La librăria Cărturești din Piața Victoriei din Timișoara, Răsvan Popescu, prozator, poet, scenarist și într-o vreme reporter, vine din București în Capitala Europeană a Culturii să își lanseze romanul „În Torent”, distins cu Premiul anului 2022 – secțiunea proză.
Două personalități binecunoscute ale culturii bănățene: Vasile Popovici – scriitor, critic literar și profesor universitar și Robert Șerban – scriitor, jurnalist, editor și om de televiziune, vor vorbi despre activitatea literară și despre autor la evenimentul de lansare a cărții din 12 octombrie, de la ora 18.00, la librăria Cărturești din centrul Timișoarei.
Răsvan Popescu, prozator, poet, scenarist, într-o vreme reporter, își propune să producă o operă polifonică. „În Torent” este o povestire-scenariu, unde biografia și narațiunea devin una, pînă se metamorfozează într-un labirint, unul în care rătăcește Minotaurul-Autor, iar imaginea și cuvîntul interferează pe un ecran virtual. Asistăm la un balans, un dans, un puzzle care se adună, se destramă, se recompune, film în film, poveste despre poveste, într-o altă poveste, precum păpușile Matrioșka – scrie Cassian Maria Spiridon.
—
Răsvan Popescu (n. 31 mai 1962) este jurnalist, scenarist de film și scriitor. A absolvit Liceul „Gheorghe Sincai“ din București, apoi Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București. După Revoluția din 1989 se orientează spre jurnalism și este, rând pe rând, publicist‑comentator la săptămânalul Expres (1990‑1992), corespondent al Radio BBC (1992‑1996) și redactor‑sef la Televiziunea Română (1997-1998). Este secretar de stat, șef al Departamentului de Informații Publice și purtător de cuvânt al guvernului în anii 1998‑1999, apoi, în 1999‑2000, consilier de stat și purtător de cuvânt al președintelui Emil Constantinescu. Membru al CNA din 2000, este președinte al acestui organism în perioada 2007-2012. Volume publicate: Subomul (povestiri, 1991), Omul cu cioc și gheare (1994), Prea târziu (1996), Război în bucătărie (1998), Purtătorul de cuvânt (jurnal, 2002), Femeia visurilor (2004), Niște ciori vopsite‑n roșu (publicistica, 2006). Scenarii de film: Prea târziu (1996; regia Lucian Pintilie, film selectat la Festivalul Internațional de la Cannes 1996), Terminus paradis (1998, coscenarist Radu Aldulescu; filmul, în regia lui Lucian Pintilie, a obținut Marele premiu al juriului la Festivalul Internațional de la Veneția 1998), Faimosul paparazzo (1999, regia Nicolae Mărgineanu), Război în bucătărie (2001, regia Marius Barna), Noro (2003, un film de Radu Gabrea), Femeia visurilor (2005; filmul, în regia lui Dan Pița, a primit premiile UCIN pe 2005 pentru imagine și montaj), Ceva bun de la viață (2011; regia Dan Pița, Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de la Avanca, premiile UCIN pe 2011 pentru imagine și Tânăra Speranță).
Robert Șerban (n. 1970, Drobeta-Turnu Severin) este scriitor, jurnalist şi editor. Absolvă cursurile Facultăţii de Arte şi Design şi pe cele ale Facultăţii de Construcţii, ambele din Timişoara. Are o prezenţă apăsată in viaţa culturală a Timişoarei: simpozioane, conferinţe, lansări de carte, articole in presa locală. Conduce Editura Brumar, unde publică volume ale unor poeţi, prozatori şi eseişti de calitate. Poeziile lui sunt traduse în engleză, franceză, polonă, cehă, olandeză, norvegiană, suedeză, arabă, ucraineană etc. Ca poet, primeşte premii din partea Uniunii Scriitorilor, precum şi a revistelor Observator cultural, Luceafărul, Poesis etc. Ca jurnalist şi om de televiziune, i se decernează Premiul Tanărul Jurnalist al anului 2002, Premiul pentru Talk-show TELEVEST, Premiul Festivalului Internaţional al Televiziunilor Locale şi Regionale, Premiul Festivalului 7 ARTE, Premiul SIMFEST 2011 etc. Pe lângă volumele proprii, apare într-o serie de volume colective (Cartea cu bunici, Răcani, pifani şi veterani, O mie una de poezii româneşti, Scriitori pe Calea Regală, Odă la Vodă, Prima mea beţie etc.). Cărţi: Fireşte că exagerez, Odyssex, Piper pe limbă, A cincea roată, Barzaconii, Ochiul cu streaşină, Cinema la mine-acasă, Moartea parafină).
Vasile Popovici este eseist, critic și teoretician literar, profesor habilitat la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatura franceză, hermeneutică și comunicare interculturale. Doctor al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997). Consul general al României la Marsilia (1998-2002), consilier de comunicare al Ambasadei României la Paris (2002-2005), ambasador al României în Regatul Maroc (2005-2011) și în Republica Portugheze (2011-2016). Debut editorial la Cartea Românească cu volumul Marin Preda – timpul dialogului (1983, premiul de debut al Uniunii Scriitorilor). Publică la aceeași editură, în 1988, Eu, personajul. În 1997, apare la Editura Echinox volumul Lumea personajului. O sistematică a personajului literar și, în același an, la aceeași editura, Rimbaud (premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Timișoara), reeditat în 2006 la Cartea Românească. Coautor al Dicționarului scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu. În 2017, publică la Editura Universității de Vest volumul Six microlectures. Colaborator la câteva din principalele reviste culturale din țară.










