Ramona Băluțescu April 19, 2021

 

Doi consilieri locali USR ai urbei au oferit, săptămâna trecută, o conferință de presă ciudată, legată de schița de hotărâre locală prin care animalele (câini, pisici, porumbei) ar urma să nu mai fie hrănite pe spațiul public al Timișoarei, în caz contrar aplicându-se amenzi. Piruete incongruente între ”amendăm/nu amendăm”, ”aplicăm/nu aplicăm”, ”înfometăm păsările/păsările nu pățesc nimic” condimentate cu afirmații fără acoperire, pe care le vom analiza aici. Nu este firesc ca o conferință de presă, pe o temă care deja a divizat societatea, să aducă în față oameni nepregătiți pe subiect, care să râdă încurcați, să se contrazică penibil și să ofere date nefondate, legate de animale, mai ales că vorbim și de o persoană care spune că a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară.

Rodica Militaru și Răzvan Stana, cei doi consilieri locali, au explicat jurnaliștilor prezenți (între care nu ne-am calificat, pe niște criterii obscure, să fim, cum se vede), motivele pentru care ei doresc înfometarea animalelor în oraș. Dincolo de faptul că administrația Fritz încă nu a oferit o ”curățare” a Danyflorului, care să facă astfel încât hingherăria orașului să fie altceva decât un abator infect, că Horticultura lucrează tot la fel de prost și se taie copaci aberant în oraș, că Biroul de Mediu al primăriei e condus de același individ dubios prin hotărârile sale legate de spațiile verzi din oraș, Adrian Bere, așadar, după de multe din așteptările noastre încă trebuie să rămână cu ochii în soare, administrația Fritz a găsit de cuviință să dorească înfometarea viețuitoarelor de lângă noi, înspre exterminare.

 

 

Cam ce se întâmplă cu un câine pe care nu îl hrănești, care nu are stăpân? Nu, nu va dispărea brusc, va deveni agresiv în încercarea de a-și păstra viața, a găsi mâncare, a ajunge de pe o zi pe alta. Dacă va mușca, se va dori omorârea lui. Asta, în reversul hrănirii lui pașnice, ca și până acum, AFARĂ, în oraș, nu în halele morții de la Danyflor – ar fi interesant câți consilieri au fost deja acolo, dacă sunt pregătiți să-și arunce votul înspre soluții de genul ăsta.

Supozițiile, întărite, în ultimele zile, de nuanțarea explicațiilor acestor consilieri, care o dau spre clădiri, ne fac să bănuim că aliații USR au o miză în forțarea mâinii consilierilor înspre a se vota această hotărâre. S-a vehiculat numele Paulei-Ana Romocean, consilieră locală USR, în tandem cu al lui Mirel Ceulescu, ce ar avea interese ca porumbeii să nu le subțieze roada buzunarelor, făcându-și treburile prin preajma clădirilor lor. Ceulescu nu a găsit de cuviință să deslușească misterul, deși a fost întrebat de legătura respectivă – și-a răcorit ficații încercând jigniri grosolane la adresa mea și a colegului meu de redacție. După o simplă frunzărire a unui manual de psihologie, asta ar spune ceva despre situația de ”muscă pe căciulă”.

În același drum de baron local învățat să calce pe cap pe cei de la presă și să își bată joc de alegători, făcând să dispară dovezi ale incongruențelor sale, USR-ul timișorean continuă tradiția fostului primar Nicolae Robu – înregistrarea respectivei conferințe de presă a dispărut din cele câteva locuri unde o găsisem. Nu face nimic – prevăzători, alții și-au salvat-o.

O să trec aici argumentele USR-iștilor pentru exterminarea câinilor, pisicilor și mai ales porumbeilor din Timișoara. Cele mai multe din aberații au venit de la Răzvan Stana – înțeleg că omul a pierdut legătura cu animalele, o vreme după terminarea Facultății de Medicină Veterinară, ajungând să activeze în zona vânzării de medicamente. Să vedem cum au prezentat lucrurile consilierii locali.

Așadar, printre hihăituri încurcate și afirmații prin care se bucura (de nenumărate ori) că i-a fost pusă o întrebare sau alta, presupusul veterinar Răzvan Stana ne-a explicat că nu e ok să hrănești porumbeii pentru că intervii asupra lor (google ”truism”), nu e un urs, dar putem face ușor comparație (scuze, mie îmi scapă), rămâne hrană pentru șoareci (desigur, nimeni nu s-a gândit că păsările ar putea fi hrănite dimineața, la cerere).

 

 

Se povestește că porumbeii aduc boli oamenilor. Întrebat de către una din jurnalistele prezente la conferință (iar colegii au avut prezența de a pune multe întrebări utile) care sunt aceste boli, concret, consilierul care se prezintă drept medic veterinar a spus ”psitacoza”. Probabil era numele cel mai fioros de boală pe care l-a reținut de pe net domnul respectiv. Și are cu o silabă mai puțin decât criptococoza, care, iar, ar fi putut impresiona audiența.

Atâta doar că nimeni nu a diagnosticat așa ceva la Timișoara. Am vorbit cu prof. Rareș Olariu care conduce laboratorul de analize al Spitalului Municipal din Timișoara și cu conf. Elena Hogea, care conduce laboratorul similar al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, care, amândoi, sunt și cadre didactice, în UMF, la Parazitologie și la Microbiologie – Virusologie. Adică locurile unde SE ȘTIE despre ce vorbim. Nici unul dintre ei nu a dat, în anii de când lucrează, de psitacoză în Timișoara. Mai mult, conf. Hogea ne-a spus că ”este o tâmpenie încercarea de a arunca aceste vini pe păsări”, că nu a dat de boli la oameni care să fi venit de la păsări și că nici nu a existat vreodată ceva care să-i ofere astfel de bănuieli. Am întrebat în mod explicit și de criptococoză, dat fiind că mi-am spus că, venind de la rococoul numelui, precis se vor mai găsi consilieri USR care să-l folosească pentru a-și susține teza, după căutări pe google. Ghinion. N-avem. Nici de criptococoză nu a dat.

Formulele cu ”este știut că”, ”spune toată lumea că”, ”specialiștii afirmă că” nu fac cinste nimănui. Am trecut (măcar unii dintre noi) de nivelul la care înghițim orice bazaconie de pe net. Căutăm și noi. Verificăm. (Unii deja știam). Găsim specialiști care să dezamorseze aceste bombe cu rahat (de porumbel). Eventual chiar MEDICI (adică ăia ce fac mai mult decât să vândă medicamente, și pun mâna pe pacient).

 

 

I-am promis amicului meu Sergio Morariu că-i voi demonta (tot public) afirmația. O fi interzis în unele locuri din Germania să hrănești porumbeii (cum, da, mai există și alte locuri din Europa), dar să trecem de legenda urbană cu crocodilul care iese din toaletă și cu bolile transmise de păsări. (Apropo, azi, discutând cu un conferențiar veterinar din București, îmi spunea, și el indignat de aberațiile consilierilor locali timișoreni, că e interesant că omul ia mai puține boli de la câine decât câinele ia de la om.) Netul folosit prost e primejdios. Diftero-variola păsărilor nu e variolă umană, tricomonoza aviară nu e boala cu transmitere sexuală, a oamenilor, chiar de se tratează tot cu metronidazol. Lăsați specialiștii să vorbească. Nu diplomele fără acoperire sau blogurile no-name de pe net. Specialiștii adevărați.

Și încă ceva. Omorâm și papagalii din case? (De data asta nu mă refer la vreun primar.) Psitacoza, în caz că persoana care spune despre ea însăși că este medic veterinar ar fi săpat puțin mai mult cu google-ul, prin care se vede că s-a informat, este numită și ”febra papagalilor”. Pot desena de ce, în caz că vorbele nu ajută. Ca să preîntâmpin un alt răspuns ciudat al politicienilor locali, am vorbit și cu un crescător de papagali din oraș, care mi-a spus că nu a făcut vreodată nimic de la păsările sale.

 

 

Revenim la ”gândirea critică” din cadrul acelei conferințe. Presupusul medic veterinar ne spune în mai multe feluri cum se descurcă porumbeii. Că nu vor păți nimic rău. Îi înfometăm, dar vor fi bine. Că el a văzut zilele trecute cum mâncau ei de zor în Piața Unirii. Fără să le dea lumea ceva. Fiind aprilie, l-aș întreba pe consilier ce crede că mâncau porumbeii. Nu glumesc. Este îndeajuns de clar că nu are idee despre absolut nimic legat despre etologia sau patologia aviată, dar cam ce își închipuie că ciuguleau păsările? Îi dau un hint: ajunge în pipotă. Și stă. E de ajuns? Nu? OK, pietricele, amestecul ce stă între pietrele pavajului. Și da, cîte o fărâmă de la cei mai puțin câinoși.

Tot respectivul ne anunță că nu poți da carne unui porumbel. Peste câteva minute ne spune că vin porumbeii și-i fură hrana de la pisici. Am o altă întrebare – presupusul medic veterinar își hrănește pisicile exclusiv cu spanac? Sau îi e o taină așa mare faptul că porumbeii nu au un loc înfipt și bine înțepenit în tagma granivorelor, sărind pârleazul spre omnivor ca și suratele lor, găinile. Nu o spun eu, îi aduce aminte de asta unul din fondatorii Societății Ornitologice din România, fost cadru didactic la UVT Timișoara, conf. Dan Stănescu, cel care a scris și un volum și mai multe studii despre păsările Timișoarei. Și care mai are câteva lucruri înțelepte să spună pe speță.

Așadar, în continuare, pentru consilierii USR, porumbeii au surse de hrană în oraș, pâinea e foarte nesănătoasă și, de nu o vor mai primi, vor merge în parcuri, porumbeii nu vor dispărea, dar, prin această interzicere a hrănirii, numărul va scădea. Dar nu li se va întâmpla nimic rău. Toate aceste idei vin de la Răzvan Stana.

Ceea ce nu spune, nu știe, nu articulează consilierul e că, de fapt, reducerea numărului lor vine prin moarte, în cazul ăsta, nu prin cortegii care se îndreaptă spre parcuri, să-i mănânce domnului Stana hrănitoarele pietricele care se găsesc aici între noiembrie și mai. Brusc nu ne mai deranjează numărul lor, îi vedem în parcuri, ADICĂ NU APROAPE DE CLĂDIRILE CE ADUC BANI cercurilor de influență USR, dar CE, mai exact, vor mânca acolo, bănuiesc că ar fi greu, chiar și cu telefonul cu google în față, ca la un examen prost, pentru individ să explice. Tot așa, atunci când în Timișoara avem zăpezi și ghețuri, probabil că domnul consilier cunoaște taina hrănirii în parcuri. Și ne va lumina și pe noi. Tot aici poate e bine să vă aduceți aminte de postura unui copil sărac și flămând – i-o fi bună pâinea? Nu prea. DAR E MAI MULT CA NIMIC, habarniștilor și ilogicilor.

 

 

Doamna Rodica Militaru ne spune că i-au spus columbofili că nu e bine să se hrănească porumbeii din oraș. Îmi pare rău de râsul amar pe care mi-l provoacă această citare. Dar… columbofilii sunt primii ce sacrifică păsările atunci când ele au o hibă. Pentru că ei au nevoie a se făli cu frumusețea sclavilor lor. A-i face să se chinuie, însetați, înfometați și istoviți peste mări și țări, pentru a le aduce medalii. O anunț pe doamna Militaru soluția tandră și empatică la care apelează sfătuitorii ei, atunci când o pasăre are vreun scăzământ de la normă: le rup gâtul. Fără să conteze că pentru multe afecțiuni sau stări ar exista medicamente sau s-ar rezolva în timp. A cita un columbofil din România (care, prin definiție, urăște păsările din afara plantației lui, care i-ar putea îmbolnăvi sclavul) e tot așa hilar ca și a lua drept bune propuneri venite de la Biroul de Mediu din Primăria Timișoara, înainte de asanarea lui: știi că va fi ceva cu moarte. Asta vă și apropie pe toți: agreați ”soluția finală”. (L.e: Mutatis mutandis, nu e o comparație cu vina nazistă, ci o amintire a rezultatelor, chiar în planul necuvântătoarelor).

Domnul Stana spune, după ce e piscălit de colegii mei din sală, legat de ALTE metode pentru a diminua numărul de porumbei, că da, ”cred că orice metodă de control merită discutată”. Interesant. Doar după ce a ieșit scandal în oraș legat de hotărârea asta ce trebuia să treacă fără tam-tam, ambalată la pachet cu alta, cum că poți ține căței fără acordul vecinilor, și te poți da cu tramvaiul cu ei. Cam ca, spre exemplu, cianura ascunsă în parizer, la otrăviri. Așadar, doar acum a devenit dornic individul să discute despre alte metode, în afară de înfometare și omorâre.

Să vedem. Directorul Erik Wolf, de la OvoControl din California, Statele Unite, mi-a vorbit despre avantajele metodei contraceptive la porumbei (și nu la modul de hihăială în care vorbea îndepărtatul Nicolae Robu despre poveste). În mailul său, mi-a explicat despre studiile companiei sale și despre posibilitatea de a ajunge de la un stol de, spre exemplu, 160 de porumbei, la 60, în o anume perioadă de timp, folosind un anumit fel de a hrăni păsările, fără pericol venind din o supradozare a substanței active. Un om binevoitor, care mi-a răspuns într-un timp extrem de scurt la mailul cu întrebări. Ceva aproape de neînchipuit pentru inițiatorii unei hotărâri aberante.

Și totuși, cum vor să își monteze bau-bau-ul consilierii USR? Incoerent – de ne luăm după declarațiile lor. Ni se povestește despre țările ce și-au condamnat și ele păsările la înfometare. Despre fioroasele amenzi. Care la noi vor fi mici-mici, deci doar un na-na la funduleț. (100-200 de lei) Bine, dar la fundulețul cui? Nu se știe… Pentru că aflăm că ”nu va fi amendat un copilaș sau un părinte” și ”nu se va întâmpla nimic în afara unor amenzi la abuzuri flagrante”. Da, omule, dar PE CINE AMENDEZI și de unde începe UN ABUZ? – aș fi întrebat, în cazul în care, ciudat, doar exact de data asta nu am primit invitația la conferința de presă – poate unde mă pricep la păsări. Și la a îmi face informarea. Păăăăăi, domnul consilier ne anunță că ”nu se vor face abuzuri” și că ”nu lipsa legilor creează probleme, ci neaplicarea, nu vrem un instrument punitiv”, ”trebuie să aplici legea dacă o ai”. Boss, pe cine fras amendezi??? Că pe ăla micul îl lași să hrănească golumbii – după cum readuce aminte o colegă. A, nu, că nici așa nu-i bine, consilierul declarând: ”Nu, îmi cer scuze, nu v-am spus ”copilul dv. va avea voie”, am spus că… va hrăni… vor hrăni, nu pot hrăni, vor hrăni. Pentru că nimeni nu va veni la un copilaș care trece pe stradă și aruncă niște semințe, să-i dau amendă. (Ați spus că e ok să mergem cu copiii în centru să… – spune colega, din ce aud, pentru că sublima conferință de presă nu are microfoane pentru întrebări). Îmi pare rău, nu v-am spus asta. Nu, nu v-am spus că le vom tolera. V-am spus că, din păcate, în conformitate cu această lege, să spunem, vor exista în continuare cazuri de hrănire a animalelor”.

Pe cine amendezi, man?, îmi persistă întrebarea în cap… Dar eu nu-s acolo… Consilierii se screm, râd încurcați, se contrazic, revin, trec cu o grație de lebădă hrănită de contravenienta regină a Angliei peste întrebarea că, totuși, cine a inițiat chestia asta, conferința asta va rămâne în analele lucrului făcut prost și va fi predată în fața studenților la Comunicare…

 

 

Se sare la câini, e mai simplu, știm ceva mai clar și ce mănâncă, și pe cine mănâncă, se pomenește și Cazul Ionuț, ca bau-bau, individul ce din ce în ce mai mult pare dubios că se prezentase ca medic veterinar ne spune și că pe câini nu îi hrănim sistematic, mă podidește o milă bruscă pentru pisicile lui, ”sunt sigur că cel care a hrănit câinele la bloc și până acum o va face în continuare, dar va suporta rigorile legii – DACĂ VA FI SURPRINS CĂ O FACE ÎN MOD SISTEMATIC” – ne anunță omul, mă întreb ce animal al unui bloc ar trebui să jure că mănâncă doar din când în când, așa, aleator, pentru rotunjirea declarațiilor ce sar din hilar spre milă ale domnului consilier. Bun, nu știi ce/cum mănâncă porumbelul, dar ți-e așa de greu și la un mamifer?… Eu chiar vreau să văd diploma aia, eliberată de Medicina Veterinară timișoreană, și să îi întreb câteva lucruri pe profesorii de acolo…

Bun, dincolo de toate bâlbele astea, ar mai fi rămas ceva de întrebat, cu tot o majoră doză de penibil ancorată de idee: cine ar trebui, totuși, să dea aceste amenzi? Indivizii care trebuie, ACUM, în timpul Covidului, să îi amendeze pe cei care nu poartă mască? Ha, ha, haaaaaaa! Bună glumă. Tristă. Cinică. Și dacă, totuși, aberația aceasta va trece (cum consilierii USR par imuni la argumente logice pe temă), eu rog, prin acest articol, să fim contactați la redacție de cei care vor fi amendați pentru așa ceva. Deja s-au oferit avocați interesați de povestea asta.

Citește și:  CUM AR TREBUI SĂ FIE AMENAJAT ORAȘUL - Episodul 6 Pe strada care desparte Iosefin de Elisabetin

Să revenim. La porumbei. Care sunt mulți. Cât de mulți? Nici dracu’ nu știe. Cum să-și justifice dorința de a-i omorî un presupus medic veterinar, care nu are idee nici ce mănâncă, nici unde, nici ce boli fac? Așadar consilierul povestește mai degrabă despre câini: ”Se vorbește de 100.000 de câini în Timișoara, cu stăpân, cu cod de bare – sunt date neoficiale”. Așadar nu știm nici măcar câți câini cu cod de bare avem, deși o idee simplă ar fi că o însumare de a cu b cu c etc a evidențelor cabinetelor veterinare ar da acel număr. Cum să se știe numărul câinilor fără stăpân? Dar al porumbeilor? Ideea USR-iștilor e că sunt mulți, mai mulți, prea mulți. Să vedem ce spune și un om care povestește despre o pasăre din Timișoara și fără să caute pe google cum arată ea. Vorbesc de conf. Dan Stănescu.

Ornitologul a fost inițiatorul disciplinei de Etologie la UVT, prima universitate din România în care s-a predat despre comportamentul animalelor. Pentru cei care au nevoie de mai multe explicații, atunci când încercați să vă explimați, printre bâlbe de partid, cu ”se știe”, ”se cunoaște”, aceștia sunt specialiștii pe care îi jigniți, sau ignorându-i, sau punându-le cuvinte în gură, ca să compensați că nu v-ați făcut temele.

Așadar expertul în păsări, în păsări alte Timișoarei și în comportament al animalelor, mi-a vorbit despre felul în care omul percepe porumbelul, despre ce l-a făcut pe acesta să devină simbol al lui Picasso pentru pace și, în legenda biblică, trimisul lui Noe pentru a căuta pământ, despre rotunjimile ochilor și corpului lor care, după lucrări de psihologie, exercită atracție asupra psihicului uman. ”În momentul în care avem un copil în brațe, de o lună, totul e rotund, formele acestea atrag și solicită un comportament parental, oamenii, în subconștientul lor, reacționează la fel. Etologia a scos din filosofie această psihologie și i-a dat un gir biologic. Porumbelul are toți stimulii aceștia, declanșează la om instinctul acesta al protecției”.

Cum era de așteptat, conf. Stănescu spune că el nu ar înlătura porumbeii. Și că nu crede că ei ar fi mai mulți ca acum 40 de ani, când a venit în Timișoara. ”Politicienii nu au idee de biologie, sunt pragmatici, dar Timișoara nu va rămâne fără porumbei în vecii vecilor. Nu sunt de acord să fie decimați, dincolo de exemplele oferite, legate de amenzi, sunt piețe în Europa cu ei. Chestiunea cu numărătoarea este o prostie. Oricum, nu sunt de acord cu metodele astea de tehnocrați ale domnilor de la primărie.

Eu am fost crescut în spiritul respectului pentru om și pentru natură. Nu trebuie să omorâm păsările ci să căutăm alte variante, de li se par lor multe… Ei sunt un simbol al orașului. E o falsă problemă a celor ce vor sa-i decimeze, e a omului de la țară ce a venit la oraș, trebuie să scoată buruiana, de e bănățean sau ardelean. A gospodarul fals, schimbat, ce s-a fixat la oraș. Să angajeze un gunoier să curețe, sau să spele acoperișul. Presupune o muncă în plus a omului, da. Dar e firesc. Pentru dejecții angajezi personal calificat. Eu aș alege soluțiile contraceptive, de trebuie neapărat ales ceva. ”

Am discutat câteva ore cu domnul Stănescu despre o mulțime de lucruri legate de ce înțelegem sau nu că e de făcut din vârful lanțului trofic și am reținut și următoarele: ”Înfometarea e moarte în iernile grele, cu factori externi negativi. Văd că trebuie o soluție și pentru capră și pentru varză, dați-le soluția, iar ea să nu fie radicală – ei dau cu pumnu-n masă, dar trebuie lucrat cu oameni ce știu să aplice lucrurile astea. Ăsta e un mod latin de procedură, nu avem atâta feeling pentru dialog… E o chestiune bună, cea cu contracepția, nu înțeleg de ce nu facem și noi asta, ar ajuta în oraș. Barbaria asta de a înfometa animale pentru a scăpa de ele, adică o supremație a omului față de tot, este o strategie a savanților ruși de acum o vreme – ar trebui să ne aducem aminte de timpul în care trăim, și să căutăm alte soluții. Și chiar și soluțiile Veneției sau ale Londrei pot fi greșite pentru timpul de acum”.

 

 

Am discutat și despre lucruri care ar fi, în momentul de față, mai importante pentru a veni în sprijinul nevoilor viețuitoarelor din oraș. Am amintit că Timișoara are adevărate cimitire cu oglinzi pentru păsări, unde multe din ele își rup gâturile, din cauza sticlelor, asemănătoare cu oglinzile, folosite – Schela Șandra, ISHO, unde Ovidiu Șandor mi-a promis că pune abțibilduri cu siluete de păsări răpitoare, și sau a uitat sau a mințit, ansamblul din spatele Cinema-ului Apollo… Ornitologul îmi spune că știe de la cunoștințe ale lui din Germania că au folosit așa ceva. Și că ajută. Germania, a primarului nostru Dominic Fritz. Care are și modelul Augsburg, ce presupune monitorizarea unui gen de cuibare speciale, pentru porumbeii din oraș, reușind să controleze numărul lor fără să-i omoare. Unde? În Aalen, Balingen, Esslingen, Karlsruhe, Mannheim, Metzingen, Pforzheim, Reutlingen, Rottenburg, Rottweil, Schorndorf, Schwäbisch Gmünd, Tübingen, Aichach, Augsburg, Bad Kissingen Erlangen, Würzburg, Frankfurt, Kassel, Wiesbaden, Göttingen, Hanover, Aachen, Bielefeld, Düsseldorf, Essen, Moers, Witten, Wülfrath, Bad Kreuznach, Ludwigshafen.

Hmmm, Karlsruhe – unde om mai fi auzit noi de numele orașului ăstuia? A, da: din 1992 e oraș înfrățit cu Timișoara. Dar nu, cu primar german, cu oraș înfrățit acolo, care a găsit modalități civilizate de a-și vedea de zburătoare, noi rostogolim o hotărâre de CL jalnică spre aprobare… Iar consiliera Rodica Militaru ne asigură și că ”Nu s-a pus problema aceasta, să se reinstaleze acele automate de hrană pentru porumbei”. Nu, noi omorâm, e mai simplu…

Așadar ne deranjează păsările, nu ne suflă vântul în aspirațiile imobiliare, spunem că e prea mult găinaț pe mașini și îl scoatem pe distinsul Bere la înaintare (distins, cum spuneam, prin actele de distrugere a mediului în Timișoara). Hmm, nu e greu să ne aducem aminte de episoadele de otrăviri cu hidroxicumarinice de acum câțiva ani, în care au murit sute, poate mii de porumbei în oraș. Era vorba de o cantitate mare de otravă, ciudat e că nu s-a găsit făptașul. Dar cei de la Garda de Mediu mi-au șoptit că tot dinspre Biroul ăsta de Mediu, adică de distrugere a mediului, bate vântul. Asta era ce așteptam noi de la USR, pentru Timișoara?

Nu. Așteptam altceva. Așteptam ca, finalmente, Dominic Fritz, primarul pe care și eu l-am votat și alături de care am fost până acum, să se aplece și asupra capitolului mediu. Dar nu ca să distrugă, lăsând consilierii săi locali să pornească o aberație ce a dezbinat orașul. Cu câteva zile înainte de alegerile pentru postul de primar, Dominic Fritz a promis, la o lansare de carte a mea, legată de mediu, că în acest oraș nu se va mai muri aiurea – era vorba de stratul de locuire dincolo de oameni, și el existent: copacii, câinii, păsările, insectele ce ne ajută și suferă de la poluare, tot. Am fost acolo, mulți care ne-am bucurat că am scăpat de un primar-drujbă, cu puțin după. Dar, iar, exact amintindu-mi oamenii care ne-am strâns acolo, îl anunț cu tristețe profundă pe primar că suntem mulți, prea mulți dintre aceia dezamăgiți.

Dezamăgiți ca tinerii de la Asociația Peisagiștilor, care mi-au dat poze cu tăieri nejustificate de copaci în administrația Fritz, ca prieteni de la asociații de protecție a animalelor, care au contribuit la discuțiile despre unul dintre proiectele astea, și s-au trezit siderați și cu al doilea, cel cu înfometarea animalelor, membri de partid USR care au decis să-și dea demisia, exact pe acest considerent, membri PNL care, dezamăgiți de partidul lor, spuneau, în șoaptă, că vor vota USR-ul, acum și mai dezamăgiți de voi. Ne-ați mințit. Ne-ați înșelat așteptările. Ați început o rezolvare la Zoo, de care m-am bucurat mult, dar, în rest, ați trădat animalele orașului pentru… care sunt cei 30 de arginți ai voștri?… O chirie în centru? Pentru atât de puțin?…

 

 

Tot acolo, la acea întâlnire de la trunchiul tisei omorâte de alții cu care semănați din ce în ce mai mult, a fost și profesorul de filosofie Florin Lobonț, de la UVT. Atunci toți păream să gândim la fel. În afară de voi, partea ciudată a USR, noi am rămas la fel. Așadar, i-am adresat câteva întrebări și profesorului Lobonț, referitor la mizeriile pe care le faceți.

 

 

– Ce ne spune eco-filosofia, necesitățile (reale sau hiperbolizate) ale oamenilor sunt indiscutabil deasupra existenței celorlalte ființe din jur? Cum e epoca noastră? Putem extermina orice, după ce nu demult am încercat asta și cu oameni, după bunul plac?

– Răspunsul nu este unul simplu și univoc. Chiar dacă pare să trimită la un referențial în principal ontologic (ca domeniu sau domenii al/e realității) al filosofiei, acest termen, deloc univoc, a dobândit curând valențe profund etice. Desigur, încă din vechime, majoritatea studiilor de etică s-au concentrat asupra valorilor umane. Mult mai recent (de vreo jumătate de secol), au fost dezvoltate abordări care pun accentul pe valorile ecocentrice. Acestea au fost denumite în general ecofilosofie. Așa cum scopul filosofiei tradiționale este sofia sau înțelepciunea, tot așa scopul ecofilosofiei este ecosofia sau înțelepciunea ecologică. Dincolo de diversitatea soluțiilor particulare și a întemeierilor lor în plan etic, această sumă de direcții de gândire și atitudine ecocentrică (sau de ecologie profundă) îndeamnă ca plantele, animalele, păsările ori insectele să nu fie „salvate”, repopulate, „toaletate”, „hibridate” pentru a răspunde nevoilor – estetice sau de altă natură ale – oamenilor, ci pentru ele însele, ca valori în sine, intrinseci. Argumentele acestor gânditori s-au întâlnit, printre altele, cu cele ale exponenților eticii animalelor, eticii mediului înconjurător sau ecofeminismului.

Vremea noastră e una caracterizată (printre altele) atât de creșterea exponențială a pluralității perspectivelor (determinate de diversificarea percepției intereselor și nevoilor grupurilor sociale), cât și a acutizării sentimentului de pericol al catastrofei ecologice ireversibile.

 

 

 

 

”Și dacă ramuri bat în geam, de ce nu tai copacul?” – cum comentați? Punem porumbei și câini în locul copacului, în Timișoara lui 2021?

– Cred că, „automandatarea” de a „eradica” orice este mai curând o „încapsulare” a trecutului industrialist-expansionist (în sensul de epocă a omului ca dominator/„învingător” în raport cu natura) în prezent. E un „miez” toxic de perspective și atitudini convenabile non-discernamântului egoist al unor cinici, dar și impus (în condițiile discriminărilor istorico-economico-politice la care sunt supuși) de nevoile (legitime) minime de supraviețuire nesatifăcute al multor altora. A propos, teoreticienii și militanții acestor curente de gândire pun dihotomiile diverselor categorii de oameni favorizați/oameni defavorizați pe seama aceeași gândiri discriminatorii, capabilă de a „decupa” sau „înțărcui” zone de inumanitate față de cei pe care întâmplarea i-a făcut să se nască în spații ale sărăciei, războaielor, lipsei de educație și asistență medicală, catastrofelor naturale etc.

 

 

Desigur că, din perspectivă ecocentric-ecofilosofică, de etica mediului și a altor linii de gândire înrudite, nu e justificabilă o centrare pe nevoile omului, ale căror intrese însele sunt privite în interdependență cu cele ale restului viului din jurul lor. Și nu, nu putem, din aceleași perspective, pune porumbei și câni în locul copacilor, pentru că este greu, tot mai greu să ne justificăm superioritatea și excepționalitatea prin argumente legate de valoarea noastră intrinsecă. Tot ceea ce obișnuiam să credem, în chip esențialist, că ne aparține, este de fapt atribuire extrinsecă investire cu importanță, de către noi și pentru noi. La fel precum, spun mulți dintre acești eticieni, valoarea morală atribuită unei persoane cu retard sever (și posesoare a unor caracteristici cognitive, conțiință de sine, autonomie, scop al acțiunilor, etc. similare cu cele ale unor animale) este superioară celei atribuită oricărui animal datorită legăturilor (apartenenței, compasiunii) la familiile, grupurile, specia noastră, nu datorită vreunor considerente intrinseci, imposibil de susținut.

Noi toți am purta vina socială a acestor „exterminări”. În ceea ce mă privește, cred că soluțiile sunt puține la număr. Probabil că ar trebui să urmăm îndemnul lui Arne Naess, unul dintre părinții ecofilosofiei, care vedea o cale de ieșire în participarea noastră responsabilă la mișcările interculturale globale (cu filialele și adaptările lor locale, inclusiv cele care militează pentru drepturile animalelor), apte să ducă la un consens general în jurul valorilor mișcării ecologice profunde (alături de și în acord cu platforme compatibile cu ele, precum cele centrate pe valorile justiției sociale și cele ale păcii și nonviolenței). Mișcările astfel descrise își transmit principiile de de jos în sus și sunt astfel numite mișcări grassroots (ca în tradiția gandhiană), nefiind impuse de sus în jos, ierarhic de către elitele politice.

– Se acreditează ideea că cei dezamăgiți de felul acesta de a schița hotărâri ar fi doar o mână de naivi idealiști de la asociații de protecție a animalelor, al căror vot contează prea puțin în societate și care nu au altă vizibilitate publică decât în chestiunile legate de animale. Am fost împreună într-o acțiune de salvare a parcului din Moșnița. Sunteți profesor universitar. Devine o vină socială, coboară pe cineva încercarea a ne păsa de stratul acesta de locuire?

– Cât despre cine este interesat de eco-filosofie, chiar dacă nu sub numele acesta, din câte am văzut eu avem, pe aceeași linie a grijii față de celelalte straturi de locuire, oameni de toate condițiile sociale – doar că unii dintre ei nu sunt vocali pe rețelele de socializare sau nu devin vocali decât provocați. Dar să nu uităm că și ei votează, iar un vot-împotrivă are greutatea unui vot pentru.

*

Am mai îndemnat, zilele trecute, să discutăm pe tema aceasta, a șmecheriei politicianiste, a omorârii păsărilor sub alt nume, a imposturii acoperită cu o diplomă ce nu a adus cunoștințe, a nevoilor reale ale păsărilor, câinilor și pisicilor din oraș, a restaurărilor mai mult sau mai puțin dubioase, a lipsei de logică în succesiunea de hotărâri legate de mediu, a… tot, cu încă o mână de oameni, medici veterinari, arhitecți (nu unul – mai mulți), specialiști în restaurare – conservare (din Timișoara și Sibiu), cu ecologiști, cu… mulți, ale căror nume nu apar aici. Pentru că și-au dorit să rămână anonimi. Dintre ei, cei mai mulți au votat cu USR. (Probabil pentru ultima oară). Știți ce e cel mai trist lucru? Că mi-au zis, în mare, cam aceeași chestie: nu mă bag public, mai am de luat avize de la ei, mai am lucrări în Timișoara, mă mai intersectez cu ei – de au făcut măgăriile astea, pot face orice. Asta e trist. Că am ajuns să vă considerăm capabili de orice…

 

 

Au mai fost, în istorie, grupuri de oameni ce au prezentat ca un avantaj ”soluția finală”, pentru că unii dintre cei de lângă îi deranjau. Care au oferit ca ”omorâri miloase” felurile în care au decis să scape de cei care ”nu meritau să trăiască”. Cinismul afirmațiilor gen ”nu li se întâmplă nimic rău” animalelor, atunci când, de fapt, vorbim de omorâri, m-a dus cu gândul acolo. Vă rog, foști prieteni din USR, nu coborâți așa jos, pentru 30 de arginți… Încă mai e timp.

 

Foto: arhiva personală, Caterina Ledrer, Pigeon Lives Matter, David Stephenson, National Adubon Society, Asociația Peisagiștilor din România

 

Ramona Băluțescu

6 thoughts on “Nu fiți ca cei care vorbeau despre ”soluția finală”, zâmbind…

  1. Doamna Băluțescu,
    Prin acest articol m-ati convins sa nu mai urmaresc infotimisoara.ro. Aceasta este propaganda , nu informare.
    Separat, daca chiar va pasa de animale, militati pentru parcuri, spatii verzi, paduri samd. In cazul in care nu stiti, in Germania circula prin orase gaste, rate, lebede, iepuri, veverite, chiar si vulpi si mistreti, dar nu mai multe decat isi permite primaria si organizatiile interesate sa aibe in grija.
    Nu cred ca are rost sa va amintesc de ciorile din parcul catedralei sau de tonele de excremente si cadavre de porumbei din podurile cladirilor istorice. Mai e mult pana departe.
    O zi frumoasa sa aveti.

    1. Cum adica este propaganda? Ati sarit peste pasajele in care vi se dau informatii, idei de la specialisti cu numele … nu asa ca zic unii nu stiu ce ?
      Inca aveti sechele cu ciorile? Nici de alea nu incapeti? Sunteti capabil sa intelegeti macar cat de inteligente sunt acele pasari ?
      Si oare de ce sunt pline poduirle cladirilor istorice de tone de excremente si cadavre? Banui ca nu are nimeni chef sa se ocupe de curatenie in acele poduri? Dar cum ar fi ca in acele poduri unde garantat sunt majoritatea cuiburilor sa se faca sistematic inlocuirea oualor de porumbel cu oua de plastic, scazand astfel natalitatea si evident mortalitatea exemplarelor tinere ce se lupta pentru resurse ? Aberant nu ? Cum sa pui mana sa muncesti cand ti se pare normal sa ucizi ? Mentalitate de taran de la curu vacii ajuns la oras.

    2. Cred ca doamna Balutescu apartine acelui simpatic grup care ar incuraja existenta haitelor de caini in buricul targului.

    3. Este în regulă. Precum spunea și articolul, un vot împotrivă cântărește la fel de mult ca unul pentru, dacă v-a pierdut pe dumneavoastră ca cititor, pe mine m-a câștigat cu siguranță! O zi bună!

  2. Respectul meu doamnă/domnișoara Balutescu. Bine scris articolul, documentat. Ignorați spusele domnului Tudor. Și da, cea mai reală afirmație este aceea conform căreia gândirea nocivă care vrea să impună astfel de reguli aparține țăranilor sosiți la oraș. Într-un oraș mare și civilizat. Pt că Timișoara asta a fost și încă mai este, chiar dacă e cotropită de tot soiul de venituri. Un oraș al toleranței in care au avut loc de-a lungul timpului și orice fel de naționalități și chiar și animale. Aceste venituri sunt marii contestatari ai tradiției orașului. Iar în ce-i privește pe cei de la USR, mi-au prăbușit și ultima speranță că România mai are vreo șansă. Iar asta rapid, într-un interval de timp record. Au acumulat dezamăgiri după dezamăgiri. Acesta este doar unul dintre ele. Sa auzim de bine

  3. Cand m-am mutat din Brasov in afara orasului, erau 2 case construite … ambele cu 2-3 etaje si cu acoperis de tigla. Nimeni nu hranea porumbeii … si totusi era un stol in zona care mereu statea acolo pe acoperisuri … spre disperarea proprietarilor care sub nici o forma nu au vrut sa ia masuri pentru a-si proteja imobilele .. gen plase de protectie. Snobismul nu ii lasa sa faca asa ceva … sa fie de rasul satului
    Dupa ce mi-am facut eu casa, mie placandu-mi porumbeii dintodeauna am inceput sa ii hranesc in curtea mea. Am construit un foisor unde au inceput sa intre si sa cuibareasca. Sistematic am inlocuit ouale cu oua de plastic sau cu oua compromise. Dupa un an de zile numarul de porumbei s-a injumatatit si a ajuns la un numar stabil. Multi mureau de tineri de la boli, foamete, conditii meteo, vanati de pradatori. In momentul in care nu s-au mai nascut atatia pui, resursele per cap de pasare au crescut, numarul de indivizi s-a stabilizat, si rar mai vezi porumbei scheletici cazuti sau cadavre
    Bineinteles vecinii sunt deranjati ca de ce hranesc porumbeii … uita ca e irelevant … ei existau in zona si cand nu eram eu ba chiar inainte ca ei sa isi ridice casele.

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*