Info Timișoara February 1, 2019

Din Orașul Rozelor, Timișoara s-a transformat într-un oraș foarte murdar. Deșeuri, coșuri de gunoi pline până la refuz, rampe de gunoi, ambalaje și mizerie alcătuiesc acum priveliștea de zi cu zi a timișorenilor. Toate astea în timp ce primarul Timișoarei nu își asumă responsabilitatea pentru salubrizarea orașului de pe Bega. În concepția primarului Nicolae Robu, de vină pentru mizeria din oraș sunt Garda de Mediu, PSD-ul, presa (care exagerează cu știrile care nu sunt în rezonanță cu dânsul), natura etc, oricine altcineva în afară de domnia sa.

Să înțelegem cu toții odată pentru totdeauna că este responsabilitatea domnului Nicolae Robu să se ocupe de această problemă:

Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor, conform articolului 21, este foarte clară:

(3) În cazul deșeurilor abandonate și în cazul în care producătorul/deținătorul de deșeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curățarea și refacerea mediului, precum și cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administrației publice locale.

Prin urmare, putem afirma că domnul Robu dezinformează atunci când spune că nu cade în sarcina primăriei strângerea gunoiului din rampele clandestine.

Așadar, orașul Timișoara este în întuneric (iluminatul public nu funcționează), nu avem salubrizare stradală, nimeni nu mai ridică gunoiul din rampele clandestine și autoritățile locale nici nu sacționează pe cei care aruncă ilegal gunoiul, dar nici nu verifică dacă populația are sau nu are contract cu Retim. Garda de Mediu a amendat Primăria pentru că nu și-a îndeplinit obligațiile, iar amenda o vom plăti, bineînțeles, noi cu toții.

Pe pagina de Facebook de inițiativă cetățenească intitulată Timișoara Murdară, timișorenii publică poze cu munții de gunoaie care zac în oraș în diferite zone. În acest mod oamenii bat obrazul autorităților sperând ca pe acestea din urmă să le apuce rușinea si să înceapă să își facă datoria stabilită prin lege.

Dacă și voi aveți imagini cu rampe ilegale de gunoi sau cu alte zone murdare din Timișoara, puteți să le postați pe Timișoara Murdară și să facem de râs autoritățile locale din viitoarea Capitală Culturală Europeană. Poate în acest fel vor înțelege într-un final care sunt rolul și datoria lor în acest oraș.

4 thoughts on “Orașul Timișoara este din ce în ce mai murdar

  1. Scopul jocului este sa facem de ras autoritatile? Oare nu ne facem si noi de ras odata cu ele? Personal cred ca daca tot a facut “nea nicu” pagina lui pentru gunoaie macar sa o folosim….desi nu e ok macar ii respectam dorinta in ideea ca se ocupa si recolteaza gunoaiele. Si cand se lauda ca e rezolvat verigicam daca e asa.

Leave a Reply to SIT Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*