Anton Kovacs November 21, 2021

 

Prima idee îi aparține de fapt lui Dan Brown. A și scris o carte despre asta, Inferno.

În carte niște oameni care vor de fapt binele omenirii au creat un virus care a infectat un anumit procent din populația planetei și l-a  “sterilizat”.

Totul era complet aleator, fie că erau frumoși, urâți, proști sau genii, nu mai făceau copii.

Iar procesul se defășura cât se poate de uman, fără suferință.

Vi se pare absurdă această modalitate de a ajuta omenirea?

Atunci ia să citiți textul acesta:

„Ceea ce este nevoie este o metodă simplă, sigură, ieftină, eficientă, acceptabilă din punct de vedere cultural”, a spus directorul Institutului Indian pentru Studii asupra Populației. „Doar o singură metodă îndeplinește majoritatea cerințelor: sterilizarea.” A adăugat MC Chagla, un fost ambasador în Statele Unite: „Până când vom dezvolta un contraceptiv oral care funcționează și pe care să ni-l putem permite, trebuie să încurajăm sterilizarea… Trebuie să fie voluntar, dar trebuie încurajat.”

p1

 

Au existat programe în care bărbații erau recompensați cu un radio portabil dacă acceptau să se sterilizeze.

Au existat, acum, ieri, alaltăieri, după 2010 programe prin care bărbații au fost aproape târâți pe masa de operație pentru a fi sterilizați.

 

p13

text-separator-22

Pentru ca să scriem o carte folosind materia primă pe care o avem la îndemână ar trebui să elaborăm un nou scenariu.

Cineva a creat o pandemie care nu există.

Și aici vom dezvolta subiectul, aducând o nuanță de techno thriller în povestea noastră.

Folosim denumirea unei instituții existente, de exemplu OMS, pe care o vom descrie ca fiind condusă de un politician, adică un om care nu știe să facă nimic, care a fost un ministru într-o țară coruptă, undeva în Africa.

Cineva, niște chimiști de la un laborator secret creează niște teste care dau aleator, dar într-un procent destul de mare, rezultate fals pozitive. De exemplu atunci când proba este acidă. Dacă omul a mâncat castraveți acri, a băut suc de mere, a mâncat ciorbă acrită cu ceva, testul va arăta că este infectat.

E o chestie foarte simplă și plauzibilă, chiar și un puștan pasionat de chimie ar putea crea un astfel de test.

 

p2

 

Individul de la conducerea Organizației, la ordinul unei tehnocrații care conduce lumea, va da un ordin absurd, dar care , ca orice ordin, trebuie îndeplinit, nu discutat. Orice om care este purtător al acelui germen va fi considerat bolnav.

Adică vom ajunge în situația că oricine a mâncat castraveți acri, a băut suc de portocale sau Cola, ceai cu lămâie, sau a consumat oricare alt aliment acid va fi considerat bolnav.

Pentru ca minciuna să nu iasă la iveală vom născoci un al doilea ordin absurd: deoarece boala noastră este foarte contagioasă, celor care mor în spitale nu li se vor mai face necropsii pentru a se afla cu precizie cauza morții, cum se proceda până în momentul apariției pandemiei noastre.

Și a treia măsură pe care o vom lua va fi să declarăm că un însemnat procent al decedaților au murit din cauza pandemiei noastre, chiar dacă unii au murit de inimă, alții de cancer la plămâni, atac cerebral sau cine știe ce. Din nou simplu, mai ales dacă ținem cont că o mulțime de publiciști sunt un fel ofițeri acoperiți într-un serviciu care este probabil un urmaș al serviciului D-Dezinformare din Departamentul Securității Statului. Iar alții preiau fără nici un filtru ce li se servește prin comunicate ale diferitelor instituții ale statului. Și nu în ultimul rând, nu numai că medicii sunt și ei cum sunt, că doar nu și-a imaginat cineva că s-au făcut medici din altruism, dar nici dacă ar vrea nu ar putea autopsia bolnavii pentru că acest lucru este interzis de Ordinul nr. 2.

Medicii care se vor împotrivi vor fi “uciși” mediatic, se va spune despre ei că sunt incompetenți, nebuni, farseuri sau că nu sunt de specialitate. Ceilalți, chiar dacă specialitatea lor nu are nici în clin și nici în mânecă cu virusologia, de exemplu sunt psihologi, vor fi prezentați ca niște specialiști de renume în acest domeniu.

 

Citește și:  Radioul din reclamă

p11

 

Aici putem să inserăm câteva secvențe lacrimogene, Medicul care își toarnă apa din cizmă în chiuveta de lângă ușă, Sora care cu lacrimi în ochi vine și îl anunță că încă un pacient ne-a părăsit, iar Medicul dă un click după care vedem o secvență cum pe computerele din întreaga lume contorul de la Worldometer se incrementează cu o unitate.

În ultima fază îi convingem pe toți să se vaccineze și astfel sterilizăm unul din 7 bărbați. Sau una din 7 femei.

Cartea, sau filmul, se termină cu o secvență în care 1-2 miliarde de oameni trăiesc fericiți pe planeta care respiră ușurată.

 

text-separator-22

 

Pentru ca scenariul nostru să nu fie prea plictisitor vom condimenta povestirea cu niște personaje negative care vor profita de necazul în care se află omenirea și vor face afaceri cu vaccinurile care în această variantă a povestirii nu sunt decât apă de ploaie, alții, medici, se vor lăsa mituiți de concernele farmaceutice și vor administra pacienților medicamente ineficiente sau care le fac rău, alții vor face afaceri cu măști și coșciuge.

 

p6

 

Dar noii conducători ai lumii, niște cinstiți, îi vor prinde și vor rezolva definitiv problema. Cu mijloace umane și nedureroase.

text-separator-22

 

Ca să nu fim acuzați că l-am copiat pe Dan Brown putem să schimbăm o parte a scenariului.

Se știe că din diferite motive, scăderea resurselor, automatizare, scăderea consumului datorită repartizării inechitabile a veniturilor (un om care câștigă de 7 ori mai mult nu va consuma de 7 ori mai multă hrană, haine, energie electrică și alte lucruri de strictă necesitate) destul de curând cam o treime din populația omenirii își va pierde locurile de muncă, acest procent putând ajunge undeva la 50% până în 2040.

Bineînțeles că puși în fața imposibilității de a-și câștiga existența oamenii nu vor sta pasivi așteptând să moară de foame, ci vor avea loc mari mișcări de protest, revolte, acestea fiind însoțite și de însemnate distrugeri…

 

p13

 

Lucrurile s-ar putea rezolva.

Putem să câștigăm puțin timp inventând niște scuze care acuză pe alții, din cauza situației din China nu mai avem cipuri pentru a produce mașini, sau din cauza rușilor nu mai avem petrol.

 

p3

 

Apoi, s-ar putea reduce risipa.

O parte din omenire ar putea, de exemplu, să lucreze de acasă. Sau copiii ar putea să nu mai meargă la școală, ci să învețe de acasă.

Dar pentru a implementa aceste măsuri este nevoie de timp. Nu poți să convingi oamenii să stea acasă, să nu-și mai ducă copiii la școală cu Jeepul, să moară celelalte mămici de ciudă…

Și atunci, cineva vine cu ideea:

STAȚI ÎN CASĂ CĂ ALTFEL MURIȚI!

p9

 

Când oamenilor li se va permite să iasă din casă vor ieși într-o lume complet nouă, o parte vor fi asistați social, alții nu vor mai fi atât de bogați pentru că asistența socială trebuie susținută cu ceva. Cu toții vom trăi într-o lume mai frugală.

 

p5

 

Nimeni nu va mai merge în concediu în Tenerife, dar, chiar și cei care înainte de această poveste nu își permiteau un concediu, vor merge cu cortul pe malul râului din apropierea localității unde trăim.

Cu toții vom fi mai fericiți, mai sănătoși și lumea va fi mai frumoasă.

 

Strolling couple with child in field

Happy End Text Rubber Stamp

 

 

 

Leave a comment.

Your email address will not be published. Required fields are marked*