Primăria Timișoara a obținut aproape 50 de milioane de euro pentru retehnologizarea sistemului de termoficare, ceea ce va reduce pierderile de agent termic și va aduce facturi mai mici pentru locuitori. Lucrările vizează înlocuirea a 13 km de rețea termică primară și modernizarea infrastructurii conexe.
Primăria Municipiului Timișoara a obținut o finanțare de aproape 50 de milioane de euro pentru modernizarea sistemului de termoficare centralizat. Proiectul vizează retehnologizarea a 13,439 km de rețea termică primară în zone precum CET Sud – Fratelia, Șagului – Elisabetin, Girocului, Complexul Studențesc, Circumvalațiunii, Fabric – Modern și Bucovina.
Primarul Dominic Fritz a declarat că fără fonduri europene investiția ar fi fost imposibilă doar din bugetul local: „Fără fonduri europene aceste investiții ar fi extrem de dificil de făcut doar din bugetul local. Mă bucur că am reușit să atragem acești bani pentru Timișoara și mulțumesc echipei pentru efort.”
Aceste lucrări vin ca parte a unui program amplu de modernizare a sistemului vechi și ineficient, care a generat pierderi masive de energie și bani de-a lungul anilor. Prin acest proiect, Primăria dorește să reducă pierderile de agent termic, să scadă numărul avariilor și să îmbunătățească confortul termic al timișorenilor, în același timp cu reducerea facturilor.
Investiția include nu doar reabilitarea rețelelor de termoficare, ci și lucrări la infrastructura conexă, iar municipalitatea are în vedere continuarea modernizărilor printr-un proiect separat de cogenerare, pentru producția de energie termică prin turbine de înaltă eficiență.
Proiectul, intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara – Etapa III, Lot 1”, are o valoare totală de peste 368 milioane de lei, din care aproape 249 de milioane reprezintă fonduri nerambursabile. Odată aprobată finanțarea, proiectul a intrat în etapa precontractuală, iar lucrările urmează să fie demarate în scurt timp.
Primăria precizează că astfel continuă eforturile de a moderniza infrastructura energetică a orașului și de a face tranziția către tehnologii verzi, un pas important fiind colaborarea cu OMV Petrom pentru dezvoltarea energiei geotermale în Timișoara, fără costuri din bugetul local.
foto (c) Inquam Photos / Virgil Simonescu