Dacă cineva ar pune această piesă într-un concert de muzică clasică și ar anunța solemn: „Acum vom asculta o compoziție grandioasă, demnă de marșurile imperiale ale Romei antice!”, majoritatea oamenilor s-ar aștepta la ceva în stilul lui Wagner sau Verdi. Însă, după primele măsuri, publicul ar începe să râdă, imaginându-și instantaneu clovni, acrobați și elefanți care jonglează.
Și totuși, inițial, „Entrance of the Gladiators” chiar a fost gândită ca o piesă serioasă. Scrisă în 1897 de compozitorul ceh Julius Fučík, aceasta a fost inspirată de lectura sa despre gladiatorii romani și era concepută ca un marș militar impunător, sub titlul original „Grande Marche Chromatique”. Numele vine de la utilizarea intensă a cromatismului, o tehnică muzicală care adaugă dramatism și energie piesei.
Dar destinul a avut alte planuri. Pe la începutul secolului XX, compoziția a fost preluată de Gustav Peter, un aranjator canadian, care a transformat-o într-un „screamer march” (marș extrem de rapid) pentru circuri. De atunci, lumea nu l-a mai ascultat pe Fučík cu seriozitate: piesa sa a devenit sunetul universal al circului.
Ironia este că Fučík, deși compunea marșuri în stilul lui Sousa, își dorea să fie cunoscut mai degrabă ca un mare compozitor de muzică simfonică. A scris sute de lucrări, dintre care „Florentiner Marsch” este considerată o capodoperă. Dar istoria l-a transformat în „compozitorul muzicii de clovni”, chiar dacă el a visat la gladiatori în arenă, nu la elefanți pe monociclu.
