Întreabă-te mereu, legat de tot. Este un privilegiu să ai net, și să poți să-ți hrănești nedumeririle și curiozitatea, de știi cum să alegi între lucrurile printre care navighezi. Fii dornic de informație legat de orice. Pleacă de la cele mai simple lucruri, pentru a-ți spori rădăcini. Uită-te în buletin. De locuiești în Iași, Galați, București, Chișinău, Timișoara, Sibiu, Focșani, Cugir, Cluj, Pitești sau Caracal, există șanse ca la numele străzii să găsești numele lui Gheorghe Asachi. Treci de codul poștal. Caută ființele, caută întâmplările, caută ideile ascunse în lucrurile din jurul tău – e doar firesc să știi cine a dat numele străzii pe care o pomenești când îți dai datele la Fisc, sau numele universității pe care ai absolvit-o.
Am pomenit de Gheoghe Asachi. Și asta pentru că, săptămâna trecută, prorectorul universității ieșene care-i poartă numele, prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, a venit la Timișoara, invitat de omologul său prorector de la UVT, conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu, la „Miercurea de știință cu Mădălin Bunoiu și invitații săi”, pentru a vorbi despre „Argumentul științific, de la Gheorghe Asachi până astăzi” și „Cum să discuți cu un negaționist al științei”. Întâlnirea a avut loc grație colaborării cu Oana Maria Doboși și Raluca Selejan de la Librăria Două Bufnițe (care a găzduit evenimentul) și cu Gabriela Maaz, de la Editura Humanitas.
Recunosc că sunt printre cei care au apelat la net, atunci când s-a anunțat tema conferinței – prima parte a ei. Pentru că doar patalamaua de „învățat mare” pe care o legam de numele lui Asachi, anterior, nu acoperea prea mult. Însă cel care a făcut ca datele mai degrabă sterpe găsite pe Wikipedia să acopere un om aparte, interesant și demn de știut ceva mai bine este invitatul de săptămâna trecută. Prof. Seghedin ne-a dezvăluit traiectul unui boier ce ajunge și jurnalist, printre altele, ce nu are un mare simț politic, dar pune prietenia înaintea interesului și știe să rămână loial, care este prezentat interconectat cu alte personaje ale epocii și despre care, după conferință, îți spui că ai vrea să afli mai mult.
Prorectorul din Iași ne spune, vorbind despre Asachi, că „nimeni nu știe un vers al lui”, cu toate că, așa cum arată, Bucureștiul nu a iertat niciodată celor de la Iași înființarea, înaintea lor, a unui institut tehnic.
Cu gustul deschis spre a afla mai multe despre cei care au adus ideea de școli înalte din occident, s-a trecut la partea a doua a întâlnirii unde, pornindu-se de la al doilea titlu de volum la care s-a făcut referire, s-a discutat despre felul în care poate fi abordat un negaționist al științei.
Puțin ciudat mi-a părut punctul de vedere al prof. Seghedin, care a declarat că el nu vrea să explice nimănui nimic – cu excepția studenților pentru educarea cărora este plătit, precum și tăcerea în care a hotărât să se retragă, motivând că nu cunoaște tema, atunci când am întrebat de felul în care ar vedea moderarea unui dialog între Biserica Ortodoxă Română și medici, atunci când e vorba de donarea de organe și transplant – să ne amintim, spre o posibilă explicație, că Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi încă poartă, în partea de sus a stemei sale, Biblia, deși vine, după mine, în contradicție cu deviza „Știința însăși este putere”, a aceleiași universități.
Partea aceasta de întâlnire a trăit mai degrabă prin exemplele și invitațiile la gândire oferite de conf. Bunoiu, care ne-a amintit de adepții „pământului plat” și de felul în care discută ei despre convingerile lor, precum și despre perioada Covidului și despre vaccin, aducând chiar exemplul său personal, când, sătul de „negaționiștii bolii”, se dădea pe sine drept exemplu de om care a trecut prin grozăvia respectivă.
Este adevărat, palpabil și îmbucurător că librăria celor două bufnițe timișorene a ajuns un punct de interes internațional pe harta Timișoarei. Dar pentru promovarea științei ne trebuie amfiteatre, nu spații mici și intime, în o țară unde astrologii și predicatorii umplu stadioane, și bu-hu-hu-urile lor au prins coduri CAEN (yep – „9609 – activități de astrologie și spiritism”). Îndrăgitul ciclu de conferințe al conf. Mădălin Bunoiu a umplut și până acum amfiteatre, în UVT, cu invitații săi de marcă și cu temele de gândire pe care ni le-a ridicat mereu.
Oricum, pentru toți cei interesați de promovarea științei, chiar mai sfioși, chiar prinși, încă, în nojițele unor obișnuințe incompatibile, să amintim, tot înspre bucuria spiritului, un poem (Câmp) al lui Nichita Stănescu, din Laus Ptolemaei:
Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii şi oase,
că soarele nu răsare mereu în acelaşi loc
şi nici nu răsare acelaşi soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, şi mă tem
că s-a sfârşit definitiv cu şirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun şi cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.
Foto (c) Alin Bagiu
Ramona Băluțescu
