1799: Franța adoptă metru ca unitate de măsură oficială.
Originea metrului datează din secolul al XVIII-lea[1]. Au existat două variante:
1⁄40.000.000 din lungimea cercului meridian sau, echivalent, 10−7 din distanța de la pol la ecuator de-a lungul unui meridian;
lungimea unui pendul gravitațional cu perioada de oscilație de 2 secunde.
În 1791, după Revoluția Franceză, s-a ales prima variantă, pe considerentul de-a putea oferi fiecărui stat posibilitatea de-a determina lungimea unui metru. Anume, orice țară are acces la un arc dintr-un meridian, lucru care permite măsurarea lungimii cercului meridian. Deoarece perioada de oscilație a pendulului gravitațional depinde de accelerația gravitațională care la rândul ei variază cu latitudinea, pentru aplicarea definiției este necesar accesul la un punct de pe Pământ de la o anumită latitudine.
În urma măsurătorilor, s-a realizat un etalon constând dintr-o bară dintr-un aliaj de platină, având trasate două marcaje la distanță de un metru unul de celălalt. Ulterior s-a constatat că, dintr-o eroare legată de calculul turtirii Pământului, distanța etalon era cu 0,2 mm mai mică decât definiția originală; s-a stabilit însă ca etalonul să rămână definiția unității de măsură.
În 1960, definiția metrului a fost înlocuită cu lungimea egală cu 1.650.763,73 lungimi de undă în vid ale radiației care corespunde tranziției între nivelele 2p10 și 5d5 ale atomului de kripton 86.
În 1983, această definiție a fost înlocuită cu definiția curentă, distanța parcursă de lumină în vid în 1⁄299.792.458 dintr-o secundă. Urmarea este că viteza luminii în vid este fixată prin definiție la valoarea de 299.792.458 m/s.
1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii. Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.
1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.
Robert Thompson s-a născut la 29 iunie 1822 în Stonehaven , în nord-estul Scoției , a fost botezat în Biserica Scoției la 26 iulie 1822. Robert a fost al unsprezecelea dintre cei doisprezece copii ai unui proprietar local de fabrică de lână. Familia sa și-a dorit să studieze pentru minister, dar Robert a refuzat, unul dintre motive fiind incapacitatea lui de a stăpâni latina . Robert a părăsit școala la vârsta de 14 ani și a plecat să locuiască cu un unchi în Charleston , Statele Unite, unde a fost ucenic la un comerciant. Doi ani mai târziu s-a întors acasă și a învățat singur chimia , electricitatea și astronomia cu ajutorul unui țesător local care avea cunoștințe de matematică .
Tatăl lui Robert i-a dat un atelier, iar până la vârsta de 17 ani, el reconstruise mânerul de spălat al mamei sale , astfel încât lenjeria umedă să poată fi trecută prin role în ambele direcții și finalizase primul model de lucru al aburului său rotativ eliptic. motor pe care l-a perfecționat mai târziu în viață. El a făcut o ucenicie de inginerie în Aberdeen și Dundee înainte de a se alătura unei companii de inginerie civilă din Glasgow . Apoi a mers să lucreze pentru o firmă de ingineri civili din Edinburgh , unde a conceput o nouă metodă de detonare a încărcăturilor explozive prin utilizarea electricității, reducând astfel foarte mult pierderile de vieți omenești în minele din întreaga lume.
Thomson a lucrat apoi ca inginer de cale ferată și a supravegheat exploziile stâncilor de cretă de lângă Dover pentru South Eastern Railway . Curând și-a înființat propria afacere de consultanță feroviară și a propus linia pentru Căile Ferate Eastern Counties , care a fost acceptată de Parlament și în cele din urmă dezvoltată.
Thomson avea 23 de ani când și- a brevetat anvelopa pneumatică. I s-a acordat un brevet în Franța în 1846 și în SUA în 1847. [3] Anvelopa sa consta dintr-o centură goală din cauciuc din India umflată cu aer, astfel încât roțile prezentau „o pernă de aer la sol, șină sau șină. pe care aleargă”. Această centură elastică din pânză cauciucată a fost închisă într-o carcasă exterioară puternică din piele, care era fixată pe roată. „Roțile aeriene” ale lui Thomson au fost demonstrate în Regent’s Park din Londra în martie 1847 și au fost montate pe mai multe trăsuri trase de cai , îmbunătățind considerabil confortul călătoriei și reducând zgomotul. Un set a alergat pe 1200 de mile fără semne de deteriorare.
Invenții și inovații:
Anvelopa pneumatică
Instrumente de scris și de desen (stiloul cu rezervor cu “autoumplere”, adică cel pe care-l știm noi)
Îmbunătățiri în obținerea și aplicarea forței motrice
Sortarea substanțelor dure, cum ar fi piatra de rocă și cărbunele
Cazane cu abur
Îmbunătățiri ale manometrelor de abur
Omnibuze cu abur
Aplicarea energiei aburului în terenul cultivat
Anvelope elastice pentru roți
Vehicule rutiere cu aburi
Ghidarea vehiculelor rutiere cu aburi pe tramvaiele stradale
Centuri elastice, scaune și alte suporturi sau perne.
Motor eliptic rotativ
Utilizarea energiei electrice pentru a detona încărcături explozive
Mașini pentru fabricarea zahărului
Macaraua portabilă cu abur
Doc hidraulic uscat
1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.
1901: Primele premii Nobel au fost decernate la Stockholm, pentru fizică, medicină, chimie, literatură și pace.
1903: Marie Curie, om de știință, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Becquerel, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.
1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.
În anii 1890, Pavlov a investigat funcția gastrică a câinelui prin externalizarea glandei salivare pentru a putea colecta, măsura și analiza saliva produsă ca răspuns la mâncare, în condiții diferite. El a observat că aceștia au tendința de a saliva înainte ca hrana să ajungă în cavitatea lor bucală, și a început investigarea acestei „secreții psihice”, cum a numit-o el. A decis că aceasta este mult mai interesantă decât chimia salivei, și a schimbat scopul cercetării sale, efectuând o lungă serie de experimente în care a manipulat stimulii care apăreau înainte de aducerea hranei. El a stabilit de aici legile fundamentale pentru apariția și eliminarea a ceea ce el denumea „reflexe condiționale” — adică, răspunsuri reflexe, precum salivarea, care nu apăreau decât condițional, ca urmare a unor experiențe precedente ale animalului. Aceste experimente au fost efectuate în anii 1890 și 1900, și au fost puse la dispoziția cercetătorilor occidentali prin traducerea unor experiențe individuale, dar au devenit disponibile în totalitate în limba engleză printr-o carte publicată în 1927.
1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.
În 1894, Einthoven începe studiile asupra electrometrului inventat de fizicianul Gabriel Lippmann în 1872 și mai ales în ceea ce privește aplicațiile acestuia la măsurarea curenților produși în urma activității cardiace. După diverse măsurători efectuate pe oameni sănătoși sau cu tulburări cardiace și după îmbunătățiri aduse aparatului de măsură (pentru a-i mări sensibilitatea), în 1903 obține prima înregistrare electrografică. Această invenție stă la baza electrocardiogramei de astăzi.
1948: Adunarea Generală a ONU a adoptat „Declarația universală a drepturilor omului”.
