În perioada copilăriei mele, în anii ‘60, când cineva ajungea la vârsta de 60-65 de ani, începea să se pregătească. Hainele negre erau așezate, împăturite frumos, în dulap, rudelor apropiate le era arătat locul dintre cearceafuri unde se află carnetele de la Pietatea Bănățeană și bănuții de înmormântare, unii mai înstăriți își betonau mormântul sau montau o băncuță lângă acesta.
Acum lucrurile s-au schimbat, pe la 65 de ani bărbații își schimbă nevasta cu una mai tânără și mai fac vreo doi plozi.
In timp ce bărbații din tânăra generație, cei de 30-35 de ani, stau acasă și își alăptează copiii, se joacă pe calculator sau își epilează atent picioarele, seniorii fac legea în oraș, bărbații care se apropie de suta de ani gonesc cu mașinile pe șosele, bunicuțele de 90 de ani, după ce distrug ușa adversarelor cu mâinile goale, se iau la bătaie, probabil pentru șmecherul ăla de 97 de ani care lovește oamenii pe trecerea de pietoni.
Lăsând gluma la o parte, adevărul este că la un moment dat, când trec de 50 de ani, oamenii încep să obosească. De obicei nu realizează acest lucru, la fel ca la 14 ani, sau la 30 de ani, își fac planuri de viitor, bărbații își cumpără tot felul de scule gândindu-se cum o să bricoleze ei, nu acum că nu am timp dar peste o săptămână, două, femeile nu observă că le-a mai apărut un rid, le atârnă burta și că bărbații nu mai întorc capul după ele…
Ne trezim dimineața devreme, dar pe la 11 deja ne este somn, facem tot mai greu ceea ce facem, nu mai vedem bine, organismul începe să dea rateuri, mai scăpăm și câte o bășină.
De aceea, la un moment dat, cineva foarte deștept s-a gândit că poate este mai avantajos să dai cuiva care a ajuns la o anumită vârstă niște bănuți, puțini, ca să stea acasă și să nu facă nimic, decât să-i dai mai mulți bani și să te încurce sau să facă cine știe ce prostii. Și așa s-a inventat termenul de pensionare.
Ceea ce mă miră este cum de legislatorii nu s-au gândit că dacă un om cu vârsta de 65 de ani (unii chiar mai tineri) trebuie lăsat să stea acasă ca să nu-și prindă capul în universalul strungului, sau să nu-i taie vreunui pacient ceva ce nu ar trebui tăiat, vezi cazul doctorului Ciomu, nu ar trebui să-l lași nici să conducă un autovehicul, o armă cu greutatea de câteva tone, activitate care presupune reflexe foarte bune, atenție distributivă, putere de concentrare, vedere perfectă și multe alte calități pe care oamenii trecuți de o anumită vârstă nu le mai au. Oare nu ar fi mai bine, pentru toată lumea, să se facă o lege care să spună că dacă nu mai poți lucra nu e bine nici să conduci o mașină după vârsta pensionării?
Și mă mai întreb, cât de lacom, iresponsabil și ticălos poate fi un medic care îi dă unui om cu vârsta de peste 90 de ani dreptul de a conduce un autoturism?
***
Zilele trecute niște oameni discutau pe Facebook despre ceva vaccin anticovid care se va produce la Cantacuzino. Unul din ei spunea că nu se va produce, că nu au fost în stare ăia să producă nici altele, mai simple. Celălalt, cred că un fost militar, spunea că ba se va produce, că acum Institutul Cantacuzino a fost preluat de armată. Am râs.
Mai jos puteți citi cum a făcut armata cu măștile. Și cu ocazia asta poate o să vă aduceți aminte și de izoletele alea pe care le făcea tot armata, sau chiar de biocidele alea pe care le-a achiziționat în urmă cu câțiva ani tot unul de la armată. Barem ăla a avut bunul simț să se arunce de la etaj.
***
In anii ‘70 aveam pe inelul de chei o mică șurubelniță. Dacă vedeam pe stradă aruncat un televizor, sau un radio, sau orice alt aparat electronic, mă opream și până nu recuperam tot ce se putea recupera din gunoiul acela nu plecam de acolo. Era de înțeles, pe atunci în România nu aveai de unde să cumperi nici măcar piulițe și șuruburi de 2,5.
Circulau tot felul de legende, că la nemți ar arunca ăia de două ori pe lună televizoarele și alte aparate, ca să le ia gunoierii. Ce tâmpiți, spuneam noi.
Acum însă am ajuns și noi la bine, cine ar fi crezut că vom trăi vreodată vremurile în care pe râurile care trec în Ungaria vor pluti televizoare.
***
DIn câte știu, ieri în Timișoara doi pietoni au fost accidentați pe zebră, la culoarea verde, pentru pietoni, a semaforului.
Domnule Fritz, înțeleg, și eu sunt pe jumătate german și ca atare mă gândesc mult înainte de a tăia. Dar, astea sunt chestii simple care nu produc efecte ireparabile, puneți pe cineva, astăzi, să meargă pe Bv. Liviu Rebreanu și să schimbe tablele alea cu limita de viteză de 70 Km/oră cu altele pe care scrie 40Km/oră. Pe Gheorghe Lazăr, o stradă pe care traversează o mulțime de oameni, puneți limita de 25 de Km/oră, poate astfel mai și descurajați șoferii să treacă pe acolo. Semaforul ăla de la intersecția cu Martirilor, e verde pentru pietoni fix 15 secunde, iar pentru mașini ține 2 minute și 15 secunde. Nu e normal așa, nu toate femeile bătrâne sparg uși cu mâinile goale, mai sunt și unele care nu reușesc să traverseze în 15 secunde o stradă cu lățimea de vreo 30 de metri, 2 metri/secundă e destul de mult chiar și pentru mine care merg repede și mult, mai ales că mai face la dreapta și câte un șofer nesimțit, pe ambele sensuri. Semaforul ăla din fața primăriei, și celălalt de lângă Catedrală, tine verdele exact 7 secunde, nu e posibil așa ceva, trimiteți un băiat să îl mai regleze, trec grupuri de turiști aduși de Crucea Roșie pe acolo, nu poți să-i pui pe oamenii ăia cu bastoane să fugă la trecerea de pietoni. Puneți pe cineva să deseneze din nou trecerile de pietoni desființate, lăsați-o dracului de undă verde.
Puneți niște polițiști de la circulație să stea pe Calea Girocului, în jumătate de oră numai din amenzile celor care au depășit acolo viteza legală le faceți rost de bani de salarii pe jumătate de an.
Chiar vă place să tot spună ăia de atâția ani că nu e Timișoara cum e Cluju’?
***
Despre afacerea „Romarm, măști de protecție” s-au spus atât de multe încât concluzia duce spre un adevărat atentat la siguranța națională. Avem de-a face cu un șantaj și un sabotaj la care a fost supus […]
***
Pandemia de coronavirus a schimbat, radical, noțiunea de ”prioritate”, nu numai la nivel social, dar și la nivel medical. În astfel de condiții, pacienții care suferă de alte boli grave – așa cum este cancerul, […]
***
Sunt 15 plângeri penale după moartea mai multor pacienți din secțiile COVID de la Spitalul Județean Arad. Rudele reclamă faptul că bolnavii nu au primit tratamentul potrivit.
Acuzațiile merg mai departe și se reclamă faptul că pe foile de observație ar fi fost trecute tratamente după moartea pacientului, pe care, de fapt, pacienții nu le-ar fi primit.
***
Aproximativ 50% din lucrătorii angajați în prezent vor avea nevoie de noi calificări până în 2025 pentru a răspunde nevoilor generate de criza Covid-19 pe…
***
Gabi Musteaţă, omul care s-a opus angajării la ABA Prut-Bârlad a Simonei Iancu, ospătăriţa devenită inginer peste noapte într-o instituţie publică, a mers astăzi la birou pentru ultima dată. Postul acestuia a fost desfiinţat imediat după ce fostul director tehnic la Apele Române a avut curajul să refuze să lucreze cu o persoană care nu avea abilităţi pentru un post atât de important, potrivit Adevărul.
***
Covoare de deseuri de plastic au fost aduse de ape peste granita in Ungaria in ultimele zile in urma inundatiilor, conform autoritatilor ungare, in pofida solicitarilor anterioare pentru stoparea poluarii adresate vecinilor din amonte, Ucraina si Romania, transmite Reuters.
***
O batrana de 90 de ani este cercetata penal dupa ce a distrus usa unei vecine, lovind-o cu pumnii si picioarele
O femeie in varsta de 90 de ani este cercetata penal dupa ce a distrus usa unei vecine de 71 de ani, pe care o suspecteaza de furt. Incidentul s-a produs duminica dimineata.
O femeie de 90 de ani a distrus usa unei vecine si acum este cercetata de politisti intr-un dosar penal de distrugere. Jandarmii care au fost la fata locului au intocmit actele de sesizare privind infractiunea savarsita de batrana, relateaza Digi 24.
Jandarmii au povestit ca femeia, in varsta de 90 de ani, a distrus usa, lovind-o cu pumnii si picioarele, acuzandu-si vecina de furtul unor obiecte din locuinta.
Calea Bogdăneștilor, Cetății, Pasajul Solventul, noua linie de tramvai de la Gara de Nord, Calea Stan Vidrighin sunt cele mai mari șantiere care ar trebui demarate de Primăria Timișoara anul acesta. Pentru primele au fost semnate deja contractele, iar Calea Stan Vidrighin este momentan la licitație. De unde vin banii?
***
Din nefericire, Timișoara a avut până acum parte de administrații indiferente la calitatea reală a vieții cetățenilor, cu una dintre cele mai importante componente, mobilitatea urbană modernă, nepoluantă și sustenabilă.
De la nedezvoltarea din epoca Ciuhandu, la dezvoltarea haotică așa zisă „în forță” a ultimei administrații, cei de la cârma primăriei s-au încăpățânat să nu asculte opiniile adevăraților experți și au promovat un model de dezvoltare abandonat de câteva decenii în țările civilizate ale Europei și nu numai.
În acest timp, orașul Cluj-Napoca a avut o cu totul abordare și viziune.
Cinci orașe europene și-au împărtășit experiențele privind strategia integrată de mobilitate urbană sustenabilă în cadrul primului workshop online pe această temă organizat de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC).
***
Accident în Timișoara, pe strada Pestalozzi, acolo unde un șofer în vârstă de 97 de ani a surprins si accidentat un pieton în vârstă de 74 de ani.
***
Pe rolul Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara a fost depusa, astazi, o plangere penala impotriva fiicei milionarului Puiu Pascu Minda, din comuna Giroc, care este acuzata de tentativa de omor, iar in subsidiar, de loviri sau alte violente.
Andrada Pascu, care abia a implinit 18 ani, a provocat un accident rutier pe o trecere de pietoni din Timisoara, in 11.01.2021, in urma caruia victima, Violeta Voicu, 56 de ani, din Timisoara, a suferit rani pe brate, coapse si gambe, pentru a caror vindecare, potrivit cercetificatului medico-legal, sunt necesare cel putin 25 de zile de ingrijiri medicale.
In conditiile in care accidentul s-a produs pe culoarea verde a semaforului, victima solicita procurorilor tragerea la raspundere penala si a lucratorului de politie care a girat trecerea Andradei Pascu de examenul pentru obtinerea permisului de conducator auto, care este acuzat de abuz in serviciu.
***
Tentativa de asasinat la adresa jurnalistului Dragoș Boța, dovedită și prin înregistrări video
Dragoș Boța, editorul-șef al pressalert.ro, a avut, în septembrie 2019, viața pusă în pericol de gruparea interlopă condusă de Lucian Boncu, iar acum au fost făcute publice și dovezile. Mai exact, tot PressAlert a publicat sâmbătă, 6 februarie, o înregistrare audio-video din casa lui Boncu, datând din noapte de 10 spre 11 septembrie 2019, în care se aude cum liderul interlop și mai mulți subalterni discutau despre planul legat de cel care „de cinci ani de zile tot scrie de mine”, cuvintele lui Boncu.
***
Schimbare importantă în proiectul de reabilitare a Castelului Huniade din Timișoara
Curtea interioară de la Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara, va fi acoperită, spațiul expozițional devenind astfel mult mai generos. Președintele Consiliului Județean Timiș, instituție ce are în subordine Muzeul Banatului, a precizat că a discutat zilele trecute această soluție tehnică, dar și detaliile pentru finalizarea lucrărilor, precum și continuarea lucrărilor la Palatul […]
***
Libertate, te iubim: ei ascultă, noi vorbim!
SRI e gata să preia controlul cibernetic asupra primelor 61 de instituții publice de interes național, de la ministere și Parlament la agenții și oficii. Nu că nu l-ar fi avut deja, nu că n-ar fi răsfoit și pînă acum bazele de date personale și corespondența cetățenilor cu aceste instituții, dar acum SRI are nevoie de un supliment de legalitate și de bani. Fără ca vreo lege sau o necesitate obiectivă să i-o fi cerut, Guvernul Orban a adoptat, pe […]
***
A început ce-ar trebui să înceteze definitiv
Au început școlile: au început să cadă, au început să le expire autorizațiile, au început să nu mai fie. Cristian Tudor Popescu știe ce ar trebui făcut ca să fie oprită răspândirea virusului în școli: „Dacă aș fi director de școală, vă spun ce aș face. Un lucru foarte simplu, le-aș interzice elevilor să vorbească în bancă. Să nu mai răspundă elevul din bancă, să fie scos la tablă. De acum să nu se mai vorbească din bancă“. Ce îmi […]
***
Un document declasificat din arhiva CIA, în care era analizată situația din țările din estul Europei înainte de Întâlnirea de la Malta din 1989, dezvăluie ce știa și ce credea spionajul american că se întâmplă […]
***
Plecat în 24 iulie 1978 în Germania, să negocieze un contract cu firma constructoare de aeronave Fokker, Ion Mihai Pacepa, adjunctul serviciilor de spionaj din România, a dispărut pur şi simplu. Probabil că alerta s-a declanşat la cel mult 24 de ore, după ce el n-a mai fost găsit în camera lui de hotel din Frankfurt, nemaiîntîlnindu-se în zori cu ”şoferul” care-l aştepta să-l ducă la aeroport, pentru a se întoarce în ţară.
***
În 1905, a scris câteva lucrări care au schimbat fizica, iar în 1921 a primit premiul Nobel pentru fizică, însă, pentru marele public, Albert Einstein este un savant cu părul vâlvoi, care se strâmbă la cameră atunci când e fotografiat.