Atunci când un om aparte pleacă dintr-un loc unde a clădit și în care a fost apreciat, altfel decât de tot, final, o mângâiere pentru cei pe care îi lasă în urmă e că acela va aduce lumină altundeva. Pentru că unele lucruri nu se pierd, și dau roadă în orice sol s-ar afla.
Așa a fost și este treaba și cu episcopul romano-catolic Böcskei László din Oradea, plecat de la noi, din Timișoara, sau pentru cei ce străbat și iubesc Banatul, de la și mai noi, din Gătaia, un spațiu al ecumenismului și al respectului pentru cel de lângă, și care episcop a împlinit vinerea trecută 60 de ani – prilej de trecut prin amintiri.
Era în 2009, adică nu mult după ce ne-am început colaborarea, mai întâi, legat de sprjinul care i se cuvenise Înalt Prea Sfinției Sale Nicolae Corneanu, mitopolitul ortodox al Banatului, în 2008, când cu celebra împărtășanie la greco-catolici, când vicarul general de la Timișoara a fost trimis ca episcop la Oradea.
Nu sunt printre cei care s-au bucurat, în primul moment, pentru că urma să ne plece un om bun. Dar ne-am obișnuit, toți, în timp… Și a venit ceremonia de numire.
Am scris atunci un material, „Banatul a dat Oradiei un episcop”, din care citez un fragment:
„Parcă îmbrăţişând pământul întreg prin posternarea sa, cerută de ritualul catolic, cu faţa şi corpul lipite de pardoseala catedralei căreia urma să-i fie, din acea zi, episcop, candidatul s-a legat de noul loc, rupându-se doar fizic de Banat. Cel care, de acum, va primi sărutul mâinii ca episcop, şi-a început drumul în interiorul catedralei, în noul rang, odihnindu-şi o clipă buzele pe mâna tatălui său, fără cuvinte, doar cu lumina mulţumirii cuvenită părintelui său în ochi, şi îmbrăţişându-şi sora, care-l aştepta alături, cu ochii în lacrimi, ca mulţi alţii care erau de faţă şi care au apucat să-l cunoască deja pe Prea Sfinţia Sa Böcskei”.
Dintre cei care apar în pozele astea, unii nu mai sunt, și mă gândesc că e frumos și bine că am putut, în timp, să păstrăm ceva din ei, așa.
A venit beatificarea lui Bogdánffy Szilárd, și multe alte evenimente publice, dar și momente de liniște, de discutat despre planuri viitoare, de cerut un sfat. Pentru că am avut mereu încrederea că voi putea primi un gând bun și așezat de la episcop.
Ne-am întâlnit și am strâns poze în Oradea și Timișoara, dar în alte locuri pe unde erau evenimente ale lumii catolice.
L-am urmărit, prin articole și fotografii, pe episcop, alături de pieteni sau mai puțin prieteni, la numiri, la înmormântări, la conferințe și sfințiri.
Unul din locurile plăcute de întâlnire a fost mereu Bazilica Maria Radna.
Sigur, și Oradea a dobândit, în timp, farmecul ei.
Au fost întâlniri ale Conferinței Episcopale Catolice la care am putut prinde momente deosebite de fotografiat.
Să spunem așa… am putut poza lucrurile din jurul episcopului uneori și de jos, din unghiuri aparte…
…dar și de sus, la evenimente pe care, poate, nu ni le-am fi dorit…
Se spune că nimeni nu e profet în satul lui, și totuși, ce bucurie a fost când Prea Sfinția Sa a primit titlul de cetățean de onoare la Gătaia! (Și ce ghețărie în biserică…)
Și atunci, aproape de oamenii din jurul cărora a plecat, și oficiali…
… dar și cunoștințe din trecut sau chiar cei de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia. Pentru că și acolo e nevoie de mângâiere, și și acolo un strop de bucurie ajută.
Au fost lansările de carte și alte activități culturale din Oradea, și iar, poze în care mulți dintre cei care au fost atunci cu noi nu mai sunt…
Au fost mereu, absolut mereu amintirile despre Banatul nostru bun, și despre cei care l-au făcut așa, împărțite cu generozitate celor care erau interesați să afle de ce e aici mai altfel, când e.
Au fost acumulările și micile mândrii frumoase din locul unde Prea Sfinția Sa a ajuns episcop…
…dar și întâlnirile cu colegii, cu episcopii și cardinalii din Biserica Catolică Universală, în momente în care, uneori, chiar și colegii ortodocși și-au arătat făptura.
Și întâlnirile cu cei mai tineri, din, iar, locul aparte, Radna.
Pe lângă oameni, au fost și alte ființe de ajutat – și, de poți face un bine, de ce nu?
A fost marele muzeu de artă și de de toate al Oradiei devenit marele Palat de Artă.
Apoi răul planetar, Covidul, în care episcopul a îndemnat oamenii să asculte medicii și să urmeze regulile momentului. Pentru că așa e firesc. Și ne-a ajutat să organizăm și în catedrala lui, împreună cu doctori inimoși ai Oradiei, o explicație despre ce se întâmplă, și despre vaccinare.
Chiar și așa, a fost timp și pentru creșteri individuale, care vor rămâne mult după noi.
S-au adăugat plecări de oameni dragi și acceptări înțelepte de oameni care sunt un dat al timpurilor lor.
Uneori l-am invidiat pe episcop pentru înțelepciunea de a lua lucrurile așa cum sunt, prețăluindu-le fără zarvă mare. Și am încercat să învăț ceva din asta.
Și, dincolo de toate, să vedem ce e de luat din exemplul Bisericii Catolice universale și de arătat majoritarilor, ca demn de urmat.
A fost un drum lung, greu, cu evenimente aparte și grele care s-au strâns, cu încărunțire.
Azi, laolaltă cu urările de bine pentru episcopul Böcskei László, și siguranța unui gând: știu că oriunde veți fi și orice veți face, veți continua să aduceți binele în jur, ca și până acum.
Ramona Băluțescu
