Șase persoane au fost depistate duminică, 17 august, în Piața Flavia din Timișoara, în timp ce vindeau produse susceptibile a fi contrafăcute. Jandarmii au confiscat parfumuri și ochelari în valoare de peste 21.000 de lei.
Jandarmii Grupării Mobile „Glad Voievod” Timișoara au organizat o acțiune punctuală în Piața Flavia, vizând prevenirea și combaterea comerțului ilicit.
Pe parcursul controalelor, au fost identificate șase persoane care ofereau spre vânzare produse contrafăcute.
„Pe timpul acțiunii, jandarmii au depistat 6 persoane care ofereau spre vânzare produse susceptibile a fi contrafăcute”, au transmis reprezentanții Grupării Mobile Timișoara.
În urma verificărilor, forțele de ordine au ridicat 103 parfumuri și 5 perechi de ochelari de soare.
„Valoarea totală a bunurilor se ridică la aproximativ 21.400 de lei”, au mai precizat jandarmii.
Toate produsele au fost confiscate și predate autorităților competente, iar actele de constatare au fost întocmite conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Reprezentanții instituției anunță că vor continua astfel de verificări în piețele din Timișoara.
„Gruparea de Jandarmi Mobilă «Glad Voievod» Timișoara va continua să desfășoare acțiuni specifice pentru menținerea unui climat de siguranță și pentru prevenirea comerțului cu produse contrafăcute”, au mai transmis aceștia.














