Antrenorul campioanei României la rugby, Mugur Preda, a declarat, astăzi, pentru infotimisoara.ro că eseul reușit de echipa CSM Știința Baia Mare în debutul reprizei a doua a cam turnat plumb în picioare jucătorilor săi.
„Ultima fază am reușit să o gestionăm cu noroc. În sport, uneori, ai nevoie și de noroc pentru a câștiga. Începutul nu a fost favorabil. Mi-am imaginat puțin desfășurarea meciului și anticipasem turnura, cu un scor strâns, chiar dacă în favoarea lor, dar mă așteptam să revenim în partea a doua. Eseu lor din repriza a douia ne-a cam turnat plumb în picioare, dar am reușit să revenim. L-am avut pe Rupi (n.r. – Gabriel Rupanu), care a transformat tot ce a avut. Apoi, am reușit să gestionăm situația, chiar dacă am jucat și în 14 în ultimele zece minute”, a spus Preda, la revenirea echipei la Timișoara.
Aflat la primul său titlu din cariera de antrenor, Mugur Preda consideră că diferența în finala Ligii Naționale de Rugby a fost făcută de forța și maturitatea grupului.
„Finala a fost în nota ultimelor noastre partide. Am avut puterea de a reveni și iar spun că forța grupului și maturitatea lui a făcut să câștigăm această finală. Este 100% meritul băieților și le mulțumesc lor și staff-ului, am fost unul lângă altul tot timpul li am reușit această performanță. Deja era o performanță că ne-am calificat în finală, dar să o și câștigăm e ceva în plus”, declarat Preda.
Tehnicianul SCM Timișoara crede că decizia arbitrului de centru Alexandru Ionescu, de a-l elimina pe Marius Simionescu, a fost justificată: „Din punctul meu de vedere, (n.r. – Marius Simionescu) , chiar dacă nu a vrut să-l lovească era de roșu ținând cont de căzătura jucătorului aflat în aer. Eu zic că se dă roșu, chiar dacă intenție nu a fost. Imprudența se plătește și asta e…”.
Dănuț Borzaș: „Sperăm ca autoritățile să-și îndrepte atenția către această echipă.”
Managerul secției de rugby a SCM Timișoara, Dănuț Borzaș, speră ca titlul cucerit de „alb-violeți” să determine autoritățile să acorde o mai mare atenție echipei pe care o conduce.
„A fost un meci greu, cu răsturnări de situație de ambele părți, dar așa este într-o finală. Important este că s-a terminat bine pentru noi și sperăm că, o dată cu acest titlu, autoritățile să-și îndrepte atenția către această echipă. Pentru că merităm, cel puțin un gazon decent, de care, acum, nu dispunem. E greu să ținem jucători de valoare în aceste condiții”, a spus Borzaș.
La fel ca și Mugur Preda, oficialul noii campioane a României a declarat că unitatea, maturitatea și forța grupului au fost armele din partida cu Baia Mare, echipă care a jucat a XV-a finală consecutivă de campionat.
„Știu că mujlți nu ne dădeau șanse, dar victoria a fost posibilă datorită datorită a trei factori: unitatea, maturitatea și forța grupului. Toate astea, alături de valoarea individuală a jucătorilor, au contat mult, pentru că Mugur și Vali (n.r. – antrenorul principal Mugur Preda și antrenorul secund Valentin Popîrlan) au știut cum să le pună în valoare. Tot grupul merită felicitat pentru această performanță”, a încheiat Borzaș.
SCM Timișoara a câștigat, duminică, al șaptelea titlu de campioană a României din istoria clubului, după victoria obținută la București, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 22-21 (9-14), în fața echipei CSM Știința Baia Mare, în finala Ligii Naționale de Rugby.