Nicoleta C. April 22, 2021

 

Reprezentanți ai Biroului de salubrizare al Primăriei Timișoara și ai Poliției Locale s-au deplasat, joi după-amiază, pe teren în zonele în care se formează frecvent rampe ilegale de deșeuri. Aceștia au prins în flagrant, în zona Kuncz, un bărbat care descărca dintr-un microbuz deșeuri pe domeniul public. A fost alertată Garda de Mediu, care a sosit la fața locului pentru lua măsurile legale, respectiv amendă și confiscarea mașinii, aceasta fiind ridicată de la fața locului.

 

„Primăria Timișoara plătește milioane de lei pe an pentru ridicarea acestor rampe ilegale de gunoi. Cu acești bani am putea construi creșe sau grădinițe, am putea repara școli. Din zona Kuncz, în ultima lună și jumătate am ridicat peste 800 de tone de gunoaie. Întreaga operațiune ne-a costat peste 300.000 de lei. De asemenea, avertizam la începutul acestei săptămâni că această administrație va avea toleranță zero față de cei care nu respectă spațiul public. Salut acțiunea de azi efectuată de reprezentanții Primăriei Timișoara împreună cu alte instituții ale statului și îi avertizez pe cei care vor continua să arunce ilegal deșeuri pe domeniul public că vor plăti scump pentru acțiunile lor”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

 

Citește și:  Cum a pierdut Timișoara fabrica Mercedes. Rechinii imobiliari au umflat artificial preţurile terenului

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*