Tom Clancy a scris o carte memorabilă despre o lume alternativă în care Jack Ryan ajunge președintele Statelor Unite. Una dintre primele sale decizii este să formeze un cabinet compus nu din politicieni, ci din oameni de afaceri, economiști, industriași — personalități cu legături reale cu economia americană. Această echipă își propune să reformeze din temelii structurile statului, să îndrepte lucrurile și să creeze o administrație bazată pe competență și rezultate concrete. Un plan similar a fost promovat și de Donald Trump, care și-a adus în administrație persoane cu experiență în afaceri, sperând să insufle o viziune pragmatică și orientată spre eficiență.
Mă întreb, de ce nu adoptăm și noi o abordare asemănătoare?
În loc să vedem în jurul președintelui și al primului ministru o mulțime de politicieni care nu au realizat nimic concret, oameni care nu știu ce înseamnă să dezvolți o afacere, să aduci valoare într-o comunitate sau măcar să contribuie cu ceva palpabil, de ce nu am atrage la conducerea țării antreprenori și inovatori care și-au dovedit competența de-a lungul timpului? Pe acești oameni, Dragoș Damian este doar unul dintre ei, îi vedem zilnic în presă și le urmărim ideile sănătoase, vedem cum contribuie la progresul economiei și cum și-ar putea pune experiența și competențele în slujba întregii națiuni.
O astfel de schimbare ar putea să aducă un suflu nou, să taie din rădăcină problemele sistemice și să alinieze statul român la nevoile reale ale cetățenilor și economiei. O administrație construită pe merit și pe experiență ar contribui la creșterea prosperității și ar susține o dezvoltare durabilă, în loc să perpetueze un sistem în care deciziile sunt luate de persoane fără o bază reală în lumea reală a afacerilor sau economiei.
Există într-adevăr o provocare în această idee, deoarece atreprenorii sunt formați într-un cadru deosebit de cel al guvernării, într-o lume bazată pe profit și pierderi. Iar o societate nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe așa ceva.
Dar, formarea unor echipe complexe, interdisciplicare, ar putea rezolva această problemă.
*
Elevii cer…
Însă cererile lor trebuie privite cu prudență și înțelepciune.
Istoria ne-a oferit exemple puternice despre ce se întâmplă atunci când tinerilor li se dă frâu liber fără o structură solidă.
Un experiment semnificativ a fost „Revoluția Culturală” din China, când Mao Zedong a spus elevilor: „De mâine sunteți liberi să faceți tot ce doriți”.
Entuziasmați de o iluzorie libertate absolută, tinerii au acționat fără ghidaj și s-au implicat în acte de distrugere, violență și oprimare.
Știm bine consecințele dezastruoase ale acestui experiment.
Elevii aduc cu ei o energie impresionantă și un entuziasm pentru schimbare — calități esențiale, fără de care nu ar exista inovație sau progres.
Însă, la această vârstă, ei încă nu au experiența și cunoștințele necesare pentru a înțelege complexitatea lucrurilor.
Împinși de avântul specific tinereții, tind să se lanseze în mari proiecte de schimbare, fără a se opri să dezlege problemele pas cu pas, să aprofundeze detaliile sau să construiască pe o bază solidă.
Elevul este ca o masă de metal topit: are potențialul de a deveni ceva valoros, dar are nevoie de o formă, de o direcție.
Sistemul de educație este acea matriță, acel cadru în care trebuie turnată energia lor.
Dacă sistemul este bine conceput, elevul va deveni o piesă esențială într-un mecanism complex, înrădăcinat în societate și capabil să contribuie constructiv.
Fără acest cadru, dacă îl lăsăm să se răspândească haotic, el va deveni asemenea unei bălți de metal întărit: rezistent, dar fără formă, o masă inertă, incapabilă de a se integra și de a funcționa alături de alte „piese” în marea mașinărie socială.
Dar trebuie să avem grijă ca acest sistem să nu fie nici prea rigid, pentru că un asemenea sistem ar sufoca originalitatea și inițiativa personală.
*
Atitudinea domnului Simonis față de domnul Robu nu este ceva ieșit din comun.
Această formă de admirație o întâlnim des în societate.
A avea un nivel de educație mai ridicat este privit aproape ca o virtute în sine, indiferent dacă respectivul a dovedit sau nu, prin deciziile pe care le-a luat, că acei ani de școală au avut un impact real. Și ăsta este un lucru tare periculos.
Am auzit de nenumărate ori astfel de remarci: „Fata a luat un băiat tare bun, are liceul” — o admirație sinceră care ne arată că, în multe contexte, școala este văzută ca un simbol de statut mai degrabă decât ca o măsură reală a competenței.
***
Orban preia sloganul lui Trump: „Europa măreață din nou”
Liderii statelor UE, reuniţi joi şi vineri la un summit informal la Budapesta, au semnat o declaraţie asupra competitivităţii Uniunii Europene, a spus la o conferinţă de presă la finalul summitului gazda acestuia, premierul conservator ungar Viktor Orban, conform căruia obiectivul comun pe care l-a observat la acest summit este de a „face Europa măreaţă din nou”, el preluând astfel sloganul electoral al prietenului său Donald Trump, preşedintele ales al SUA.
Statele Unite permit „unui număr mic” de angajaţi americani din apărare să lucreze în Ucraina
Statele Unite permit „unui număr mic” de contractori americani din domeniul apărării să lucreze în Ucraina pentru a întreţine şi repara armamentul furnizat de Pentagon, potrivit unor oficiali americani.
Terminați cu povestea asta cu parteneriatele strategice! Avem nevoie de parteneriate industriale, de investiții în fabrici și uzine
În 2022 si 2023 am făcut în repetate rânduri apel la oficialii români să meargă la Elon Musk, să îi arate unde este România pe hartă și ce oportunități de investiții îi putem oferi. Și să-l invite să investească prin Tesla, X, Space X, Neuralink etc., 1-2 miliarde de dolari din cele 250 pe care le are. Dacă aveam o relație, oricât de fragilă, cu Elon Musk, acum eram în joc cu una dintre mâinile drepte ale președintelui ales al SUA.
Dovada că Ciolacu minte prin omisiune când declară că „la salarizare am ajuns ca în alte ţări”: locul IV de la coada UE – Eurostat
Statul român, pe un munte de datorii
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în august 2024, până la 886,983 miliarde lei, de la 876,288 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF).
Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 52,7%, de la 52% în iulie (PIB conform comunicatului Institutului Naţional de Statistică din 10 octombrie 2024).
În a opta lună a anului, datoria pe termen mediu şi lung s-a majorat la 831,952 miliarde de lei, de la 824,06 miliarde de lei în iulie, iar cea pe termen scurt a crescut la 55,031 miliarde lei, de la 52,228 miliarde de lei în luna anterioară.
Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 746,643 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 123,864 miliarde de lei.
Elevii cer educație sexuală obligatorie în școli. De ce nu se poate
Materia „Educație sexuală” ar trebui să devină obligatorie în toate școlile din România, cere Consiliul Național al Elevilor, care lansează în acest sens apelul „Educă astăzi, pentru a preveni ziua de mâine”.
Dezastrul continuă la spitalul din Botoșani unde o gravidă a murit așteptând medicul: bolnavii stau șase luni pentru o consultație
Dezastrul continuă la spitalul județean din Botoșani, unde o gravidă a murit așteptând medicul: bolnavii stau șase luni ca să fie primiți la o consultație și este haos la programare, arată Monitorul de Botoșani.
Simonis îi răspunde lui Fritz, după ce l-a luat pe Robu consilier: ”Cine sunt consilierii mei este strict problema mea”
Dominic Fritz nu a ”gustat” deloc decizia lui Alfred Simonis de a-l angaja pe Nicolae Robu pe post de consilier al său, la conducerea județului. Nou ales pe funcția de președinte al CJT, liderul PSD Timiș îi transmite colegului său de administrație că e momentul ca disputele să fie lăsate deoparte, odată alegerile finalizate.