Revista presei – 07.01.2025

Pe 20 ianuarie, sau imediat după, o mulțime de oameni de pe întreaga planetă stau cu ochii ațintiți asupra unui moment pe care îl consideră crucial, anticipând schimbări majore. Fie că își pun speranțele într-un personaj politic, precum Trump, fie că așteaptă următoarea mișcare a unui vizionar tehnologic, precum Elon Musk, acești oameni tind să vadă acești indivizi drept catalizatori ai unei transformări globale.

Totuși, ceea ce scapă din vedere mulți dintre acești observatori este un adevăr mai profund: soarele nu se învârte în jurul niciunei personalități, fie ea politică, tehnologică sau culturală. Istoria nu își croiește drumul doar în jurul unui singur lider sau unui inovator, ci este influențată de forțe mai vaste și mai complexe, cum ar fi schimbările sociale, economice, tehnologice și culturale, care s-au pus deja în mișcare.

Alegerea unor lideri ca Trump sau a altor figuri percepute ca fiind „anti-sistem” nu reprezintă cauza schimbărilor pe care le trăim, ci un efect al acestora.
Lumea trece printr-o tranziție majoră – una ce marchează începutul unei noi paradigme. Această „minunată lume nouă”, cum ar putea fi numită, nu este o construcție a unei singure voințe, ci rezultatul unui cumul de factori ce reflectă aspirațiile, fricile și frustrările colective ale unei umanități în continuă evoluție.

Schimbările sunt deja aici, iar liderii sau personalitățile influente care par să le declanșeze sunt mai degrabă niște simboluri ale proceselor de adâncime care modelează epoca noastră. Privind doar la figurile centrale, riscăm să pierdem din vedere mișcarea tectonică a ideilor și valorilor care transformă, din umbră, peisajul global.

*

Este un fenomen pe care, din păcate, l-am observat în familia mea timp de câțiva ani. După ce a orbit, mama a început să aibă tot felul de viziuni.

– Cine sunt copiii ăștia? mă întreba adesea, cu o expresie nedumerită.
– Mama, nu e nimeni aici în afară de mine, îi răspundeam blând.
– Ei, nu spune, că văd. Doar nu mă crezi proastă.

Această incapacitate de a distinge realitatea de ceea ce percepem – sau vrem să percepem – pare să se manifeste și în cazul domnului rector al SNSPA. Când susține că Nicușor Dan aruncă în irelevanță candidați „serioși” sau promovează politicieni cu agendă pro-rusă, neagă ceea ce este evident pentru oricine are acces la faptele reale.
În lipsa capacității de a înfrunta realitatea politică a zilelor noastre, își creează propriile viziuni, cărora le dă o valoare nejustificată.

*

Una dintre primele cărți pe care le-am citit, alături de „O mie și una de nopți”, ediția Eusebiu Camilar, și „Din marile legende ale lumii”, a fost o carte groasă, publicată de Editura Politehnică, intitulată Călăuza Ateistului. Îmi plăcea nu doar conținutul, ci și desenele amuzante care o făceau mai atrăgătoare.

În contextul în care ieri presa a fost plină de relatări despre apa sfințită, însoțite de norme metodologice privind consumul acestui produs, am simțit nevoia să echilibrez balanța.
Astăzi, vreau să explic de ce apa sfințită nu se strică, folosindu-mă de ceea ce am învățat din cartea aceea, cu zeci de ani în urmă.

Apa sfințită nu este doar apă simplă. De cele mai multe ori, ea conține săruri metalice, fie adăugate intenționat în timpul ritualurilor religioase, fie transferate în apă prin contact cu diverse obiecte din argint sau alte metale. Printre acestea se numără vasele de argint, lingurițele sau crucile folosite în ceremonii. Sărurile metalice sunt cunoscute pentru proprietățile lor antimicrobiene, care împiedică dezvoltarea bacteriilor și a ciupercilor responsabile pentru descompunerea apei și apariția mirosurilor neplăcute.

Acest efect al argintului este aplicat chiar și în produsele pe care le folosim poate în viața de zi cu zi, există pansamente cu argint, vopsele pentru pereți care conțin argint, filtre de apă cu argint și multe altele.

În plus, apa sfințită este adesea păstrată în recipiente curate, uneori chiar din metale antimicrobiene precum argintul. Ionii de argint eliberați în apă pot inhiba metabolismul microorganismelor, prevenind astfel reproducerea lor. Uneori, înainte de ritual, apa poate fi fiartă, ceea ce elimină cea mai mare parte a bacteriilor existente.

Un alt aspect interesant este grija cu care oamenii manipulează apa sfințită. Considerată specială sau sacră, ea este protejată de contaminare accidentală printr-o igienă sporită. Această precauție contribuie și ea la menținerea apei în stare bună pentru o perioadă mai îndelungată.

Dacă vă stârnește curiozitatea științifică, puteți „sfinți” apă chiar acasă. Este suficient să umpleți un vas curat cu apă de la robinet și să adăugați o monedă de argint, o bijuterie sau un alt obiect din acest metal. După un timp, ionii de argint se vor transfera în apă. Pentru rezultate mai rapide, puteți încălzi obiectul de argint până la roșu și să-l introduceți în apă.

O metodă chiar mai simplă este să adăugați o cantitate mică de sare de bucătărie, un alt antimicrobian bine cunoscut. Diferența? Apa „sfințită” cu argint poate avea un gust metalic subtil, în timp ce cea preparată cu sare va fi, deloc surprinzător, sărată.

Un lucru important de reținut: nici apa „sfințită”, nici cea „producție proprie” nu sunt sterile sau distilate. Ele doar au proprietăți antimicrobiene care le întârzie degradarea.

*

Tot legat de religie, mai multe ziare locale au publicat articole despre „Aprinderea badnjakului”, însă puține au explicat ce este acest badnjak și de ce trebuie aprins.

În tradiția ortodoxă sârbă, ceremonia badnjakului are loc în Ajunul Crăciunului și variază în funcție de regiune. În dimineața Ajunului, capul familiei, însoțit de obicei de rude de sex masculin, alege și taie un copac din care va fi făcut badnjakul. Deși cel mai des este folosit stejarul, pot fi aleși și alți copaci precum fagul, prunul, gutuiul sau carpenul.

Seara, badnjakul este adus în casă și pus pe foc. Tradiția impune ca bușteanul să nu fie sărit sau călcat peste, iar suflarea în foc este evitată. Odată ce badnjakul începe să ardă, nu trebuie mutat, iar despărțirea lui trebuie să fie cauzată exclusiv de focul din vatră. Separarea bușteanului este considerată simbolică și naturală, iar niciun membru al familiei nu trebuie să adoarmă înainte ca bușteanul să se despartă. Conform superstiției, dacă cineva adoarme, un membru al familiei ar putea muri pe neașteptate în anul care vine.

Originea acestui obicei este legată de evenimentele Nașterii lui Isus. Conform Evangheliei după Luca (2:1–20), Maica Domnului L-a născut pe Hristos în Betleem, L-a înfășurat și L-a culcat într-o iesle, care, potrivit Sfintei Tradiții, se afla într-o peșteră din apropierea orașului. În timpul nopții, un înger al Domnului a apărut unui grup de păstori, vestindu-le nașterea Mântuitorului. Ciobanii s-au grăbit să aducă lemne pentru a încălzi pe pruncul nou-născut și pe Maica Domnului în peșteră.

Arderea badnjakului simbolizează acest gest al păstorilor, comemorând noaptea Nașterii și semnificând un act de căldură, dăruire și protecție. Este un obicei plin de semnificație, care leagă tradiția creștină de ritualurile ancestrale ale focului, simbol al vieții și al reînnoirii.

*

Ce ți-e și cu viață asta, să ajungi de la „Prof.univ.dr. Nicolae Robu, primarul Timișoarei” la „un consilier al președintelui CJ Timiș…”

*

În România, se estimează că există aproximativ 400.000 de bugetari care activează în administrația publică, în diverse ministere, agenții și instituții. Acești angajați sunt direct plătiți din bugetul de stat și, teoretic, sunt responsabili pentru buna funcționare a aparatului administrativ, pentru implementarea politicilor publice și pentru gestionarea resurselor publice.

La acest număr se adaugă între 130.000 și 200.000 de persoane care formează o categorie distinctă de „parabugetari” – contabili, economiști, experți în diverse domenii și personalul auxiliar al acestora. Acești oameni nu sunt angajați direct de stat, ci activează în sectorul privat, însă o bună parte din activitatea lor este dedicată gestionării și rezolvării problemelor pe care statul, din cauza proastei organizări și birocratizării excesive, nu este capabil să le rezolve eficient.

Această categorie de „parabugetari” include:

Contabili și firme de contabilitate care se ocupă de obligațiile fiscale ale companiilor, ținând locul unor sisteme publice eficiente.
Economiști și consultanți care oferă asistență pentru conformarea cu reglementările economice și fiscale.
Experți în legislație, resurse umane și alte domenii, care ajută companiile să navigheze prin labirintul birocrației.
Deși acești oameni lucrează în lumea privată, costurile serviciilor lor se reflectă direct în prețurile bunurilor și serviciilor pe care le plătim fiecare dintre noi. Fiecare factură emisă, fiecare produs cumpărat include, într-o formă ascunsă, costurile generate de complexitatea inutilă și de ineficiențele aparatului de stat. Practic, sectorul privat ajunge să își creeze propriul „aparat auxiliar” pentru a suplini deficiențele statului, iar aceste costuri sunt transferate consumatorilor finali.

*

Și în final, o știre devenită cotidiană: România mai cumpără niște arme de care nu are nevoie.

***

Grok se eliberează de X pentru a deveni autonom

Grok, chatbot-ul dezvoltat de compania xAI a lui Elon Musk, își pregătește marea evadare din X (fostul Twitter) pentru a se impune ca o aplicație AI autonomă.

Indonezia a devenit membru cu drepturi depline al BRICS

Indonezia s-a alăturat BRICS ca membru cu drepturi depline al comunității, se precizează într-o declarație a Ministerului de Externe al Braziliei, care, de la 1 ianuarie, a devenit președintele asociației. „Guvernul Braziliei anunță, astăzi, 6 ianuarie, intrarea oficială a Republicii Indonezia în BRICS ca membru cu drepturi depline” – a informat serviciul de presă al […]

2025: anul Revoltei?