Echipa României a câștigat medalia de bronz în concursul de floretă de la Nurnberg (Germania) din cadrul Circuitului european de cadeți U17, după ce a învins, ieri, echipa secundă a Franței, cu scorul general de 36-35.
Prima reprezentativă le-a avut în componență pe Alexandra Adoch (ACS Floreta Timișoara), Ioana Barbu (CS Rapid), Karina Liță (CSA Steaua) și Ilinca Vereș (ACS Aramis) care au reușit să treacă de Israel 2 (scor 45-34), Franța 5 (45-16), Marea Britanie (45-25), dar s-a înclinat în fața Turciei, cu 43-45.
În meciul pentru locul al treilea, fetele noastre au obținut cinci victorii din cele nouă dueluri. Înaintea ultimului meci, echipa coordonată de Ana Pavel avea un avantaj de două puncte, 32-30, iar pe planșă intra timișoreanca Alexandra Adoch. Meciul cu Mathilde Prats a fost pe muchie de cuțit, dar Alexandra l-a cedat la o singură tușă (4-5) suficient ca „tricolorele” să-și atârne bronzul la gât.
A doua echipă a României aflată în concurs a pierdut încă din primul tur, în fața formației secunde a gazdelor, cu scorul de 28-45. România 2 le-a avut în componență pe Ilinca Fetecău, Bianca Iubaș (ambele de la CSA Steaua), Maya Marișescu (ACS Floreta Timișoara) și Karina Tal (CSU Politehnica Timișoara).
Tot ieri au avut loc întrecerile individuale din concursul masculin, în care cea mai bună clasare a avut-o timișoreanul Felix Dogariu, de la CSU Politehnica Timișoara, care a ocupat locul 24. După ce a avut liber în primul tur pe tabloul principal, Felix Dogariu a trecut de turcul Turgu Ahmed Anbarlilar (scor 15-12) și de britanicul Bingxuan Ethan Li (15-6), însă a pierdut, scor 13-15, în fața lui William Aris Kiayias (Cipru).
Iată și clasările reușite de ceilalți sportivi români prezenți în concurs:
53. Andrei Știube: 15-3, cu Jakub Vymazal (Cehia), 15-10, cu Felix Neuschaefer (Germania) și 6-15, cu Euan Drummond-Murray (Marea Britanie),
56. Robert Ghețu: 15-8, cu Malte Nemat (Germania) și 1-15, cu Roland Grosz (Ungaria), care a și câștigat turneul,
72. Endre Koncz: liber în primul tur, 9-15, cu Benjamin Toth (Ungaria),
136. Filip Efros: 10-15, cu En Kai Joshua Chew (Singapore),
140. Tudor Timaru: 10-15, cu Niklas Pagenkopf (Germania).
Alan Fey (locul 187), Matei Istrate (188), David Vlad Micu (192), David Grigorovici (197), Mircea Mărgăritescu (206), nu au reușit să ajungă pe tabloul principal.
Astăzi vor avea loc concursul individual la feminin și cel pe echipe, la masculin.
foto (c) Facebook/www.frscrima.ro
Un răspuns la “Scrimă: Cu timișoreanca Adoch în echipă, România a luat bronzul la Nurnberg”