Paula Romocean, lidera USR Timișoara și consilier local, a fost aleasă viceprimar al orașului în cadrul ședinței de Consiliu Local din această seară. Ea devine astfel prima femeie din istoria Timișoarei care ocupă această funcție, alături de Ruben Lațcău, celălalt viceprimar din partea USR. Decizia reprezintă o premieră pentru administrația locală a orașului.
Cum s-a desfășurat votul?
La ședința Consiliului Local au fost propuse două candidaturi: Paula Romocean din partea USR și Cosmin Tabără, susținut de PNL și PSD. Votul a fost secret, iar rezultatele au arătat o susținere clară pentru Romocean: 14 voturi pentru, 6 voturi pentru Tabără, iar 4 buletine au fost anulate, având numele ambilor candidați ștampilate.
„Mulțumesc colegilor care mi-au acordat încrederea. Sper să câștig și sprijinul celorlalți consilieri pe parcursul celor patru ani și, indiferent de culoarea politică, să facem treabă bună pentru Timișoara”, a declarat Paula Romocean imediat după anunțarea rezultatelor.
USR își consolidează controlul în administrația locală
Prin această alegere, USR deține acum toate funcțiile-cheie din administrația locală: primarul Dominic Fritz, cei doi viceprimari, city managerul și o majoritate semnificativă în Consiliul Local. Aceasta le oferă o poziție dominantă pentru implementarea proiectelor propuse.
„Va fi un mandat greu, nu ușor. Ceea ce vă rog, pentru că aveți toată puterea în Timișoara, este să continuați proiectele importante pentru oraș. Când va fi cazul, vă vom sancționa”, a subliniat contracandidatul Cosmin Tabără, după vot.
Paula Romocean va trebui să renunțe la mandatul de deputat pe care urma să îl preia în Parlamentul României în urma alegerilor parlamentare. Locul său va fi ocupat de colegul de partid Vlad Șendroiu.
Această schimbare vine într-un moment tensionat pentru Consiliul Local, marcat de dezbateri aprinse, inclusiv pe tema taxelor și impozitelor pentru anul viitor, care au fost retrase de pe ordinea de zi înaintea ședinței.
foto (c) Facebook / Paula-Ana Romocean










