care înțelege cum merg lucruile pe un șantier și bineînțeles niște IT-iști care le arată ălora dimineață ce a iesit în urma discuțiilor de aseară.
Iar rezultatul să fie un sistem pe care îl poate folosi fără resurse suplimentare și buticarul, și ăla de pe șantier, și cei din magazinele imense, și contabilii, iar statul să aibă și el toate informațiile necesare.
Pe de altă parte, sper că domnul Prim-Ministru a înțeles că Google Cloud nu este nimic altceva decât un calculator al lui Google, și că acolo nu trebuie să ajungă informații sensibile despre economia României, despre apărare sau altele de genul acesta.
Cu ursul, ne lămurește Liviu Mihaiu, pe Facebook, dar și nenumărate articole din presa ultimelor 24 de ore:
Când medicamentele nu mai sunt bune de nimic nici măcar la agenții de influență ai SUA din Ro.
Ca să ințelegeți cum stă treaba, de fapt.
1. Există un „plan național pentru conservarea ursului brun” din 2018 la min Mediului. Cu toate măsurile practicabile. Nu s-a aplicat un minut.
2. Romsilva face o avere din exportul mâncării urșilor in Germania, de exemplu. Dada, fructe de pădure. Alea pe care le mai vând și românii pe marginea șoselelor.
3. Presa primește de la partidele la putere peste 60% din banii pe care i primesc la partide conform legii electorale. Banii ăștia sunt pentru „mukles” și pentru ca opoziția să fie de vină.
4. Nimeni nu știe câți urși sunt in Românai. unii zic 10.000 alții 4000.
5. Uite așa de vină sunt ongiștii „criminali” care apără flora și fauna României. Și, cum e Gabriel Păun, care au suferit atentate la viața lor având domiciliu ascuns in Austria. Și cum Austria e cu rușii, și ongiștii sunt putiniști. Logic, nu!!?
Un alt text interesant pe care l-am descoperit pe Facebook este cel al lui Costi Rogozanu:
Ceaușescu Selly a convins zeci de mii de tineri să vină într-un țarc și să se lase taxați la sânge pentru fiecare pas pe care îl fac. Vrei să te simți bine? Atunci nu se poate dacă nu cheltui alocația pe doi covrigi. Aceasta e marea lecție. Lecția secundară e că Selly a înțeles că aceste businessuri se fac cu sprijin serios de la stat. Și uite așa a reușit să bage și Ministerul de Interne cu diviziile antidrog în joc, cu cheltuieli publice adiacente, desigur, la pachet cu un gen muzical care e 90% cu și despre droguri. Kalifa cu un joint pe scenă era de așteptat. Ce nu era de așteptat era să apară pe o scenă pe care s-au afișat și Ceaușescu cel mic împreună cu o duzină de polițai explicând ce mediu safe a găsit el pentru copii. Dar ăsta e Selly, știe să fie și cu polițiștii în conferință, și cu Andrew Tate pe scenă. Amestec de polițienism și afacerism din ăla dur, japcă pe litoral cu șezlonguri. Nu e prima oară când Selly încearcă să se lipească de bani publici, a luat o finanțare de la Guvern, apoi s-a plâns că i-a dat statul țeapă. I-a dat țeapă și apoi a apărut cu MAI partener. S-a implicat în tot felul de acțiuni, că doar a vorbit și în numele tineretului românesc la o reuniune NATO pentru tineri. Mă mir că n-a făcut și recrutări pentru războiul din Ucraina la festival.
Selly Ceaușescu e cool pentru puști, e și pus pe stors bani, la braț cu horeca, susținut din spate de Poliția Română. Cam asta a fost imaginea, cam asta a fost lecția principală „Beach, please!”. Cum să faci un ban grămadă și să ai și un Andrew Tate pe scenă, figură interlopă care a sedus la greu publicul masculin cu mintea sub 13 ani.
Când îl văd pe Selly Ceaușescu, îmi amintesc cu nostalgie de Vântu, Patriciu sau Voiculescu, cei care musteau de filozofie hipercapitalistă de care propagă și Selly, dar măcar nu scoteau albume și filme și nu făceau festivaluri.
Iar cea mai importantă știre locală este că se pregătește licitația pentru minunatul stadion.
Singura problemă este că nimeni nu are nevoie de stadionul ăla, în afară de politicienii care se vor lăuda cu el și care probabil vor încasa și parandărătul. Stadionul ăla va folosi orașului exact cum îmi folosește mie să am un Rolex la mână când mi-e foame.
Vremea stadioanelor a cam trecut.
Dar politicienii ăia vor fi votați pentru că, așa cum a spus Jorge Luis Borges:
***
Banii pun sănătatea în pericol. Oamenii bogați se confruntă cu un risc mai mare de cancer
Oamenii bogați prezintă un risc genetic mai mare de cancer decât cei săraci, arată un nou studiu realizat de Universitatea din Helsinki, în cadrul căruia a fost examinată relația dintre statutul socio-economic și o serie de boli, potrivit New York Post.
Kenya acuză Fundația americană Ford că a pus la cale protestele violente
Președintele kenyan William Ruto a acuzat Fundația americană Ford de incitare la proteste în masă în țară, scrie publicația locală Standard. „Îi cunoaștem pe cei care sponsorizează violența și vreau să-i chem la răspundere pe toți cei care sunt în spatele anarhiei din Kenya. Dacă ei, Fundația Ford, nu sunt interesați de democrația din Kenya, ei […]
Complexul american de stat – mass-media intensifică războiul din Ucraina
Civilii plătesc prețul în timp ce elitele occidentale aplaudă un război de neînvins.
Resentimente crescânde față de mobilizarea din Ucraina. Atac cu grenadă asupra unui centru de recrutare
În timp ce Kievul încearcă noi strategii de atragere a voluntarilor, nu toți ucrainenii sunt convinși, iar un individ a atacat cu o grenadă în noaptea de duminică spre luni un centru militar de recrutare din Busk, în vestul Ucrainei, a anunţat poliţia, atac survenit în plină campanie de mobilizare pentru reînnoirea rândurilor armatei, relatează AFP.
Scrisoarea prin care peste 50 de laureați ai Premiului Nobel cer încetarea războiului din Ucraina
Publicația rusească Novaya Gazeta, al cărei redactor-șef a fost distins cu premiul Nobel pentru pace în 2021, a publicat o scrisoare deschisă pentru încetarea războaielor și salvarea planetei de schimbările climatice. Cei 51 de semnatari sunt laureați ai Premiului Nobel.
Câți ucraineni sunt în favoarea negocierilor de pace cu Rusia (sondaj)
Peste 43% dintre ucraineni sunt de acord cu eventuale negocieri cu Rusia, 35% se opun, în timp ce 21% s-au declarat indecişi, potrivit acestui sondaj realizat de renumitul institut de cercetare Razumkov din Kiev, la solicitarea publicaţiei Zerkalo nedeli, relatează DPA, potrivit Agerpres.
O țară NATO nu vrea să livreze avioane de luptă Ucrainei. Care este motivul din spatele acestei decizii
Ucraina nu va primi avioane de luptă din Germania, a decis, luni, 15 iulie, guvernul acestei țări după ce liderul opoziţiei, Friedrich Merz, din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU, de centru-dreapta), a declarat că sprijină această idee, potrivit DPA.
Dosarul lui Donald Trump privind documentele secrete găsite în baia sa după ce a părăsit Casa Albă a fost respins
Un judecător american din Florida a respins luni dosarul penal în care Donald Trump este acuzat că deține ilegal documente clasificate după ce a părăsit funcție de președinte, oferindu-i fostului lider de la Casa Albă o altă victorie legală majoră în timp ce vizează obținerea unui nou mandat prezidențial, relatează Reuters.
În această decizie care reprezintă o victorie uriașă pentru fostul președinte, judecătorul Aileen Cannon acceptă o cerere din partea avocaților săi și anulează procedura declanșată în Florida.
Potrivit acesteia, procurorul Jack Smith, care conduce acuzarea, a fost numit ilegal în rolul său și nu avea autoritatea de a depune dosaorul.
BlackRock continuă să crească: Cel mai mare manager de active din lume gestionează acum fonduri în valoare de peste 10 trilioane de dolari
Suedia se va abține la votul de luni al statelor UE privind instituirea de taxe vamale provizorii pentru vehiculele electrice din China
Suedia se va abține la votul de luni al statelor membre ale Uniunii Europene privind instituirea de taxe vamale provizorii pentru vehiculele electrice din China, a declarat, luni, pentru Reuters Johan Forssell, ministrul pentru cooperare pentru dezvoltare internațională și comerț exterior. Uniunea Europeană impune taxe vamale provizorii de până la 37,6% pentru vehiculele electrice importate […]
Adolescenții dependenți de tehnologie petrec mai puțin timp afară decât deținuții. Își verifică telefonul de peste 400 de ori pe zi
Timpul pe care unii adolescenți ajung să îl petreacă în fața ecranelor este între 14 și 16 ore, reiese dintr-o analiză a Asociației ALIAT, citată de Agerpres.
În cadrul proiectului, a fost analizat comportamentul de consum al unui grup de elevi cu vârste 13 și 15 ani. „Am obţinut nişte rezultate surprinzătoare când vine vorba de consumul de ecran. Îşi verifică telefonul de 434 de ori, în medie, pe zi. Dacă ne luăm după anumite cercetări rezultă că prizonierii stau mai mult timp afară decât adolescenţii”, a declarat, pentru Agerpres, Daniela Clismescu, asistent social în domeniul adicțiilor.
Specialiștii atrag atenția asupra efectelor nocive ale consumului mare de tehnologie, principalele probleme fiind sedentarismul, tulburarea alimentară, tulburarea de somn sau chiar insomnia. De asemenea, prin lipsa interacțiunii cu cei din jur în mediul real se ajunge la izolare socială.
Nicolae Ciucă anunţă că va candida pentru funcţia de preşedinte al României: ”În acest moment” un proiect privind un candidat comun al PNL şi PSD ”nu mai poate să se deruleze”
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, precizând că va merge în filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa. El este de părere că ”în acest moment” un proiect privind un candidat comun al PNL şi PSD ”nu mai poate să se deruleze”.
Mircea Geoană dă de înțeles că va candida la alegerile prezidențiale: „Sunt tot mai convins că acest summit NATO nu a fost ultimul meu summit”
Mircea Geoană se arată convins că summit-ul NATO de la Washington, la care a participat în calitate de secretar general adjunct al NATO, va fi ultimul la care a luat parte în această calitate, dar nu şi ultimul summit al NATO la care participă.
Guvernul a semnat un memorandum cu Google. Ciolacu: „Ne-am asumat operaţionalizarea cloud-ului guvernamental”
Premierul Marcel Ciolacu a primit luni, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Google, care a semnat cu Guvernul României un memorandum de înţelegere în contextul proiectelor
Google accelerează discuţiile pentru un centru de date de mari dimensiuni în România, un proiect care poate ajunge la investiţii de 1-2 miliarde de dolari. Tatonări şi de la rivalii Microsoft şi Amazon. „Se discută aplicat, cu proiecte pe masă, cu terenuri pretabile pentru dezvoltare şi care corespund ca putere electrică disponibilă, conectivitate“
După mai mulţi ani de tatonări conduse de giganţii americani Google, Microsoft şi Amazon – cei mai mari jucători globali de pe piaţa de cloud computing – privind o investiţie într-un centru de date de mari dimensiuni în România, un proiect de 1-2 miliarde de dolari, Google pare a fi mai aproape de un asemenea anunţ, în condiţiile în care compania a accelerat frecvenţa discuţiilor cu oficialii guvernamentali din România. Ieri chiar şeful Google Cloud, Thomas Kurian, a zburat din California direct la Bucureşti pentru a se întâlni cu premierul Marcel Ciolacu.
Cât de rupți de realitate sunt guvernanții noștri?
În timp ce Domnul Ciucă marchează și e bucuros și mândru că Google și Microsoft vor să construiască două centre de date, un subaltern de al său, Ministrul Energiei – ne avertizează și solicită să nu băgăm mașina de spălat în priză după ora 18 pentru că sistemul nu face față. Populația de rând credea până acum că Guvernul este rupt de realitate, dar aparent bucăți din Guvern sunt rupte unele de altele (pe principiul ”nu știe stânga ce face dreapta”).
Comportamentul Guvernului în minunata zi de Luni, 15 Iulie 2024 este ca al unei găini fără cap. Ceri populației să reducă consumul de curent pentru că nu este suficientă producție, dar pe cealaltă parte anunți cu mândrie că Romania va găzdui două centre de date de zeci sau poate sute de MW putere instalata.
Statul a spart în 6 luni bugetul pe tot anul. „Pușculița lui Ciolacu”, golită din nou, cu 855 de milioane de euro, într-o singură zi
4.190.000.000 de lei este suma pe care Guvernul Ciolacu a alocat-o, săptămâna trecută, de la Fondul de rezervă bugetară, pentru suplimentarea bugetelor pe anul 2024 ale Ministerului Finanțelor, Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Externe. Finanțele au primit 328 de milioane, din care cea mai mare parte sunt destinate acoperirii plății ajutoarelor de stat instituite pentru a compensa unele creșteri de accize. Apoi, fondurile vor fi folosite de ANAF pentru finanțarea activității și pentru plata evaluatorilor care examinează bunurile mobile și imobile sechestrate. Ministerul Sănătății a rămas, practic, fără bani de salarii, la mijlocul anului, primind cea mai mare alocare – peste 3,8 miliarde de lei. Numai în lunile iunie și iulie 2024, Executivul a scos din rezerva bugetară peste 1,5 miliarde de euro.
Parlamentul dă liber împușcării a peste 400 de urși în acest an. „Vânătorul este unicul îndreptățit să aibă grijă de fauna sălbatică”. Opoziția critică legea
Camera Deputaților a adoptat luni, 15 iulie, modificarea Legii vânătorii prin introducerea unor noi cote de prevenție și intervenție la ursul brun. Astfel, nivelul de prevenție, adică numărul urșilor vânați la liber în acest an, va fi de 426 și se împarte între fondurile cinegetice.
Legea urșilor: date concrete, exemple ratate și beneficiarii reali. „N-am o problemă cu aplicarea măsurilor, dar nu veni la mine să mă prostești” – Interviu
Deputații au fost convocați luni, 15 iulie, în sesiune extraordinară, pentru adoptarea “legii urșilor” care să permită eliminarea mai ușoară a animalelor agresive. De fapt, este strict o lege în favoarea vânătorilor, afirma Codruț Feher – vicepreședinte al Asociației Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, singurul ONG din România care a avut o cauză la CJUE.
M-am săturat de urși și de „drogați“
După 35 de ani de competenți am ajuns la niște răspunsuri de politici publice foarte simple: cum omorâm, cum arestăm, cum băgăm la pușcărie? Vorbind aici de „drogați“ sau de urși. Prima pornire guvernamentală: deci câți trebuie uciși?
Puterea de azi e un răspuns isteric, de găină decapitată. E o pornire imbecilă, un instinct de a tăia ceva, de a rupe, de a suprima. Creierul pare ultima opțiune pentru ea. Să apeleze la specialiști e o glumă, să înțeleagă e plictiseală. „Drogații“ și urșii nu sunt probleme de azi, însă răspunsurile Puterii au fost invariabil imbecile, în lipsa oricăror consultări cu oameni consistenți academic. Sunt astfel de oameni, doar că niciodată ceea ce spun ei nu ajunge să fie inclus în vreo strategie de politici publice.
Ce riscă România din partea Comisiei Europene după adoptarea legii care permite vânătoarea la urși. Aproape 100.000 de români au semnat o petiție
România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene pentru vânătoarea de urși, avertizează Gabi Păun, reprezentantul Agent Green. Asociația condusă de Păun a inițiat o petiție împotriva acestui proiect de lege, semnată de aproape 100.000 de români.
Rică Răducanu nu a fost invitat la nunta lui Ianis Hagi: „Machedon nu sunt, bani de dar n-am și nici costum de șmecher”
Rică Răducanu nu s-a aflat pe lista invitaților la nunta lui Ianis Hagi și a privit la televizor evenimentul. Fostul portar al echipei Rapid a transmis un mesaj pentru fiul lui Gheorghe Hagi.
Rică Răducanu, în vârstă de 78 de ani, fostul mare portar al echipei Rapid, a urmărit cu emoție nunta fiului lui Gică Hagi, Ianis Hagi, cu Elena Tănase, dar a mărturisit că este trist că nu a fost invitat să participe la eveniment. Deși a urmărit ceremonia de la televizor, Rică Răducanu și-a exprimat regretul că nu a putut fi prezent pentru a se bucura alături de fotbaliștii din toate generațiile și pentru a ciocni un pahar cu colegii săi din lumea fotbalului.
Cu toate acestea, fostul portar nu le poartă ranchiună mirilor și nici lui Gică Hagi, socrul mare. Rică Răducanu a subliniat că înțelege situația și că nu există resentimente.
„N-am fost la nuntă, ce treabă am eu cu ei? De ce să mă invite? Machedon nu sunt, bani de dar n-am și nici costum de șmecher, pentru un astfel de eveniment mare. M-am uitat însă la televizor, era care mai de care mai al dracului pe acolo, mai bogat. Dacă n-ai material, adică bani în buzunar, ieși pe ușa din spate, la așa nunți.
În România încă se fură de foame din magazine, arată unele decizii din instanțe. Dar procurorii sunt neclintiți: vor pedepse cu închisoarea
Unii români încă fură de foame. Judecătorii au iertat o ieșeană acuzată de furt, convinși că aceasta a furat doar de nevoie și că este dornică să se îndrepte.
Unii români încă fură de foame
Nu la fel de convinși au fost însă procurorii, care au făcut apel împotriva sentinței. Vasilica C. a fost trimisă în judecată pentru două furturi eșuate.
S-a rupt vraja. Oana Zăvoranu, la un pas să-și recupereze apartamentul de lux vândut pe nimic la îndemnul ghicitoarelor MOTIVARE
Oana Zăvoranu a primit o decizie favorabilă din partea instanței după ani lungi de procese pentru revendicarea apartamentului de lux din Capitală. „Vrăjită” de Melissa și Vanessa, fosta actriță din „telenovelele” românești și-a vândut imobilul la un preț de nimic, pentru a face rost de banii ceruți de cele două „vrăjitoare”.
Postare șocantă a fotbalistului Dragoș Balauru: „Plăcerea mea cea mai mare e să calc pisici cu mașina”. A fost sesizată Poliția
Zeci de organizații pentru protecția animalelor s-au autosesizat și au făcut plângere la Poliție după o postare revoltătoare pe Facebook a fotbalistului Dragoș Balauru de la Unirea Ungheni din județul Mureș. Acesta a scris că cea mai mare plăcere a lui este să calce pisici cu mașina.
Primăria Timișoara cere fonduri europene pentru reabilitarea zonei Traian
Consilierii locali și-au dat acordul pentru depunerea solicității în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru regenerarea zonei Piața Traian. În total, sunt vizate patru piețe și 12 străzi din Fabric. Consiliul Local Timișoara a aprobat documentația necesară. ”Urmează să depunem dosarul pentru obținerea de fonduri europene pentru proiectul de regenerare a zonei Traian.
A fost lansată pe SEAP licitația pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoarei
Proiectul stadionului nou al Timișoarei face un important pas înainte. Astfel, s-a lansat licitaţia pentru proiectarea si construirea noului stadion al oraşului. Durata proiectării și execuției ar trebui să dureze 30 de luni, 900 de zile, adică mai puţin de 3 ani, anunță Alfred Simonis, preşedintele ales al CJ Timiş.
Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, a mințit alegătorii în campania electorală cu icoanele în spatele său – licitația pentru construirea noului stadion Dan Păltinișanu a fost lansată abia acum deși fusese anunțată la începutul lunii iunie
Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, actualmente președinte interimar al Camerei Deputaților, dar ales pe 9 iunie președinte al Consiliului Județean Timiș, a mințit alegătorii în campania electorală.
Mai mult decât atât, ca om care se laudă că are frică de Dumnezeu, care stă la birou cu icoane în spatele său, fiind promovat inclusiv de Înaltpreasfinția Sa Ioan, Mitropolitul Banatului, Alfred Simonis a mințit în față cetățenii, fără jenă, chiar și cu icoanele în spatele său, ca orice politician lipsit de caracter și credincios ipocrit, care scuipă a scârbă la ieșirea din Biserică.
Ce facem astăzi, 16 iulie 2024, în Timișoara?
Marți, 16 iulie, puteți merge la diverse ateliere, să citiți sau să petreceți în oraș.
Ion Cristoiu: Un Erou al Lumii arabe: Nasser
Marian Nazat: Marin Preda, văzut de Mircea Micu
Figura marelui singuratic, Marin Preda, este descrisă de poetul Mircea Micu cu o anumită reverență: „L-am zărit prima dată pe holul Uniunii Scriitorilor de la Șosea; se privea în oglinzile mari şi limpezi şi-şi pieptăna cu atenţie părul aranjat într-o frizură à la Cicero, care masca într-un fel începutul cheliei.
Era o anumită cochetărie în ritualul său singuratic, în felul cum se apropia de apa oglinzii ca să se vadă mai bine, în minuția cu care-şi studia întreaga ținută, trăgându-şi haina de poale, cu gesturi scurte, așa cum fac soldaţii înainte de-a se prezenta la raport.