1812: Războiul din 1812: Congresul american declară război Regatului Unit al Marii Britanii.
Războiul din 1812, cunoscut și sub numele de Al Doilea Război de Independență, a fost un conflict armat între Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, care a durat din 1812 până în 1815. Această confruntare a avut loc în contextul războaielor napoleoniene din Europa și a fost alimentată de mai multe cauze economice, politice și maritime.
La începutul secolului al XIX-lea, Marea Britanie se afla în plină confruntare cu Franța lui Napoleon. Pentru a submina economia franceză, britanicii au impus blocade maritime, restricționând comerțul american. Aceasta a fost una dintre principalele surse de tensiune, deoarece afectau grav economia Statelor Unite, care depindea de comerțul maritim.
Pe de altă parte, britanicii practicau o politică de recrutare forțată, cunoscută sub numele de „impresionare”. Aceasta implica forțarea marinarilor americani să servească în Marina Regală Britanică, sub pretextul că erau dezertori britanici. Această practică a stârnit indignare în rândul americanilor și a alimentat dorința de război.
Printre cauzele principale ale războiului se numără:
- Restricțiile impuse de britanici asupra comerțului american cu Europa.
- Forțarea marinarilor americani să se alăture Marinei Regale Britanice.
- Dorința americanilor de a-și extinde teritoriile spre vest, în special în teritoriile controlate de britanici și de aliații lor indieni.
- Un sentiment crescând de mândrie națională și dorința de a proteja suveranitatea americană.
Războiul a început în iunie 1812, când Statele Unite au declarat război Marii Britanii. Luptătorii americani au avut un început dificil, suferind înfrângeri pe frontiera canadiană și pierderi în fața forțelor britanice. Cu toate acestea, au existat și victorii notabile, cum ar fi Bătălia de la Lacul Erie și succesul naval al fregatei USS Constitution.
Un moment decisiv al războiului a fost incendierea capitalei americane, Washington D.C., de către trupele britanice în august 1814. Clădiri importante, inclusiv Casa Albă și Capitolul, au fost distruse. Cu toate acestea, forțele americane au reușit să respingă atacurile britanice în bătălii ulterioare, cum ar fi Bătălia de la Baltimore și Bătălia de la New Orleans.
Războiul din 1812 s-a încheiat oficial cu semnarea Tratatului de la Gent în decembrie 1814, deși unele bătălii au continuat până în 1815 din cauza comunicării lente. Tratatul a restaurat statu-quo-ul antebellum, ceea ce înseamnă că nu au fost câștiguri teritoriale de niciuna dintre părți.
Cu toate acestea, războiul a avut consecințe semnificative. A întărit sentimentul de identitate națională americană și a demonstrat capacitatea Statelor Unite de a se apăra împotriva unei puteri majore. A deschis, de asemenea, calea pentru o perioadă de pace și de expansiune economică și teritorială în America.
1815: Bătălia de la Waterloo (Belgia), în urma căreia Napoleon I, împărat al Franței (1804-1814 și 1815), a fost înfrânt de armatele anglo-prusace și a pierdut definitiv tronul Franței.
1910: A avut loc primul concurs european de aviație. Traseul a cuprins 19 orașe din Franța, Olanda, Belgia, Anglia (18 iunie – 7 iulie).
1925: S-a votat Legea pentru reglementarea repausului duminical și sărbătorilor legale.
1940: Al Doilea Război Mondial: Generalul francez Charles de Gaulle cere compatrioților săi, în cadrul unei emisiuni transmise de postul de radio BBC, să continue lupta (Apelul de pe 18 iunie).
1951: A început deportarea în Bărăgan a persoanelor care locuiau la 25 km de granița României cu Iugoslavia.
În perioada tensionată de după excluderea Iugoslaviei din Cominform în 1948, granița dintre România și Iugoslavia a devenit o zonă de mare sensibilitate pentru guvernul comunist de la București. În această regiune, în special în Banat, etniile diverse erau considerate „elemente cu un factor ridicat de risc”. În acest context, guvernul a emis Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, ulterior modificată prin H.C.M. nr. 344 din 15 martie 1951, care reglementa parțial stabilirea domiciliului obligatoriu pentru anumite categorii de persoane, oferind Ministerului Afacerilor Interne puterea de a implementa aceste măsuri.
Planurile detaliate, descoperite ulterior într-un document redactat în 1956 la Timișoara, indicau că „igienizarea Banatului” purificarea etnică, adică eliminarea germanilor, sârbilor și aromânilor, precum și eliminarea altor categorii sociale considerate periculoase de regimul comunist.
În noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, a avut loc cea mai mare acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică în ianuarie 1945. Un total de 12.791 de familii, respectiv 40.320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți de azi, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan.
Oamenii, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi și copii mici, au fost transportați în vagoane de vite și duși în Câmpia Bărăganului. După un drum de două săptămâni cu trenul, au fost debarcați pe câmp deschis, departe de orice așezare umană, și li s-a ordonat să-și ridice case. Terenul fusese parcelat și fiecare parcelă avea un țăruș numerotat.
Prin HCM din 7 decembrie 1955 s-a dispus eliberarea și întoarcerea deportaților, acțiune posibil influențată de primirea României în ONU, care obliga țara să respecte, cel puțin formal, drepturile omului. Cei mai mulți deportați s-au întors în Banat în cursul anului 1956.
