Un nou caz de COVID-19 a fost confirmat luni, 13 iulie, la o asistentă din Timișoara. Aceasta este angajata spitalului privat Premiere, cel mai mare spital privat din vestul țării.
Cazul a fost descoperit în urma testelor de rutină care au loc regulat în cadrul spitalului de pe Calea Aradului din Timișoara. Asistenta confirmată pozitiv azi la testul COVID-19 este asimptomatică și se află sub supraveghere medicală.
În urma testului pozitiv s-a declașat o anchetă epidemiologică, urmând identificarea și izolarea tuturor persoanelor care au intrat în contact cu aceasta.
Am contactat reprezentanții spitalului Premiere, aceștia transmițându-ne că în spital s-au luat toate măsurile pentru a combate răspândirea virusului SARS-CoV-2, inclusiv testarea tuturor cadrelor medicale și a pacienților.
„Angajatul la care faceti referire a fost depistat în urma screening-ului de rutină desfășurat de spital, este asimptomatic și se află momentan în autoizolare voluntara la domiciliu, sub supraveghere medicală continua.
Prima măsură luată a vizat ancheta epidemiologică, urmând identificarea și izolarea imediată tuturor persoanelor care au intrat în contact cu acesta. Simultan, s-a urmat procedura aprobată de Ministerul Sănătății în astfel de cazuri: au fost înștiințate autoritățile și s-au aplicat procedurile de dezinfecție riguroase prevăzute în protocoalele de siguranță.
Vom continua testarea întregului personal conform planului intern de screening.
Procedurile și circuitele de securitate epidemiologică sunt implementate în spital încă de la debutul acestei pandemii, atât pentru personalul medical și non-medical, cât și pentru pacienți.
Spitalul Premiere va continua să gestioneze în siguranță toate cazurile chirurgicale, inclusiv situațiile de urgență (ortopedie, chirurgie generală, neurochirurgie, ginecologie, nașteri). Screening-urile recurente, realizate tuturor celor prezenți în spital în anumite momente, precum și triajul epidemiologic permanent, contribuie la depistarea precoce a infecțiilor, chiar și în faze asimptomatice, permițând astfel izolarea rapidă a riscurilor.
În ceea ce privește serviciile de spitalizare, toate pacientele/pacienții sunt testați pentru COVID-19, înaintea intervenției programate sau la internare în cazul urgențelor; pacientele/pacienții testați în urgență sau care nu au rezultatul testării disponibil la momentul internării intră pe circuite separate de îngrijire medicală.
În cazul unui rezultat PCR pozitiv, pacienta urmează calea legală, conform protocolului stabilit de autorități.
În același spirit, există proceduri interne recurente care specifică foarte clar schema de testare periodică a tuturor angajaților, personal medical și non medical.”, a spus Cristiana Vago, communication manager Regina Maria, pentru infotimisoara.ro.