Lucrările la platforma de încărcare pentru autobuzele electrice din zona Dâmbovița avansează rapid. Proiectul este realizat în proporție de 70% și va include 48 de stații de încărcare. Finalizarea este așteptată în această toamnă.
Timișoara face un nou pas spre un transport public modern și ecologic. Platforma de încărcare pentru autobuzele electrice, aflată în construcție la depoul din zona Dâmbovița, este finalizată în proporție de 70% și va fi gata în această toamnă, potrivit unui comunicat al Primăriei.
Noua infrastructură va avea 44 de stații de încărcare lentă și 4 stații de încărcare rapidă, fiind destinată flotei actuale și viitoare de autobuze electrice care circulă prin oraș.
„Investim nu doar în mijloace de transport noi, ci și în ceea ce le face funcționale zi de zi. Avem o flotă electrică în continuă extindere, astfel că asigurăm și infrastructura suport pentru ca autobuzele să fie încărcate rapid și constant”, a explicat viceprimarul Ruben Lațcău.
Lucrările realizate până în prezent includ turnarea fundațiilor și montarea piloților pentru structura metalică, precum și finalizarea rețelei de apă pluvială. În perioada următoare, urmează montarea copertinelor, amplasarea panourilor fotovoltaice și închiderea instalației electrice.
Platforma va fi acoperită cu două copertine care vor proteja autobuzele atât în timpul încărcării, cât și în pauzele dintre curse, indiferent de vreme. De asemenea, se amenajează drumurile din incintă și se construiește un post de transformare necesar pentru alimentarea stațiilor.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 28 de milioane de lei, cu finanțare integrală din bugetul local.
Primăria Timișoara a achiziționat deja 44 de autobuze electrice și 40 de tramvaie, iar până la finalul anului urmează să primească 33 de troleibuze. Alte vehicule vor fi cumpărate cu fonduri europene prin PNRR și Programul Regional Vest.
„Pas cu pas, punem la punct un sistem care să fie predictibil, nepoluant și mai confortabil pentru timișoreni prin achiziții de mijloace de transport moderne, noi linii de tramvai sau amenajarea de benzi de preselecție”, a completat viceprimarul Lațcău.










